Servicii sexuale în România: ce spun istoria și riscurile legalizării, potrivit unui istoric

Prostituția, termenul istoric pentru servicii sexuale, a fost odinioară un fenomen tolerat, reglementat și administrat în România. Istoricul Bogdan Bucur explică motivele pentru care statul român a ales reglementarea prostituției în scopuri de sănătate publică, de ce regimul comunist a interzis-o și ce arată refuzul actual de a legaliza serviciile sexuale, despre eficiența reală a instituțiilor de stat.

Recent, deputatul PNL Ion Iordache a formulat un proiect de lege „pentru reglementarea autorizarea și controlul activităților de natură sexuală”.

Proiectul vizează activități de natură sexuală, având în vedere că termenii „prostituție, prostituate” sunt folosiți frecvent în contexte defavorabile, stigmatizatoare la adresa celor care desfășoară astfel de activități.

Obiectivul principal al proiectului este protejarea sănătății fizice, psihice și demnității persoanelor care desfășoară activități sexuale. În paralel, legea urmărește prevenirea și combaterea exploatării sexuale, a constrângerii, abuzului și a traficului de persoane. Un alt scop al legii este „asigurarea exercitării activităților de natură sexuală în condiții de legalitate” și „asigurarea unui cadru fiscal transparent pentru veniturile obținute din activitățile reglementate prin prezenta lege”.

Publicația HotNews a realizat un interviu cu Bogdan Bucur, profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, despre istoria prostituției în România și propunerea actuală de a legaliza aceste servicii. Bucur este autorul cărților „Devălmăşia valahă (1716-1828): o istorie anarhică a spaţiului românesc” și „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, lucrare premiată cu „Dimitrie Gusti” de Academia Română.

Când a fost reglementată prostituția propriu-zis?

„Nu avem o piatră de hotar în ceea ce privește începuturile reglementării. Avem doar o piatră de hotar în ceea ce privește interdicția. Care este în preajma anului 1949, după instaurarea comunismului. E ca și cum am vorbi despre când începem să avem cârciumi. Sunt de diferite tipuri, dar există dintotdeauna.”, a delcarat Bogdan Bucur pentru sursa citată.

Profesorul Bogdan Bucur explică că ultima reglementare a prostituției din România datează din 1943 și a fost inițiată de profesorul Petre Tomescu, Ministrul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, unul din cei patru civili din guvernul mareșalului Ion Antonescu. Chiar într-o perioadă de război mondial și dictatură militară, cu o parte a țării ocupată, autoritățile nu considerau că legalizarea prostituției ar afecta ordinea morală a societății românești sau „fibra verde și sănătoasă moral” a poporului. Bucur subliniază că, în acea perioadă extrem de naționalistă și ortodoxistă, preocuparea principală a profesorului Tomescu era protecția sănătății publice, iar contrastul cu atitudinea actuală, într-o societate democratică, este considerat de el „foarte ciudat”.

Cum se raportează la nivel politic și social?

Profesorul Bogdan Bucur subliniază că, din perspectivă politică și socială, prostituția a fost reglementată administrativ și monitorizată de autorități, fără stigmatizare. Ea era tolerată moral, permisă legal și supusă controlului sanitar. În secolele XIX și XX, abordarea prostituției a fost una matură și pragmatică, tratând fenomenul ca pe o problemă de politică publică în domeniul sănătății, concentrată în special pe prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. În esență, societatea românească a recunoscut că prostituția nu poate fi interzisă complet, dar trebuie gestionată eficient.

De ce este perioada interbelică luată ca reper?

Bucur explică faptul că, deoarece este o amintire mai recentă, memoria transmisă de cei mai în vârstă și datele istorice se pot corela pentru a construi o imagine fidelă asupra fenomenului prostituției. Combinând informațiile legislative, mărturiile de istorie socială și sursele disponibile, se poate obține o perspectivă nedeformată. Interbelicul, considerat apogeul României vechi, cu viață urbană intensă și cultură a modernității, oferă documente relevante, precum cele administrative polițienești, care permit o cercetare riguroasă a perioadei.

De ce a fost prostituția legalizată în interbelic?

Academicianul de la SNSPA arată că abordarea autorităților române era una pragmatică: elita politico-administrativă urmărea să gestioneze fenomenul și să îl mențină sub control sanitar. Interzicerea completă era considerată nerealistă, astfel că reglementarea a fost soluția practică.

Controlul medical, impus de organele de sănătate publică, însemna prezentarea prostituatelor la medic de două ori pe săptămână, asigurând protecție atât pentru acestea, cât și pentru clienți. În caz de depistare a unei boli venerice, spitalizarea și supravegherea medicală deveneau obligatorii prin lege.

Care era atitudinea publicului față de această practică?

În spațiul public exista un echilibru între tonurile moralizatoare și o atitudine liberal-permisivă a populației urbane, la care se adăuga pragmatismul administrativ, explică Bogdan Bucur. În acea perioadă, sancțiunea morală viza doar femeile care practicau prostituția, nu și bărbații care consumau aceste servicii. Astfel, exista o disonanță între normă și comportament: responsabilitatea era atribuită exclusiv prestatoarelor de servicii sexuale, în timp ce consumatorii rămâneau anonimizați în percepția publică.

De ce comuniștii au interzis prostituția?

În perioada de început a instaurării comunismului, prostituția a fost interzisă deoarece era considerată incompatibilă cu imaginea „omului nou” și a societății comuniste, explică profesorul. Ea era văzută ca o deviere, o formă de exploatare a persoanelor vulnerabile și o manifestare a moravurilor considerate exploatatoare. Interzicerea prostituției a servit, astfel, afirmării ideologiei comuniste, care urmărea să promoveze egalitatea socială și să elimine exploatarea oamenilor între ei.

„Ideea de a putea să te bucuri de serviciile sexuale pe bani de care tu dispuneai era văzută ca o formă de exploatare și atunci din această rațiune ideologică prostituția a fost interzisă la începutul guvernării comuniste.”, adaugă Bogdan Bucur.

A fost o decizie populară în rândul oamenilor?

Potrivit autorului, interzicerea prostituției a fost, „într-o anumită măsură”, o decizie populară. Mai ales în contextul unui regim totalitar în care exprimarea opiniei publice era practic imposibilă. El remarcă că problemele reale ale oamenilor – pierderea locuințelor și dificultăți mult mai grave – depășeau această interdicție. Bucur menționează cu umor că, după interzicere, unele prostituate au devenit membri de partid, fără să existe vreun motiv clar care să explice acest fenomen.

Au trecut aproape 40 de ani de la comunism. De ce nu a revenit legislația?

Membrul universitar spune că există mai multe motive pentru situația actuală: persistă un reflex puternic de moralitate exagerată, iar influența Bisericii în discursul public este palpabilă. Totuși, acesta nu este principalul motiv. România a ales să dezincrimineze prostituția, care în perioada comunistă era penalizată. Dar, în prezent, nu este reglementată legal, ceea ce înseamnă că veniturile obținute nu sunt legale. În plus, există o lipsă de încredere în capacitatea statului de a gestiona corect o eventuală legalizare a activităților sexuale.

„Eu nu văd de ce nu am putea să reglementăm prostituția. E o concepție, că odată ce legiferezi, ar putea exista o încurajare din partea societății ca toată lumea să se dedea acestui comportament. E un raționament care mi se pare greșit. Adică cine vrea să se prostitueze o face, nu asta este problema.”, mai spune Bucur.

Este România pregătită, în contextul ascensiunii valorilor tradiționale și naționalismului?

Profesorul Bogdan Bucur susține că societatea românească este pregătită, iar partidele politice ar putea face o reglementare eficientă a prostituției. Fenomenul poate fi controlat astfel încât să rămână invizibil pentru public: prostituția stradală poate fi interzisă, iar activitatea sexuală să fie permisă doar în anumite locații stabilite legal, funcționând în zone clar definite. Astfel, practica poate exista fără a afecta ordinea socială sau valorile morale.

El consideră exagerată ideea că reglementarea prostituției ar destabiliza moralitatea societății, caracterizând-o drept o abordare naționalistă și senzaționalistă. Principala întrebare pentru România, spune el, este dacă instituțiile sunt suficient de puternice și corecte pentru a administra o astfel de piață fără a permite exploatarea.

„Marea mea temere este ca într-un stat cu capacitate administrativă limitată, corupție persistentă și rețele transnaționale, o legalizare prost făcută a prostituției riscă să normalizeze traficul, nu să-l reducă.”, adaugă Bucur.