„Cocktailurile de pesticide” poluează merele din întreaga Europă, arată un studiu

Publicat: 30 ian. 2026, 15:04, de Răzvan Aprozeanu, în Food , ? cititori
„Cocktailurile de pesticide” poluează merele din întreaga Europă, arată un studiu
Sursa foto: Alexis Boisset

Organizațiile de mediu au tras un semnal de alarmă după ce au descoperit „cocktailuri toxice de pesticide” în mere comercializate în mai multe țări din Uniunea Europeană. Pan Europe, o coaliție de ONG-uri care luptă împotriva utilizării pesticidelor, a analizat aproximativ 60 de mere achiziționate din 13 state europene, inclusiv Franța, Spania, Italia și Polonia, pentru a depista reziduuri chimice.

Analizele arată un adevăr șocant

Potrivit Pan Europe, 85% dintre merele analizate conțineau mai multe tipuri de pesticide, unele având până la șapte substanțe chimice diferite, relatează The Guardian.

Organizația recomandă consumatorilor să opteze pentru mere ecologice sau să le curețe de coajă înainte de consum, în cazul celor din agricultură convențională.

Studiul relevă că 71% dintre probe conțineau pesticide considerate printre cele mai periculoase din Uniunea Europeană, denumite „candidați pentru substituire”. Sunt substanțe pe care UE intenționează să le elimine treptat. De asemenea, 64% dintre mere conțineau cel puțin o substanță din categoria PFAS („substanțe chimice eterne”), prezente frecvent în mediu și în produsele folosite zilnic.

„Efectul de cocktail”

Chiar dacă reziduurile de pesticide sunt permise în UE, în limite maxime stabilite, Pan Europe avertizează asupra „efectului de cocktail”, când consumatorii sunt expuși simultan la mai multe pesticide.

Martin Dermine, oficial de rang înalt în cadrul coaliției, a criticat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, pentru că a evaluat pesticidele individuale fără să ia în calcul riscurile expunerii multiple.

„În acest raport arătăm că 85% dintre mere conțin mai multe reziduuri și nu știm dacă sunt sigure pentru consum sau nu”, a declarat Dermine, invocând legături posibile cu infertilitatea și cancerul.

Merele, cele mai tratate cu pesticide din Europa

Potrivit Pan Europe, dacă aceste mere ar fi folosite pentru producția de alimente pentru bebeluși, 93% dintre probe ar fi interzise, deoarece reziduurile de pesticide depășesc limitele pentru copiii sub trei ani. Reglementările europene sunt mai stricte în cazul alimentelor pentru sugari, pentru a proteja dezvoltarea lor.

Merele sunt printre cele mai consumate fructe în Europa și cele mai cultivate în Uniunea Europeană, mai ales în Polonia, Italia și Franța. În același timp, ele se numără printre fructele tratate cel mai mult cu pesticide. Acestea sunt folosite, mai ales, pentru combaterea rapănului mărului, principala boală fungică a livezilor. Peste jumătate dintre cele aproximativ 35 de tratamente aplicate anual vizează această afecțiune.