Maraton de vaccinare la București. Startul se dă vineri, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională

Publicat: 07 mai 2021, 15:30, de Raluca I. Heroiu, în News , ? cititori
Maraton de vaccinare la București. Startul se dă vineri, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională

Vineri începe maratonul de vaccinare anti – coronavirus la București. La campanie vor participa și medicii Valeriu Gheorghiță și Mihai Craiu.

Maratonul de vaccinare de la București va avea loc la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. Campania începe vineri, de la ora 16.00, şi se va încheia luni, la ora 08.00.

La acțiune vor participa aproximativ 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti. Dintre cei 1.200 de voluntari, 260 sunt medici, 300 asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi.

Dozele de vaccin urmează să fie livrate de militari, cu autospecialele cumpărate special pentru campania de imunizare. La Sala Palatului vor fi organizate 40 de cabinete de imunizare iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete.

La Sala Palatului vor fi 50 de fluxuri organizate. Se va lucra în ture de câte 8 ore.

„Vom asigura procedurile cum sunt într-un centru obișnuit de vaccinare, vor fi la fel de în siguranță ca în centrele din spitale”, a spus medicul Mihai Craiu.

„Asigurăm o vaccinare timp de 24 de ore din 24 în cele trei zile, cu mici pauze tehnice de curăţenie, în cele două locaţii – la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete de vaccinare, şi la Biblioteca Naţională, unde sunt zece cabinete.

Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din Bucureşti, de Ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti, având ajutor de la Primăria Capitalei, prin ASSMB, şi ajutor din partea DSP. Vom derula acest eveniment prin două paliere importante: prima – activitatea efectivă de vaccinare, dar, în acelaşi timp, vom face şi activitate de a creşte gradul de informare de către comunitatea medicală din universitatea noastră pentru a lămuri populaţia să se vaccineze, vaccinarea fiind soluţia optimă pentru a depăşi această situaţie epidemiologică în care ne aflăm”, a spus rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga.

De la Sala Palatului se vor face transmisiuni live. De asemenea, vor fi şi momente muzicale de pian şi vioară şi vor fi prezenţi sportivi, artişti, dar şi alte vedete.

Programul autobuzelor se extinde

Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.

„Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare începând de vineri, la ora 16,00, şi până luni, la ora 8,00. Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă”, a scris primarul general pe Facebook.