Paradox la vot. Unul dintre iniţiatorii legii femicidului s-a abţinut la votul în Parlament… din greşeală

Publicat: 03 feb. 2026, 15:45, de Anamaria Ionel, în POLITICĂ , ? cititori
Paradox la vot. Unul dintre iniţiatorii legii femicidului s-a abţinut la votul în Parlament... din greşeală
sursa foto: Facebook

Un vot aparent minor a atras atenția asupra uneia dintre cele mai susținute inițiative legislative din Parlamentul României post-decembriste. La adoptarea legii care introduce termenul de femicid în legislația penală, unul dintre inițiatorii proiectului s-a abținut de la vot, deși figura pe lista celor care au semnat propunerea.

Proiectul de lege care pedepsește femicidul la fel ca omorul calificat a fost adoptat luni de Senat, cu 97 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 7 abțineri. Printre senatorii care s-au abținut se numără și Ninel Peia, unul dintre inițiatorii legii.

Contactat de HotNews pentru a-l întreba de ce s-a abținut de la vot, deși figurează ca inițiator al legii, Ninel Peia a explicat că a votat așa dintr-o „eroare”. Întrebat dacă voia să voteze pentru, senatorul a răspuns: „Da, normal. Nu mi-am schimbat opinia absolut deloc”.

Cine este Ninel Peia și ce rol are în proiect

Ninel Peia a fost ales senator pe listele partidului S.O.S România, condus de Diana Șoșoacă, iar în prezent este membru al grupului parlamentar PACE – Înainte România. El se află printre semnatarii proiectului de lege care introduce noțiunea de femicid în Codul Penal și stabilește sancțiuni identice cu cele pentru omorul calificat.

Inițiativa legislativă este considerată una fără precedent: 273 din cei 464 de parlamentari au semnat proiectul, reprezentând toate partidele parlamentare.

Pe lângă Ninel Peia, s-au abținut de la vot următorii senatori:

  • Corneliu Negru (AUR)
  • Cristian Vântu (AUR)
  • Virgiliu George Vlăescu (AUR)
  • Ștefan Borțun (PACE – Înainte România, ales pe listele POT)
  • Nadia-Cosmina Cerva (PACE – Înainte România, aleasă pe listele S.O.S România)
  • Ioan Cristian Rusu (PACE – Înainte România, ales pe listele S.O.S România)

Un singur senator a votat împotrivă: Gheorghe Vela, devenit neafiliat după dizolvarea grupului POT din Senat.

Critici legate de „suprareglementare”

În timpul dezbaterilor din plen, Gheorghe Vela a anunțat că se va abține, deși ar fi preferat un vot împotrivă. Acesta a acuzat inițiatorii proiectului că aduc o suprareglementare și că „bagatelizează Codul Penal”.

„Valoarea vieții este una, nu contează dacă este femeie sau bărbat. Avem viață umană”, a declarat senatorul de la tribună, invocând și existența ordinelor de protecție și a altor prevederi deja în vigoare.

Gheorghe Vela a făcut referire și la un proiect anterior inițiat de deputații Monica Ionescu și Radu-Mihail Ionescu, foști membri POT, care propuneau modificarea Codului Penal pentru sancționarea vătămării fătului pe perioada sarcinii. Inițiativa respectivă a fost respinsă de Senat.

Avocați și judecători, puși în dificultate

O poziție critică a fost exprimată și de Nadia-Cosmina Cerva, senator care s-a abținut de la vot și care a avertizat că noua lege ar putea crea dificultăți în aplicare.

Aceasta a susținut că actualul Cod Penal reglementează deja circumstanțe agravante pentru fapte comise împotriva femeilor și că introducerea unei noi infracțiuni riscă să îngreuneze activitatea avocaților, judecătorilor și chiar a victimelor.

La finalul ședinței de plen, senatorul AUR Cristian Vântu, care s-a abținut de la vot, a ridicat problema încadrării juridice a crimelor comise împotriva persoanelor non-binare sau aparținând minorităților sexuale.

Acesta a susținut că legea ar putea crea confuzii și a avertizat că introducerea noțiunii de femicid ar putea „deschide o cutie a Pandorei” din punct de vedere legislativ.