Comandoul „sinucigaș” din Balucistan: o mișcare separatistă rescrie manualele de securitate ale Pakistanului

Când vorbim despre războiul contemporan, încă avem reflexul comod de a-l imagina în termeni clasici: tancuri, fronturi, drone, rachete. În realitate, marile conflicte ale prezentului se duc tot mai rar „la vedere”. Ele se poartă în zone gri, în mentalul colectiv, în normele sociale, în punctele oarbe ale societăților moderne.

Iar comandoul sinucigaș feminin al Armatei de Eliberare din Balucistan nu este o anomalie exotică, ci un instrument perfect calibrat pentru un război total neconvențional, în care corpul, simbolul și propaganda devin arme la fel de eficiente ca explozibilul.

Utilizarea femeilor în misiuni de sacrificiu nu ține doar de disperare sau radicalizare ideologică, ci de o logică rece, strategică:

exploatarea tabuului, fracturarea reflexelor de securitate, paralizarea reacției statului între eficiență și normă culturală. Exact aici se vede adevărata natură a conflictului din Balucistan – nu un simplu episod de terorism local, ci o formă de război hibrid, în care insurgența atacă simultan infrastructura, psihologia colectivă și legitimitatea instituțiilor, forțând statul pakistanez să lupte pe un teren unde orice mișcare greșită devine, automat, o victorie pentru adversar.

Femeile din Brigada Majeed, ofensiva „Herof” și noul tip de război care trece prin… punctele oarbe ale societății

Pakistanul e o țară în care „normalul” vine, istoric, cu ghilimele. Dar ce se întâmplă acum în Balucistan (Balochistan) reușește să fie neobișnuit chiar și pentru o regiune obișnuită cu violență, insurgențe și represalii: Armata de Eliberare din Balucistan (BLA) a împins în prim-plan o componentă care răstoarnă automat reflexele clasice ale forțelor de ordine – un „comando sinucigaș” feminin, parte a unității sale de elită, Brigada Majeed, folosit în operațiuni de impact.

Și aici nu vorbim despre folclor militant sau despre „povești de propagandă” aruncate pe Telegram ca să facă engagement. Vorbim despre un fenomen cu efecte reale: lovituri simultane în mai multe puncte, confuzie operațională, presiune politică și o securitate care, literalmente, nu mai știe cum să-și facă meseria fără să calce pe propriile tabuuri.

Balucistanul: provincia uriașă, săracă și plină de… resurse

Dacă vrei să înțelegi de ce Balucistanul arde periodic, începe de la paradoxul simplu: e cea mai mare provincie a Pakistanului, dar rămâne una dintre cele mai sărace și mai tensionate. Separatiștii baloci își construiesc discursul pe ideea de exploatare: resurse locale, profit extern, populație locală rămasă cu praful și promisiunile.

În plus, Balucistanul e lipit de o miză geopolitică masivă: proiectele de infrastructură și investiții asociate cu Coridorul Economic China–Pakistan (CPEC) și zona portuară din Gwadar. Pentru BLA, orice astfel de proiect e un simbol al „colonizării economice” și o țintă perfectă: nu doar lovești statul pakistanez, ci și partenerul lui strategic, China.

Brigada Majeed: „unitatea de sacrificiu” care a devenit brand de teroare

În interiorul BLA, Brigada Majeed este „vârful de lance”: componenta dedicată misiunilor de tip fidayee (sacrificiu), adică atacuri sinucigașe și acțiuni cu risc extrem. În 2025, Statele Unite au mers până la capăt și au încadrat BLA (și aliasurile/structurile asociate, inclusiv Majeed Brigade) ca Organizație Teroristă Străină, pas care ridică nivelul de presiune internațională și sancțiuni. În termeni simpli: nu mai e doar „o problemă internă a Pakistanului”, ci un subiect tratat pe linia globală de contraterorism.

Asta contează nu doar juridic, ci și narativ:

când un grup primește astfel de etichetare, el tinde să reacționeze în două moduri – ori se retrage și caută supraviețuire, ori escaladează ca să arate că nu-l impresionează nimic. Iar evoluțiile recente sugerează fix a doua variantă.

De ce „femei sinucigașe”? Răspunsul cinic: pentru că funcționează

În Balucistan, introducerea femeilor în această zonă de operațiuni nu e (doar) „șoc cultural”. E o decizie cu logică rece, aproape contabilă.

În multe zone conservatoare, controlul corporal al femeilor este limitat: percheziții mai rare, proceduri mai lente, reticență, teamă de scandal, reguli informale. Pentru o rețea insurgentă, asta devine avantaj operațional: acces mai ușor în spații unde un bărbat ar fi verificat automat, apropiere de ținte, reducerea suspiciunii inițiale.

Iar aici apare problema sistemică: protocoalele de securitate au fost, ani de zile, calibrate pe un profil predominant masculin al insurgentului. Când adversarul schimbă „profilul”, schimbă și jocul.

„Herof”: ofensiva simultană care a arătat cât de mare e ruptura

Atacul/valul de atacuri de la final de ianuarie 2026 – revendicat de BLA sub eticheta „Operation Herof” – a fost descris ca o acțiune coordonată la scară mare, cu ținte multiple și efect de șoc. Din datele publice, bilanțurile diferă în funcție de cine numără și ce include (civili, forțe de ordine, insurgenți), dar două lucruri rămân constante:

1. amploarea (atacuri în mai multe locuri, aproape simultan)
2. răspunsul masiv al forțelor pakistaneze, cu operațiuni extinse și cifre uriașe vehiculate despre „militanți eliminați”

Din acest punct, Pakistanul a împins narativul că atacurile ar fi fost coordonate „din exterior” și a amestecat rapid securitatea internă cu geopolitica regională, în timp ce BLA a împins propaganda proprie: „am lovit unde doare, suntem peste tot, nu ne opriți”. În astfel de ecuații, adevărul exact pe cifre e mereu disputat, dar mesajul strategic e clar: insurgența a vrut să demonstreze capacitate de coordonare și infiltrare.

Shari Baloch și precedentul din 2022: momentul în care „manualele” au rămas fără pagini

Dacă vrei „punctul de cotitură”, el e în aprilie 2022, când o femeie – Shari Baloch – a comis un atac sinucigaș la Karachi, în zona Universității (Confucius Institute), omorând inclusiv cetățeni chinezi. Povestea a făcut turul lumii tocmai pentru că sparge două clișee simultan: femeie și educată, adică exact tipul de profil pe care opinia publică îl leagă rar de astfel de acțiuni.

Acest episod a fost folosit propagandistic pentru a construi mitologie: „nu suntem doar băieți înarmați din munți, suntem o cauză care poate ajunge în clasa de mijloc, în educație, în urban”. Asta sperie orice stat mai mult decât o celulă clasică, pentru că mută conflictul din „periferie” în „mainstream”.

Recrutarea în era Telegram: când propaganda devine logistică

Un detaliu important: insurgența contemporană nu mai are nevoie de „romantism” pentru recrutare. Are nevoie de infrastructură digitală, comunități, micro-rețele, materiale de propagandă și mecanisme rapide de validare socială.

Platforme precum Telegram sunt utile nu doar pentru comunicare, ci pentru construirea unei identități: postere, biografii, imagini „eroice”, clipuri, mesaje care transformă moartea într-o „carieră” și sinuciderea într-o „funcție”. Nu e doar mesaj, e proces de recrutare, fidelizare, motivare.

Iar când acest proces include femei, efectul psihologic e dublu: lovește societatea conservatoare în punctul ei sensibil și, simultan, creează un instrument practic de infiltrare.

De ce e asta „o ofensivă neobișnuită”: securitatea e prinsă între eficiență și tabuuri

Aici e miezul „neobișnuitului”: statul pakistanez trebuie să-și întărească securitatea, dar orice întărire intră în conflict cu normele sociale. Dacă verifici femeile agresiv, riști scandal, tensiuni, radicalizare suplimentară. Dacă nu le verifici, riști breșe.

E un șantaj indirect asupra statului: insurgența exploatează chiar țesutul cultural al societății. Nu e doar luptă militară, e război de fricțiune socială.

Implicația mare: nu e doar despre Pakistan, e despre modelul „hibrid”

Ce vedem aici nu e doar o poveste locală cu „un comando sinucigaș”. Este o mutație de model: insurgentul devine hibrid – social, mediatic, tehnologic. Lovește infrastructură, lovește narativ, lovește psihologic, lovește în parteneri externi (China), lovește în moralul instituțiilor.

Aslam Baloch și câțiva tovarăși

Și mai e ceva:

astfel de tactici sunt atent urmărite, copiate, adaptate. Orice breșă eficientă devine „manual” pentru alte grupări. De aceea, episodul Balucistan e relevant și dincolo de Pakistan: arată cum o organizație violentă poate reseta protocoale fără să aibă superioritate militară clasică.

Ce urmează: escaladare, contramăsuri și o spirală foarte urâtă

În mod realist, sunt trei direcții posibile pe termen scurt:

1. Pakistanul înăsprește securitatea (mai mult control, inclusiv asupra femeilor) – ceea ce poate produce reacție socială și mai multă înverșunare.
2. China cere garanții suplimentare pentru proiecte și personal – iar asta împinge statul pakistanez să militarizeze și mai mult Balucistanul.
3. Insurgența escaladează simbolic: atacuri cu impact mediatic, ținte „strategice” și un război narativ accelerat.

În astfel de conflicte, partea tragică e că „soluția” militară pură rareori rezolvă cauza. Poate reduce temporar capacitatea de atac, dar dacă resentimentul rămâne, recruții vin din nou. Iar când ai început să exploatezi „puncte oarbe culturale”, e greu să mai revii la normal fără să-ți schimbi societatea sau fără s-o fracturezi.

Moartea devine argument politic, statul descoperă cât de fragil e

Fenomenul „Brigada Majeed – aripa feminină” e o oglindă cinică: îți arată cum o mișcare violentă poate transforma până și normele sociale în armă. Într-o societate conservatoare, femeia e, tradițional, protejată de anumite limite ale controlului public. Când insurgența folosește exact această protecție ca breșă, statul e obligat să aleagă între două rele: ori își înăsprește brutal mecanismele (și își irită populația), ori acceptă vulnerabilitatea.

Asta e lecția urâtă a Balucistanului:

nu contează cât de multe operațiuni anunți și câte cifre mari pui în comunicate. Dacă adversarul îți găsește un unghi social pe care nu-l poți controla fără să te delegitimezi, conflictul devine o spirală.

Și spiralele astea nu se termină cu o „victorie”. Se termină cu oboseală, cu radicalizare, cu ură moștenită. Iar când în joc intră și China, investiții strategice și orgolii regionale, „localul” devine instant global.