Început de an peste așteptări pentru România. Bugetul, pe plus în ianuarie

Publicat: 28 feb. 2026, 18:22, de Corina Oprea, în Finanțe , ? cititori
Început de an peste așteptări pentru România. Bugetul, pe plus în ianuarie

Execuția bugetară din prima lună a anului 2026 aduce un rezultat pozitiv pentru finanțele publice. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că luna ianuarie s-a încheiat cu un excedent de 850 de milioane de lei, pe fondul creșterii veniturilor și al reducerii cheltuielilor. Oficialul consideră că acest debut este încurajator, însă subliniază că evoluția trebuie analizată cu prudență.

Excedent de 850 de milioane de lei în ianuarie

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat sâmbătă, la sediul Consiliului Județean Giurgiu, că anul 2026 a debutat cu un rezultat bugetar pozitiv, potrivit execuției din luna ianuarie, care indică un excedent moderat de 850 de milioane de lei.

El a subliniat că, spre deosebire de anii anteriori, prima lună nu a mai fost încheiată pe deficit. Oficialul a precizat că acest rezultat reprezintă un semnal încurajator, însă trebuie analizat cu prudență, întrucât nu se va menține pe parcursul întregului an.

Totodată, a explicat că excedentul reflectă o creștere importantă a veniturilor, în special a celor din TVA, în paralel cu o reducere a cheltuielilor de aproape 6% în ianuarie.

„Am început cu dreptul anul 2026, s-a văzut din execuţia lunii ianuarie că avem un excedent moderat de 850 de milioane de lei, deci nu mai avem un deficit pe ianuarie. Este un semn bun, îl privim cu prudenţă, bineînţeles nu se va menţine mai departe, dar ca semnal la început de an, eu zic că e foarte bun, pentru că reflectă o creştere a veniturilor importantă, a veniturilor din TVA, pe fondul de scădere a cheltuielilor de aproape 6 la sută în execuţia lunii ianuarie”, a declarat, sâmbătă, la sediul CJ Giurgiu, ministrul Alexandru Nazare.

PNRR, prioritatea centrală a bugetului din 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a felicitat administrația județeană pentru inițiativa de a depune proiectul privind infrastructura de apă și a subliniat că investițiile finanțate din fonduri europene, inclusiv prin PNRR și politica de coeziune, au un rol esențial în construcția bugetului pentru 2026.

El a arătat că anul viitor vor fi prevăzute sume semnificativ mai mari pentru aceste proiecte, în condițiile în care 2026 marchează finalizarea PNRR. Oficialul a precizat că principala prioritate bugetară va fi asigurarea resurselor necesare implementării proiectelor din PNRR și a insistat asupra importanței accelerării implementării la nivelul fiecărui minister și al fiecărei agenții.

În opinia sa, ritmul în care vor fi cheltuite fondurile până în luna august va influența atât gradul de absorbție, cât și consolidarea creșterii economice estimate la aproximativ 1% pentru 2026, componenta fondurilor europene fiind decisivă pentru susținerea acesteia.

„Vă felicit pentru determinarea de a depune acest proiect, proiectele cu fonduri europene, PNRR, coeziune sunt extrem de importante în construcţia bugetului pe 2026, vom avea sume semnificativ mai mari previzionate în bugetul 2026, care este anul care practic finalizează PNRR, de aceea, prioritatea numărul unu pentru bugetul anului 2026 va fi să acoperim sumele necesare pentru proiectele PNRR.

Dincolo de asta, este foarte important de spus, implementarea e esenţială pentru fiecare minister, pentru fiecare agenţie în parte. Modul în care va fi accelerată implementarea până în luna august este extrem de importantă pentru cheltuirea acestor bani şi la fel de importantă pentru consolidarea creşterii în anul 2026, creşterea este previzionată în jurul de 1 la sută pentru 2026 şi componenta de fonduri europene este esenţială pentru susţinerea creşterii”, a încheiat ministrul Alexandru Nazare.