Șeful Pentagonului, după atacurile Iranului: Nu am început acest război, dar îl vom încheia. Dacă ucideți americani, vă vom vâna și vă vom ucide (VIDEO)
Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a susținut luni o conferință de presă în care a vorbit despre atacul lansat de SUA și Israel asupra Iranului. Oficialul american a anunțat că misiunea, denumită „Operațiunea Furie Epică”, vizează distrugerea rachetelor ofensive iraniene, a industriei de producție a acestora și a marinei militare. Atacurile au un singur obiectiv strategic: Iranul nu va deține niciodată arme nucleare. El a anuțat, de asemenea, că patru militari americani și-au pierdut viața de la declanșarea operațiunii.
Șeful Pentagonului: Nu am început acest război, dar sub președintele Trump îl vom încheia
Pete Hegseth a deschis conferința cu o acuzație tranșantă la adresa Teheranului, pe care l-a descris ca pe un agresor sistematic împotriva Statelor Unite, timp de aproape jumătate de secol.
„Nu am început acest război, dar sub președintele Trump îl vom încheia” (…) Timp de 47 de ani, regimul expansionist și islamist de la Teheran a purtat un război sălbatic, unilateral împotriva Americii. Nu l-au declarat întotdeauna deschis – cu excepția scandărilor constante de «moarte Americii». L-au purtat prin sângele oamenilor noștri: bombe-capcană în Beirut, atacuri cu rachete asupra navelor noastre, crime la ambasadele noastre, bombe artizanale în Irak și Afghanistan,” a declarat Hegseth.
Oficialul a lansat și o amenințare directă la adresa Iranului și a tuturor celor care amenință Statele Unite ale Americii.
„Dacă ucideți americani, dacă amenințați americani oriunde pe pământ, vă vom vâna fără scuze și fără ezitare și vă vom ucide”, a spus acesta.
Statele Unite nu urmăresc o schimbare de regim în Iran
În cadrul conferinței, șeful Pentagonului a oferit clarificări legate de obiectivele militare ale operațiunii militare lansate împotriva Iranului.
„Misiunea Operațiunii Furie Epică are o precizie de laser laser: distrugem rachetele ofensive iraniene, distrugem producția de rachete, distrugem marina lor și alte infrastructuri de securitate — și nu vor mai avea niciodată arme nucleare (…) Iranul ne ținea un pistol la tâmplă în timp ce încerca să mintă pentru a obține o bombă nucleară. A funcționat aproape sub Obama. Nu sub acest președinte (n.red. Donald Trump)”, a declarat acesta.
De asemenea, el a negat că Statele Unite ar urmări oficial o schimbare de regim în Iran. A confirmat însă că în urma conflictului, vor exista schimbări în rândul conducerii Iranului. Hegseth a insistat că operațiunea nu este „un nou Irak” și a respins criticile privind riscul unui conflict fără termen clar de încheiere.
„Acesta nu este un așa-zis război pentru schimbare de regim, dar regimul, cu siguranță, s-a schimbat, iar lumea este mai bună datorită acestui lucru”, a transmis el.
Patru americani și-au pierdut viața în urma operațiunilor din ultimele zile
Pete Hegseth afirmă că Washingtonul a încercat în repetate rânduri o soluție diplomatică înaintea escaladării militare, însă a acuzat Teheranul că a tratat negocierile ca pe un instrument tactic de întârziere.
„Au avut toate șansele să facă un acord pașnic și rațional, dar Teheranul nu negocia, ci trăgea de timp, pentru a-și reface stocurile de rachete și a-și relua ambițiile nucleare (…) Scopul lor era să ne țină ostatici, amenințând că vor lovi forțele noastre. Ei bine, președintele Trump nu joacă astfel de jocuri”, a declarat acesta.
Oficialul american a confirmat că patru militari americani și-au pierdut viața în cadrul operațiunii și a transmis condoleanțe familiilor acestora.
„Războiul este iad și va fi întotdeauna. O națiune recunoscătoare îi cinstește pe cei patru americani pe care i-am pierdut până acum și pe cei răniți. Absolut cei mai buni ai Americii,” a spus Hegseth, adăugând că restul operațiunii trebuie dus la capăt în memoria lor.
Secretarul nu a exclus nici prezența viitoare a trupelor terestre în Iran, deși a precizat că în acest moment nu există militari americani „cu picioarele pe pământ iranian”.