Un document al Ministerului Sănătății arată cât de (ne)pregătite sunt spitalele din România în cazul unui război

Un document oficial semnat de secretarul de stat Stela Firu, ca răspuns la interpelarea deputatului Răzvan Daniel Biro, indică faptul că sistemul sanitar românesc este reglementat prioritar pentru funcționarea pe timp de pace. Analiza răspunsului scoate în evidență limitările logistice în cazul unui conflict militar, printre care se numără rezervarea a doar 5% din capacitatea totală de paturi pentru urgențe și absența personalității juridice pentru dispeceratul care centralizează locurile libere.

Planificare limitată la timp de pace

Documentul arată că sistemul de sănătate funcționează în principal „pe timp de pace”, iar procedurile pentru situații de dezastre sunt reglementate doar pentru accidente colective sau calamități naturale:

„Prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sänătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite principiile de funcționare a sistemului de sănătate pe timp de pace, modalitățile prin care sunt furnizate servicii de asistență medicală pe timp de pace, în situații de dezastre sau de amenințări la adresa vieții și sănătății populației.”

Acest cadru legal indică o lipsă de adaptare clară la scenarii de război sau atacuri militare, ceea ce ar putea afecta capacitatea spitalelor de a răspunde eficient unui conflict major.

10:02 • ACTUALITATE

Libanul taie în carne vie. Hezbollah, scos în afara legii ca forță armată

18:19 • Internațional

Dubai, paralizat de atacurile Iranului. Exod pe șosele și jeturi private la preț triplu

Dispeceratul unic este o structură fără personalitate juridică

Asistența medicală de urgență este coordonată de inspectoratele județene pentru situații de urgență și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în colaborare cu dispeceratul unic pentru paturi libere. Totuși, documentul precizează:

„Dispeceratul unic pentru centralizarea paturilor libere… este o structură fără personalitate juridică, aflată în coordonarea Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, operează virtual în cadrul unei platforme informatice, cu participarea unităților sanitare publice care au în structură unități de primire a urgențelor (UPU), compartimente de primire a urgențelor (CPU) sau camere de gardă.”

Această organizare virtuală, fără personalitate juridică, poate afecta claritatea responsabilităților și viteza de reacție în caz de urgență majoră.

Resurse limitate pentru urgențe

Pentru a face față cazurilor urgente, Ordinul Ministerului Sănătății prevede eliberarea a 5% din locurile spitalelor pentru internarea pacienților proveniți din unitățile de primire a urgențelor:

„…fiecare secție a unităților sanitare publice va elibera un număr de locuri pentru a putea fi folosite pentru internarea urgențelor, astfel încât, la nivelul întregii unități sanitare, acestea să reprezinte între 5% din totalul locurilor spitalului.”

În cazul unui conflict militar cu victime multiple, această proporție ar putea fi insuficientă pentru a face față cererii de internări și tratamente urgente.

Nelipsitul grup de lucru

Documentul menționează formarea unui grup de lucru pentru coordonarea intervențiilor medicale în caz de dezastre: „Specialiștii care vor face parte din acest grup de lucru vor fi desemnați prin ordin al ministrului sănătății. După constituirea grupului, va fi organizată o primă ședință de lucru pentru a demara elaborarea unui plan medical de acțiune…”

Practic, capacitatea de reacție depinde de constituirea grupului și elaborarea planului, ceea ce poate întârzia intervenția în primele ore critice.

Cine ia deciziile?

Deși se urmărește standardizarea raportării și reducerea redundanței administrative, structura actuală implică multiple nivele de coordonare: spitale, dispecerat, servicii de ambulanță și inspectorate. În plus:v„Specialiștii care vor face parte din acest grup de lucru vor fi desemnați prin ordin al ministrului sănătății…”

În acest caz se pune problema cine ia deciziile finale în situații critice și poate genera întârzieri sau confuzie în gestionarea urgențelor.

Documentul semnat de secretarul de stat arată că, deși există un cadru legal și proceduri pentru accidente colective și dezastre, sistemul de sănătate din România nu pare pregătit pentru efectele unui conflict militar major. Problemele identificate – planificare limitată, coordonare fragmentată, resurse insuficiente, birocrație și lipsă de claritate în responsabilități – ridică întrebări serioase despre capacitatea reală a spitalelor de a face față unor situații de urgență extremă.