Céline Dion revine pe scenă, cu o serie de concerte la Paris: „Sunt foarte pregătită pentru asta”
Céline Dion a anunțat că revine pe scenă cu o serie de concerte programate pentru această toamnă la Paris. Va fi prima sa apariție după ce, în martie 2020, pandemia a forțat-o să își anuleze turneul mondial, iar ulterior problemele de sănătate au ținut-o departe de public, potrivit The Times.
Anunț făcut de ziua ei de naștere
Artista canadiană a făcut anunțul luni, chiar de ziua sa, când a împlinit 58 de ani, dezvăluind că va susține spectacole la „La Défense Arena”, o sală cu o capacitate de 40.000 de locuri. Cu această ocazie, Turnul Eiffel a fost iluminat cu mesajul „Céline Dion, Paris, Je Suis Prête” („Céline Dion, Paris, sunt gata”).
Într-o scurtă apariție înregistrată la France 2 Television, Dion, care suferă de o afecțiune neurologică care a împiedicat-o ani buni să plece în turneu, a spus:
„Mă simt bine. În ceea ce privește sănătatea mea, mă simt bine. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul vostru.”
Vorbind în franceză cu accentul ei canadian, artista a adăugat:
„Anul acesta, primesc cel mai frumos cadou de ziua mea din viața mea. Am șansa să vă văd, să cânt din nou pentru voi.”
Afișe misterioase la Paris
Fanii anticipau anunțul, după ce în ultima săptămână, la Paris, au apărut afișe misterioase, monocrome, cu titlurile unor hituri celebre precum „My Heart Will Go On”, „The Power of Love” și „Encore un soir”.
Deși echipa de producție a cântăreței a încercat să păstreze informația confidențială, postul francez BFMTV a dezvăluit-o luni dimineață, difuzând imagini de la o repetiție nocturnă a iluminării Turnului Eiffel în onoarea sa.
După ultimul concert susținut în turneu, la Newark, New Jersey, în 2020, cea mai importantă apariție a cântăreței din Québec a fost interpretarea emoționantă a piesei „Hymne à l’amour” de Édith Piaf, de pe unul dintre nivelurile Turnului Eiffel, în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024. Ulterior, ea a mai participat sporadic la evenimente private, inclusiv la un show de modă Elie Saab, organizat la Riad, în noiembrie 2024.
Despre afecțiunea sa neurologică
Într-un documentar lansat în 2024, Céline Dion a vorbit deschis despre afecțiunea neurologică rară de care suferă, sindromul persoanei rigide, diagnosticată în 2022 și care a obligat-o să își anuleze aparițiile. Artista a descris senzația ca fiind similară cu „strangularea” în timpul cântatului. Boala, care afectează una până la două persoane la un milion, provoacă rigiditate musculară severă și spasme.
Revenirea pe scenă indică faptul că artista a reușit să își țină sub control afecțiunea într-o măsură care îi permite să susțină o serie de concerte într-o singură locație, chiar dacă nu este pregătită pentru un turneu internațional. Spectacolele vor avea loc în perioada 12 septembrie – 14 octombrie, în zilele de miercuri și sâmbătă.
Totodată, este așteptată lansarea unui nou album în limba franceză, la zece ani de la „Encore un soir”, material dedicat regretatului său soț și mentor, René Angélil.