Prețul roșiilor românești crește. Cum justifică producătorii măsura
Cei câțiva producători de tomate din județul Olt care au început recoltarea și livrarea către piețe, încă din luna martie, vând roșiile en-gros cu prețuri între 40 și 42 de lei pe kilogram. Potrivit lui Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, aceste valori se explică prin costurile ridicate, în special cele legate de încălzirea solariilor, producția redusă și cererea mare din această perioadă, transmite Agerpres.
Scumpirile generale majorează prețurile roșiilor
Ion Păunel spune că au crescut preţurile la combustibilul pentru încălzirea solariilor în perioada friguroasă, cât şi la fertilizanţi şi îngrăşăminte.
„Anul acesta au fost cele mai mari costuri din ultimii ani, în primul rând din cauza creşterilor de preţ la combustibil, la forţa de muncă, seminţe, la toate inputurile, consumul de combustibil a fost dublu faţă de ultimele trei – patru ierni. Am avut o iarnă cu puţine zile însorite, cu multă nebulozitate, cu temperaturi scăzute. Cu toate acestea, cei mai pregătiţi, şi îi numărăm pe degete, au recoltat încă din luna martie”, a declarat liderul organizaţiei de producători.
Acesta a precizat că, până în prezent, s-a recoltat o cantitate redusă de tomate din solariile producătorilor români. În săptămâna următoare, deși producția internă de roșii va crește, cererea va rămâne ridicată datorită perioadei Paștelui, motiv pentru care estimează că prețul actual al tomatelor românești se va menține.
Fermierii care recoltează primii au cele mai mari costuri
Ion Păunel a explicat că fermierii care recoltează primii au cele mai mari costuri, astfel încât trebuie să-și recupereze cheltuielile într-un fel sau altul. El a precizat că, în această perioadă, cererea de tomate românești depășește oferta și a menționat cazuri din ultimii 3-4 ani, inclusiv anul acesta, când, pentru prima recoltă, de 50-100 kilograme, clienții fideli au cumpărat chiar dacă nu era rentabil, dorind să fie primii pe piață.
Păunel a adăugat că prețul de pornire pentru producători a fost de aproximativ 45 de lei, iar în angro s-a vândut cu 52-53 de lei. Revânzătorii ar fi ajuns la circa 60 de lei pe kilogram, iar în piețe prețul a urcat până la 69,99 de lei. În unele zone chiar 80 de lei pe kilogram, în funcție de cartier. În săptămâna premergătoare Paștelui, chiar dacă cantitatea recoltată va crește, Păunel consideră că prețul de la tarabă s-ar putea menține ridicat, din cauza cererii foarte mari.
La rândul său legumicultor, președintele sindicatului a recunoscut că prețul roșiilor românești extratimpurii, recoltate în prezent din solarii, ar putea fi printre cele mai ridicate din Europa. Totuși, el a subliniat că roșiile produse de legumicultorii români sunt cele mai gustoase, provenind din două soiuri apreciate pentru savoare, chiar dacă producția este mai mică.
„Acest preţ este poate unul dintre cele mai mari din Europa, nu ştiu sigur, dar e posibil. Dar e o condiţie ca să vindem la preţul ăsta. Neapărat, fermierul trebuie să aibă cultivat cele două soiuri bulgăreşti, Paris şi Prekos, numai aceste tomate pot obţine acest preţ. Sunt cele mai timpurii, extra-timpurii de pe piaţă, rezistă cel mai bine la perioadele astea cu nebulozitate atmosferică şi sunt inconfundabile la gust. Productivitatea la acest soi în medie este undeva între 500 şi 700 de grame per plantă”, a adăugat Ion Păunel.
Producerea tomatelor extratimpurii cere sacrificii
Producerea tomatelor extratimpurii presupune pentru fermieri nu doar costuri ridicate, ci și nopți nedormite dedicate încălzirii solariilor, a declarat, pentru Agerpres, inginerul Tomel Băețică, fermier din Izbiceni, localitatea cu cei mai mulți cultivatori de tomate din România.
Băețică susține că, pentru a veni cu tomate autohtone, calitative și cu gust, a avut multe nopți nedormite. Toate aceste lucruri se fac cu anumite costuri și sacrificii, fiind munca din care își câștigă pâinea, spune el. Costurile pe noapte, pentru încălzire, au ajuns la 500 de lei pentru o suprafață de 1.500 de metri pătrați și 1.000 de lei pentru 3.000 de metri pătrați.
„De aceea fără nişte preţuri relativ acceptabile, n-am mai putea continua”, a spus Tomel Băeţică.
Fermierul, care a menționat că va începe recoltatul tomatelor din solariile familiei în câteva zile, a susținut că în acest an a avut costuri cu aproximativ 40% mai mari decât în anii anteriori. El a estimat, totodată, o producție mai scăzută cu circa 20-25%.