România, între iluzia reindustrializării militare și urgența de a deveni relevantă strategic. Avertismentul unui fost șef din sistem

Într-un moment în care războiul din Ucraina, tensiunile din Orientul Mijlociu și multiplicarea conflictelor hibride schimbă rapid arhitectura globală de securitate, una dintre marile întrebări ale Europei rămâne aceeași: cât de pregătită este să își susțină propria apărare, inclusiv industrial?

Pentru Corneliu Vișoianu, expert militar și fost director general al Automecanica Moreni, răspunsul nu poate fi unul simplist. Europa pornește de la un handicap structural, acumulat în decenii de subfinanțare și dezangajare industrială, iar reconstrucția nu se poate face nici repede, nici fără costuri.

Vișoianu atrage atenția că, dincolo de declarațiile politice și de anxietățile publice privind rolul Statelor Unite în NATO, realitatea operațională este mult mai solidă decât pare la suprafață. În opinia sa, America nu „pleacă” din Europa, iar mecanismele Alianței sunt suficient de robuste încât să nu poată fi demontate prin simple schimbări de discurs politic. În același timp însă, Europa este obligată să își accelereze propriul efort de apărare, iar România are o fereastră strategică rară: să se poziționeze ca centru regional pentru reparații, mentenanță, logistică și componente industriale de apărare.

22:18, 06.04.2026 • ACTUALITATE

Elbit Systems va începe livrarea dronelor către România

15:27, 01.04.2026 • ACTUALITATE

România și Ucraina pregătesc un parteneriat pentru producția de drone, într-un proiect de 200 de milioane de euro

NATO rămâne funcțional, în ciuda temerilor politice

Una dintre temele care revin constant în dezbaterea publică este teama că Statele Unite și-ar putea reduce angajamentul militar în Europa. Corneliu Vișoianu spune însă că această perspectivă trebuie privită cu luciditate și separată de retorica politică de moment.

În evaluarea sa, NATO nu este o construcție conjuncturală, ci o „mașinărie” consolidată în zeci de ani, cu dispozitive, rotații, baze, efective și mecanisme operaționale care nu pot fi pur și simplu oprite. Chiar dacă, teoretic, Washingtonul și-ar putea redistribui o parte din resurse către alte teatre strategice, precum Orientul Mijlociu sau Indo-Pacific, practic vorbim despre o infrastructură militară și strategică adânc înrădăcinată în Europa.

Expertul militar consideră că adevărata eroare apare atunci când publicul confundă declarațiile politice cu realitatea de sub „caroseria” alianței. La suprafață se văd liderii, discursurile și tensiunile electorale. În profunzime însă funcționează motoarele: contingente, sisteme de rotație, interoperabilitate, lanțuri logistice și proceduri stabilite în ani. Din această perspectivă, riscul unei retrageri bruște și totale a Americii din arhitectura europeană de securitate este, în opinia sa, aproape imposibil de materializat.

O industrie europeană slăbită după decenii de subfinanțare

Dacă NATO rămâne funcțional, problema reală este alta: starea actuală a industriei europene de apărare. Vișoianu subliniază că această industrie nu a ajuns întâmplător în dificultate. Ani la rând, povara financiară a apărării în cadrul NATO a fost dusă în mod disproporționat de Statele Unite, în timp ce multe state europene au investit insuficient în propriile capacități.

Consecința este vizibilă astăzi. Fabrici învechite, tehnologii neactualizate, investiții insuficiente în retehnologizare și pierderea personalului calificat au produs o degradare lentă, dar profundă. Reconstrucția acestei baze industriale cere nu doar bani, ci și timp, voință politică și o coordonare strategică pe termen lung.

În opinia sa, una dintre marile iluzii ale prezentului este aceea că Europa ar putea compensa rapid acest decalaj. Realitatea este exact opusă: refacerea capacităților industriale militare este un proces de durată, pentru că presupune atât infrastructură fizică, cât și lanțuri de aprovizionare, transfer de tehnologie, capital uman și capacitate de cercetare.

România a pierdut timp, dar încă are un rol de jucat

Corneliu Vișoianu vorbește și din experiență directă, după ce a condus Automecanica Moreni, una dintre companiile istorice ale industriei românești de apărare. El amintește că România avea, în trecut, o bază industrială importantă în zona vehiculelor blindate, însă această capacitate a fost erodată treptat.

Subfinanțarea cronică, lipsa investițiilor, plecarea personalului și renunțarea la actualizarea tehnologică au afectat profund fabricile din domeniu. În multe cazuri, soluția mai simplă a fost importul de echipamente și tehnologii, în locul reconstrucției producției interne. Numai că orice echipament militar, indiferent unde este produs, trebuie întreținut, reparat și susținut logistic. Iar aici apare una dintre cele mai importante oportunități pentru România.

Expertul susține că țara noastră trebuie să devină, în zona flancului estic, un hub regional pentru mentenanță și reparații. Argumentul este unul simplu și pragmatic: nimeni nu va trimite un blindat, un sistem greu sau o platformă militară până în capătul Europei pentru operațiuni de întreținere de rutină. Aceste capacități trebuie localizate cât mai aproape de teatrul de operațiuni și de infrastructura aliată de pe flancul estic.

Războiul se schimbă, dar tancurile nu dispar mâine

Întrebat despre transformarea radicală a războiului, dominat tot mai mult de drone, sisteme autonome și tehnologie cibernetică, Vișoianu admite că Ucraina a schimbat deja fața conflictelor moderne. Dronele, adaptabilitatea și costurile reduse ale unor sisteme improvizate au modificat raportul dintre actorii statali și cei mai puțin convenționali.

Cu toate acestea, el avertizează împotriva concluziei grăbite că echipamentele clasice, precum tancurile, blindatele sau sistemele grele, ar deveni peste noapte inutile. Acestea continuă să existe, să aibă valoare strategică și să joace un rol de descurajare și apărare. În plus, ele reprezintă investiții uriașe, care nu pot fi pur și simplu abandonate.

În viziunea sa, transformarea va fi graduală. NATO însuși se va adapta, probabil spre o formulă mai europeană în ceea ce privește efortul industrial și poate chiar structura de responsabilități, dar interoperabilitatea și nevoia de echipamente convenționale nu dispar. Mai degrabă, vechiul și noul vor coexista: platformele clasice vor fi completate de soluții digitale, drone, capabilități cibernetice și sisteme de răspuns rapid.

Lumea intră într-o eră a conflictelor multiple și hibride

Vișoianu plasează această discuție într-un context global mai amplu. El observă că planeta traversează o perioadă de intensitate conflictuală fără precedent în epoca postbelică, cu peste 60 de conflicte deschise simultan. Chiar dacă acestea nu sunt conectate într-un singur război mondial în sensul clasic al termenului, ele definesc o nouă realitate strategică.

Această realitate este marcată de războiul hibrid, în care linia dintre frontul militar, spațiul digital, infrastructura civilă și viața economică devine tot mai neclară. Atacurile informatice, actorii nestatali, sabotajele digitale și vulnerabilitățile sistemelor critice fac parte din același peisaj al insecurității.

Expertul atrage atenția că, în prezent, nu mai este nevoie de o armată convențională pentru a produce pagube majore. Un individ sau o structură mică, dotată cu competențe tehnice și acces la infrastructură digitală, poate afecta comunicații, spitale, rețele economice sau servicii esențiale pentru funcționarea unui stat. Din acest motiv, apărarea nu mai înseamnă doar blindate, muniție și baze militare, ci și reziliență civilă, securitate cibernetică și protecția infrastructurilor critice.

Banii europeni pentru apărare nu sunt un cec în alb

Referindu-se la fondurile europene alocate pentru întărirea capacităților de apărare, Corneliu Vișoianu insistă asupra unui aspect esențial: aceste sume nu trebuie privite ca bani disponibili imediat și discreționar. Ele vin la pachet cu proiecte, etape, jaloane, condiționalități și o nevoie acută de coordonare între state.

În opinia sa, dificultatea nu ține doar de bani, ci și de viteza cu care administrațiile naționale și instituțiile europene pot transforma intențiile strategice în contracte, linii de producție și capabilități efective. Procedurile europene și naționale sunt încă greoaie, birocratice și lente, iar timpul geopolitic se comprimă.

Adevărata provocare este, așadar, execuția: cine produce, când produce, ce produce, în ce lanț industrial intră și cum se sincronizează aceste eforturi între state. Vișoianu descrie acest proces ca pe un puzzle extrem de complex, în care proiectarea, inventarierea capacităților, contractarea și livrarea trebuie să se întâmple simultan și coerent.

La ce poate fi bună România: IT, mentenanță, integrare în lanțurile de producție

În evaluarea expertului, România nu pornește de la zero, dar nici nu poate pretinde că este pregătită integral pentru o revenire rapidă a industriei grele de apărare. Există însă câteva zone în care poate conta.

Prima este componenta IT și cibernetică, unde România are resursă umană și o bază de competențe care ar putea fi valorificată într-un termen relativ scurt. A doua este mentenanța și suportul logistic pentru echipamentele deja existente în regiune. A treia direcție este integrarea în lanțuri de producție europene, pe componente și procese specifice, în locul ambiției nerealiste de a reconstrui integral, dintr-o dată, întreaga industrie grea de apărare.

Vișoianu amintește că în România funcționează în continuare companii și unități industriale din sistemul de stat, în special în cadrul Romarm, care are multiple sucursale specializate pe diverse segmente: muniție, tehnică terestră, sisteme grele și alte componente. În paralel, există și parteneriate industriale care pot consolida anumite linii de producție sau asamblare. Totuși, dezvoltarea cea mai rapidă pare să fie în zona cibernetică și a componentelor tehnologice asociate noii generații de capabilități militare.

Cele patru dimensiuni-cheie ale industriei de apărare

Pentru a explica mai clar unde se află România și ce ar trebui să facă, Vișoianu propune o schemă în patru puncte, care definește orice sistem industrial de apărare funcțional.

Prima dimensiune este producția propriu-zisă, care înseamnă capacitate industrială, tehnologie și infrastructură. Aici România are deficite evidente, în special în afara zonei IT și a anumitor nișe încă funcționale.

A doua dimensiune este mentenanța, esențială pentru orice tehnică militară. Reparațiile, piesele de schimb, lanțurile logistice și personalul calificat sunt vitale. Fără ele, nici cel mai performant echipament nu poate fi operat sustenabil.

A treia dimensiune este cercetarea-dezvoltarea. Fără propriile capacități de cercetare, un stat rămâne dependent de exterior și incapabil să țină pasul cu ritmul accelerat al transformărilor tehnologice. România are structuri și expertiză, inclusiv în mediul militar și academic, dar finanțarea este insuficientă, iar competiția cu alte domenii de cercetare face dificilă consolidarea unui ecosistem robust de inovare în apărare.

A patra și poate cea mai importantă dimensiune este resursa umană. Fără ingineri, tehnicieni, operatori, cercetători și personal înalt calificat, niciun plan industrial nu poate fi dus până la capăt. Iar aici problema

ste una europeană, nu doar românească.

Criza forței de muncă specializate, cea mai mare vulnerabilitate

Corneliu Vișoianu insistă asupra unei realități incomode: Europa se confruntă cu un deficit sever de personal calificat, iar industria de apărare resimte acut această problemă. Migrația, dezindustrializarea și lipsa unei viziuni strategice pe termen lung au redus dramatic rezerva de competențe tehnice.

El avertizează că învățământul dual sau măsurile punctuale nu pot rezolva fundamental această criză. Formarea unui specialist înalt calificat durează ani de zile. Dacă astăzi descoperi că ai nevoie de ingineri de drone, specialiști în integrarea sistemelor autonome sau experți în securitate cibernetică militară, nu îi poți produce în câteva luni. Procesul începe din școală, continuă în liceu și universitate și se maturizează abia după experiență practică.

Din acest motiv, spune expertul, cheia este viziunea. Statele care anticipează din timp ce tip de competențe vor fi necesare în cinci, șapte sau zece ani vor avea un avantaj strategic decisiv. Celelalte vor continua să alerge din urmă realitatea.