„M-ați martirizat, fătălăilor!” – rămasă fără imunitate, Șoșo așteaptă canonizarea

Un nou pas spre vitraliul penal. Diana Șoșoacă a mai urcat o treaptă pe scara propriei autoglorificări. Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a aprobat raportul care recomandă ridicarea imunității sale, iar reacția n-a întârziat: „M-ați martirizat, fătălăilor!”, a tunat eurodeputata, anunțând practic că nu mai e mult până când se va trece singură și în calendarul ortodoxo-dacic al suferinței naționale.

La omul obișnuit se pune procedura. La Șoșo se pune revelația…

La un om obișnuit, o asemenea procedură juridică produce, eventual, o convorbire cu avocatul.

La Șoșoacă produce revelație mistică și explozie de epopee personală.

Nu există anchetă, ci persecuție.

Nu există procedură, ci prigoană.

Nu există posibilitatea ca justiția să-și facă treaba, ci doar dovada că „sistemele român și european” tremură de frica unei singure femei care, după propriile calcule, valorează cât un milion de bărbați la un loc.

Acuzațiile nu țin de operetă

Trebuie spus limpede: nu vorbim despre o gafă birocratică ori despre o ofensă minoră adusă unei doamne vulcanice.

Solicitarea autorităților române privește continuarea urmăririi penale într-un dosar cu 11 infracțiuni.

Aici intră acuzații care nu țin de operetă și nici de folclorul rețelelor sociale. Tocmai de aceea toată punerea în scenă a martiriului devine și mai grotescă.

Opera bufo-extremistă continuă

Șoșoacă practică de mult un gen politic special: opera bufo-extremistă cu sine în rolul principal, secundar și terțiar.

Dacă i se cere socoteală, înseamnă că a înspăimântat planeta.

Dacă este criticată, înseamnă că a lovit unde doare.

Dacă intră într-o procedură juridică, înseamnă că a fost martirizată.

În ritmul acesta, ultimul pas logic pare canonizarea.

Nu mai lipsește mult până la icoana cu ramă aurită și la soborul improvizat care să anunțe că doamna n-a pierdut un scut procedural, ci a fost înălțată în rândul mucenițelor anti-sistem.

Șmecheria clasică a populistului zgomotos

Dar exact aici stă toată șmecheria personajului.

În loc să răspundă sobru, juridic și precis, ea gogonează spectacolul până când publicul uită ce se discută de fapt.

E trucul perfect al populistului gălăgios:

Nu mă anchetează fiindcă există suspiciuni și capete de acuzare, ci fiindcă sunt prea curajoasă pentru lumea asta mică.

Nu mă vor la răspundere fiindcă așa funcționează statul de drept, ci fiindcă m-am transformat într-un pericol cosmic pentru „sistem”.

Imunitatea nu e icoană

Numai că ridicarea imunității nu este condamnare. Asta trebuie înțeles foarte clar. Nu comisia europeană dă sentințe, nu plenul stabilește vinovății. Se decide doar dacă justiția poate merge mai departe fără scutul funcției.

Așadar, nu e vorba despre vreo crucificare continentală, ci despre un lucru elementar într-o democrație: dacă un ales poate fi cercetat fără să se ascundă la infinit după mandat.

Martirii adevărați nu se autoproclamă

Martirii adevărați nu se autoproclamă pe Facebook. Nu se compară singuri cu armate de bărbați lipsiți de curaj. Nu transformă fiecare pas procedural într-o răstignire istorică.

Ce vedem acum e din nou bâlciul ei răsuflat de mahala pestilentă. E cabotinism hipertrofiat, împachetat în urlet și livrat drept eroism.

Sfânta Șoșo…

Pe scurt, Diana Șoșoacă n-a fost martirizată. A intrat într-o procedură. N-a fost canonizată. A primit doar un raport favorabil ridicării imunității.

Restul e spectacol. Mult spectacol.

Și, ca de obicei, un personaj care încearcă să se cațere pe cruce înainte să ajungă la bară.