Vorbe-n vânt: declarațiile politice ale săptămânii

Publicat: 02 mai 2026, 11:43, de Radu Caranfil, în POLITICĂ

Politica românească a avut, în această săptămână, aerul unei camere închise în care cineva a pornit ventilatorul chiar lângă sacul cu făină. Toată lumea a ieșit pudrată, toată lumea a strigat, nimeni nu mai știa exact cine coace pâinea și cine doar dă cu praful în ochii publicului.

Săptămâna în care politica a descoperit ventilatorul

Moțiunea PSD-AUR, programul SAFE, listarea companiilor de stat, arhivele diplomatice, paturile de spital și eternul refren „se vinde țara” au fost aruncate în aceeași tigaie politică, cu mult ulei, puțină logică și un miros consistent de campanie permanentă.

Ilie Bolojan: „E greu cu consecvența”

La începutul acestui carusel, Ilie Bolojan a fost întrebat despre posibilitatea unui guvern PSD-AUR, cu Sorin Grindeanu premier.

12:18, 26.04.2026 • POLITICĂ

Vorbe-n vânt: declarațiile politice ale săptămânii

22:52, 18.04.2026 • POLITICĂ

Vorbe-n vânt: petardele verbale ale săptămânii 11–18 aprilie

Răspunsul premierului a fost scurt și tăios:

dacă s-ar lua după declarațiile liderului PSD, ar constata că acesta spunea în martie, la Bruxelles, că nu va exista colaborare cu AUR, iar peste o lună PSD semna o moțiune comună cu AUR.

„E greu cu consecvența”, a punctat Bolojan.

Nu e cea mai spectaculoasă replică a săptămânii, dar este una dintre cele mai eficiente. În politică, inconsecvența nu e întotdeauna defect.

Uneori e metodă de lucru. Se numește „flexibilitate strategică” când o faci tu și „trădare” când o face celălalt.

Sorin Grindeanu: reformă fiscală de 1 Mai

Sorin Grindeanu a marcat Ziua Muncii cerând reducerea taxării pe muncă și acuzând „sacrificarea a milioane de angajați”.

Mesajul PSD sună social, cald, corect în principiu: presiunea pe salariați trebuie redusă.

Problema e că vine exact din zona politică în care, de ani întregi, promisiunile fiscale se plimbă între campanie și guvernare ca un câine fără stăpân.

A cere taxe mai mici e ușor.

A spune ce tai, ce reformezi și de unde compensezi este partea la care politica românească începe să tușească, să caute apă și să schimbe subiectul.

Eduard Koler: „Statul vinde tot”

Dinspre AUR, Eduard Koler a apăsat butonul roșu al retoricii: statul s-ar transforma din administrator al interesului public în vânzător de active, iar companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau CEC Bank ar deveni „bancomate” deschise în criză.

În logica AUR, moțiunea nu este oportunism, ci „obligație democratică”.

Formula prinde, fiindcă românul are o memorie reală a prăduielilor postcomuniste.

Dar tocmai de aceea trebuie atenție: nu orice listare e jaf, nu orice reformă e vânzare, nu orice activ de stat e icoană.

Uneori statul păstrează prost, conduce prost și fură elegant prin sinecuri, nu prin bursă.

Claudiu Târziu: paturi, reformă și alarmă publică

Claudiu Târziu a ridicat tema celor 14.000 de paturi de spital eliminate în trei ani, întrebând dacă România poate funcționa cu mai puține paturi sau dacă planul pune vieți în pericol.

Guvernul invocă însă datele: România are 728 de paturi la 100.000 de locuitori, peste media UE de 511, dar cu o rată de ocupare de numai 51% la bolnavii acuți și 60% la cronici.

Subiectul e sensibil și nu trebuie tratat cu toporul.

Da, paturile goale nu vindecă. Dar nici reforma făcută strict contabil nu liniștește pe nimeni.

În sănătate, cifrele trebuie puse lângă realitatea din spitale, nu peste ea, ca un cearșaf administrativ.

Oana Țoiu: „Doar dacă au trădat țara, se tem”

Oana Țoiu a avut una dintre cele mai tari replici ale săptămânii, în contextul desecretizării arhivelor diplomatice din anii ’90.

Ministrul de Externe a spus că românii au dreptul la propria istorie și că nu vede de ce s-ar teme cineva de această deschidere, „decât dacă la momentul respectiv l-a trădat în vreun fel” (pe poporul român).

Vorbim despre mii de dosare, inclusiv despre alegerile din mai 1990, mineriade, vizita Regelui Mihai și corespondența cu URSS.

Aici, brusc, aerul devine rece. Fiindcă arhivele anilor ’90 nu sunt hârtie moartă. Sunt subsolul politicii românești. Iar unii știu foarte bine ce poate ieși de acolo când se aprinde lumina.

Oana Gheorghiu: investitorul Peiu versus salvatorul Peiu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a ales ironia chirurgicală și a scos la lumină o contradicție savuroasă: Petrișor Peiu, lider AUR și critic al listării companiilor de stat, deține acțiuni chiar la companii de stat. Ca să vezi…

Întrebarea ei a fost simplă și bine plasată: cum se împacă parlamentarul Peiu, luptător contra vânzării, cu investitorul Peiu, beneficiar al pieței de capital?

Este genul de moment în care suveranismul se lovește cu fruntea de extrasul de cont. Una e să strigi că „se vinde țara”, alta e să ai portofoliu în țara care, din fericire, mai produce oareșce dividende.

Marcel Ciolacu: „Bolojan minte cu nerușinare”

Marcel Ciolacu a intrat în scandalul SAFE cu artileria verbală grea, acuzându-l pe Ilie Bolojan că „minte cu nerușinare” și că este „disperat” pentru că ar urma să fie demis.

Fostul premier susține că arhitectura internă a programului SAFE ar fi fost stabilită sub Guvernul Bolojan, prin OUG 62/2025, nu în mandatul său, și respinge explicațiile privind producția locală de 50%, considerând că realitatea ar fi „coafată” în jurul unor contracte importante pentru Rheinmetall.

Aici avem clasicul meci românesc de pase cu grenada.

Când banii sunt mulți, meritul e al nostru; când apar întrebări, semnătura e a altuia. SAFE devine, astfel, nu doar un program de înzestrare, ci și o radiografie a vechiului sport național: cine răspunde când factura se umflă?