Spionache Bălan spune ce bănuim de mult: rușii nu bat la poartă, sunt deja prin curte

Alexandru Bălan neagă că a lucrat pentru Rusia sau Belarus, se declară pro-european și român, dar la câteva zile după interviu este predat Belarusului, unde presa oficială îl prezintă ca „agent belarus” repatriat, iar autoritățile de la Chișinău vorbesc despre un om acuzat de trădare în interesul KGB-ului de la Minsk.

În același timp, afirmația lui despre prezența serviciilor rusești în România — economie, politică, militar — e exact bucata care merită scoasă la lumină.

Interviul din arest și adevărul scăpat printre degete

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a dat din arest un interviu care merită citit cu două perechi de ochelari: una pentru ce spune omul, alta pentru ce încearcă să ascundă.

Fiindcă avem aici o figură perfectă pentru lumea cenușiu-maronie a spionajului estic:

fost ofițer de contrainformații, acuzat de trădare, condamnat la Chișinău, extrădat de România, grațiat pentru schimb și primit apoi în Belarus cu flori, ca un fel de erou reciclabil al serviciilor care nu există niciodată oficial.

„Serviciile rusești sunt prezente peste tot în România”

Fraza care ar trebui pusă pe masa tuturor instituțiilor românești este aceasta:

serviciile rusești sunt prezente în România „în economie, în politică și, nu în ultimul rând, în domeniul militar”.

Bălan nu spune ceva exotic.

Spune, brutal, ceea ce România se preface adesea că nu vede.

Rusia nu operează doar cu tancuri, rachete și propagandă de televiziune.

Rusia lucrează cu bani, relații, interpuși, firme, influenceri politici, nostalgii sovietice, corupție, vulnerabilități administrative și oameni care, la momentul potrivit, știu să pună o frână, să arunce o îndoială sau să împingă o „narațiune”.

Nu avem lista, dar avem mirosul bunicel

Să fim corecți: nu avem o listă publică a celor vânduți Moscovei. Nu putem arunca nume în tigaie doar fiindcă miroase a untură rusească. Dar putem observa tiparul.

De fiecare dată când România ia o decizie care îi întărește poziția occidentală, apare corul:

nu ne trebuie arme,

nu ne trebuie NATO,

nu ne trebuie UE,

nu ne trebuie Ucraina aproape,

nu ne trebuie SAFE,

nu ne trebuie arhive deschise,

nu ne trebuie contraspionaj agresiv,

nu ne trebuie servicii finanțate serios.

Adică, pe scurt, nu ne trebuie exact lucrurile care ar deranja Moscova.

Bălan își face autoportret de neprihănit

Partea comic-amară este că Bălan se declară pro-european, român, om de contraspionaj, luptător împotriva spionajului extern.

Spune că nu a lucrat pentru ruși sau belaruși, că totul ar fi o confuzie, o eroare, o reglare de conturi. Foarte frumos.

Numai că acest autoportret a fost urmat, la câteva zile, de un tablou mult mai convingător:

Belarusul l-a primit cu flori, presa de la Minsk l-a prezentat ca agent repatriat, iar Maia Sandu a explicat că Republica Moldova a renunțat la doi oameni care au lucrat împotriva țării pentru a readuce acasă doi ofițeri SIS ținuți în Rusia.

Spionache ne învață să nu faci economie la spionaj

Un alt punct important din interviu este avertismentul lui Bălan că statele nu trebuie să facă economie la serviciile de informații, mai ales la spionaj.

Cinic? Da. Util? Tot da.

În lumea reală, nu în broșura pentru oameni sensibili, serviciile adverse nu iau pauză de weekend și nu depun cerere de aprobare înainte să cumpere oameni, să deschidă firme, să infiltreze rețele sau să hrănească partide cu narațiuni convenabile.

Bălan afirmă că spionajul e scump. Corect. Dar orbirea strategică e și mai scumpă.

Rusia nu ne invadează mâine. Și tocmai de aceea lucrează azi

Bălan mai spune că, din ce știe, nu există în prezent un scenariu de invazie rusă în România sau Republica Moldova.

Afirmația poate liniști pe cineva doar dacă înțelege războiul ca pe o coloană de tancuri la graniță.

Numai că Rusia nu trebuie să invadeze ca să facă rău.

Poate eroda. Poate corupe. Poate infiltra. Poate slăbi instituții. Poate finanța zgomot. Poate împinge România spre izolare, spre neîncredere în aliați, spre isterie antioccidentală, spre „neutralitate” exact când neutralitatea ar fi doar alt nume pentru vulnerabilitate.

Și exact asta face, fiindcă nehaleala românească e eternă.

Cazul Bălan nu este pitoresc. Este doar avertismentul cel mai recent

Directorul SIS de la Chișinău, Alexandru Musteață, a fost mult mai direct:

l-a numit pe Bălan „trădător”, a spus că investigația a durat aproape doi ani, că a fost coordonată cu parteneri externi și că informațiile la care acesta a avut acces sunt tratate drept compromise.

Mai grav, Musteață susține că Bălan ar fi lucrat pentru servicii străine chiar în perioada în care ocupa funcție în SIS.

Asta nu mai aduce a literatură de spionaj. E exact genul de rană pe care statele mici o descoperă târziu și o plătesc scump.

România, teren de lucru, nu decor

România trebuie să înțeleagă un lucru simplu: pentru serviciile rusești, nu suntem periferie neinteresantă.

Suntem stat NATO, stat UE, vecin al Ucrainei, poartă spre Marea Neagră, spațiu de tranzit militar, teren de propagandă, economie cu vulnerabilități, politică plină de orgolii ieftine și instituții uneori prea leneșe.

Adică exact mediul în care un serviciu ostil nu caută doar secrete spectaculoase, ci și slăbiciuni banale.

O semnătură întârziată. Un contract blocat. Un mesaj viral. Un parlamentar iritat. Un fost om de sistem supărat că nu mai are acces la plăcintă.

Clătita se arde dacă nu întorci tigaia

Și aici vine partea incomodă.

Dacă Bălan are dreptate când spune că rușii sunt peste tot, atunci răspunsul nu poate fi doar indignarea de talk-show.

Trebuie controale reale, contraspionaj aplicat, verificări în zonele economice sensibile, atenție la apărare, energie, logistică, infrastructură, partide, fundații, consultanți și rețele de influență.

Nu vânătoare isterică. Nu liste negre făcute la nervi. Ci igienă strategică.

Pentru că spionajul rusesc nu lucrează mereu cu pistolul pe masă. Uneori vine cu contractul. Alteori cu patriotismul. Alteori cu o emisiune. Alteori cu un expert „independent”.

Alteori… cu un partid care urlă suveranitate exact în punctul în care Moscova are nevoie ca România să fie singură, suspicioasă și prost apărată.

Finalul, cu focul dat mai tare

Alexandru Bălan este un personaj dubios, iar fiecare afirmație a lui trebuie trecută prin sită. Dar tocmai aici e ironia:

uneori, oamenii cei mai murdari spun cele mai curate lucruri, din greșeală, din aroganță sau din reflex profesional.

Iar ce a spus el despre România ar trebui să rămână în capul nostru: serviciile rusești sunt prezente în economie, în politică și în zona militară.

Nu la figurat. Nu poetic. Nu în imaginația „rusofobilor”. Ci ca realitate de lucru într-un stat aflat pe flancul estic al NATO.

Așa că, înainte să mai râdem de spionache, poate ar trebui să aprindem lumina în bucătărie. Fiindcă, vă asigur, colcăie de gândaci.

Tigaia e încinsă, clătitele sfârâie, iar prin colțuri se mișcă destule umbre care jură, cu mâna pe tricolor, că și-ar da viața pentru Patrie.