Legea care împarte profitul patronului cu angajații: ajutor real sau șmecherie fiscală cu papion?

Camera Deputaților a adoptat una dintre cele mai interesante modificări fiscale din ultima vreme: firmele private plătitoare de impozit pe profit vor putea acorda angajaților bani din profitul companiei, în limita a 15% din profitul brut al anului precedent. Proiectul a trecut cu 192 de voturi pentru, 2 împotrivă și 97 de abțineri, iar Camera Deputaților este for decizional. Legea merge, așadar, spre promulgare, dacă nu apare o contestație.

La prima vedere, sună excelent.

Firma face profit, angajații primesc o parte din rezultat, banii nu mai sunt taxați ca salariul obișnuit, iar compania își poate deduce cheltuiala.

Într-o țară în care salariatul a fost tratat prea des ca o piesă de schimb ieftină, ideea participării la profit are o doză sănătoasă de dreptate economică.

Problema este că, în fiscalitate, diavolul nu stă în detalii.

Stă în anexe, plafoane, interpretări și în șmecheria practică a celor care știu să transforme orice facilitate într-o țeavă de optimizare.

Ce spune, de fapt, legea

Mecanismul este relativ simplu.

Companiile private care plătesc impozit pe profit pot acorda salariaților venituri din participarea la profit.

Plafonul total este de 15% din profitul brut al exercițiului financiar precedent.

Asta înseamnă că nu orice firmă poate da astfel de bani.

Firma trebuie să aibă profit, să fie plătitoare de impozit pe profit și să aibă obligațiile fiscale achitate.

Profitul trebuie să rezulte din situații financiare auditate și depuse.

Angajatul trebuie să aibă contract individual de muncă și raport de muncă neîntrerupt cu același angajator timp de minimum 24 de luni la data plății.

În plus, nu pot beneficia acționarii, asociații și administratorii, chiar dacă au și calitatea de salariat.

Sunt excluse și companiile cu capital majoritar de stat, regiile autonome, agențiile și autoritățile statului.

Așadar, nu vorbim despre o ploaie generală de bani peste toți salariații României.

Vorbim despre un instrument fiscal disponibil pentru o categorie precisă de firme și pentru angajați stabili, cu vechime în companie.

Unde este câștigul angajatului

Câștigul vine din taxare.

În loc ca suma să fie tratată ca bonus salarial clasic, cu toate contribuțiile aferente, ea intră într-un regim mai prietenos.

Specialiștii fiscali au explicat că aceste venituri ar urma să fie taxate cu impozit pe venit de 10%, reținut la sursă, iar CASS s-ar aplica numai dacă se depășesc plafoanele legale relevante.

Pentru angajat, diferența poate fi consistentă.

O primă obișnuită este mușcată serios de stat.

O participare la profit, în această formulă, ar lăsa mai mulți bani în buzunar.

Pe românește:

dacă firma merge bine și chiar vrea să împartă o parte din câștig cu oamenii care au tras la căruță, legea îi oferă o cale mai ieftină fiscal.

Aici este partea bună, partea normală, partea pe care nu trebuie s-o aruncăm la gunoi doar pentru că a fost împachetată politic cam bombastic.

Ce nu trebuie înțeles greșit

Cei care laudă legea au dreptate pe fond, dar exagerează pe alocuri.

Nu vor beneficia automat „toți cei care primesc bonusuri, prime, sporuri”.

Legea nu transformă orice primă într-un venit scutit de contribuții. Ea se referă la participarea la profit, în anumite condiții.

Nu este adevărat nici că firmele care plătesc la gri nu mai au „niciun motiv” să o facă. Vor avea, poate, un motiv în minus.

Dar economia gri nu dispare pentru că Parlamentul a inventat un beneficiu fiscal.

Dispare când controalele sunt serioase, când taxarea muncii devine suportabilă și când firmele nu mai simt că statul le ia pielea de pe ele ca să hrănească aparatul bugetar.

Legea poate ajuta la albirea unor practici, dar nu va transforma patronul șmecher în sfânt fiscal cu aureolă și contabilitate transparentă.

Cui îi folosește cel mai mult

Răspunsul cinstit este acesta: folosește cel mai mult firmelor profitabile și angajaților buni din acele firme.

Pentru angajatul valoros, legea poate deveni un instrument de retenție.

Firma îi poate spune: rămâi aici, tragem împreună, iar dacă anul iese bine, primești parte din rezultat.

Pentru companie, avantajul este dublu.

Își motivează oamenii și își deduce cheltuiala.

În loc să dea bani sub formă de bonus salarial scump, poate folosi un mecanism mai avantajos.

Pentru stat, însă, povestea este mai puțin roz.

Consultanții fiscali au avertizat că măsura poate reduce contribuțiile colectate și poate deveni o portiță de optimizare fiscală.

Un risc este ca firmele să mute o parte din bonusurile normale în această zonă mai slab taxată.

Alt risc este erodarea bazei salariale, adică menținerea salariilor de bază mai jos și compensarea prin sume dependente de profit.

Și… aici… cea mai mare problemă este transparența profitului, din punctul de vedere al angajatului.

Capcana salariului mic și a bonusului mare

Aici este punctul sensibil.

Legea spune că participarea la profit nu poate fi folosită ca motiv pentru reducerea salariului de bază. Foarte bine.

Dar practica românească are talentul de a ocoli interdicțiile fără să le încalce grosolan.

Un angajator poate să nu scadă salariile existente, dar să construiască de acum înainte pachete salariale mai prudente: salariu fix decent spre modest, plus promisiunea unei participări la profit.

Pentru unii angajați, asta poate fi convenabil. Pentru alții, devine nesiguranță elegantă.

Salariul îți plătește rata, chiria și frigiderul.

Profitul firmei vine dacă vine. Iar când nu vine, omul rămâne cu promisiunea frumos ambalată.

O lege bună, dar nu miraculoasă

Ideea de participare la profit este corectă.

Într-o economie sănătoasă, oamenii care contribuie la succesul firmei trebuie să simtă că rezultatul nu se oprește exclusiv în contul patronului.

România are nevoie de mecanisme prin care munca bună să fie răsplătită mai inteligent.

Dar legea nu este „cea mai bună lege economică din ultimii 20 de ani”.

Este o facilitate fiscală interesantă, utilă, dar vulnerabilă la abuzuri.

Poate produce loialitate, productivitate și bani în plus pentru angajați.

Poate produce și optimizare fiscală mascată, venituri mai mici la buget și noi artificii contabile.

Totul depinde de felul în care va fi aplicată.

Dacă firmele o folosesc pentru a recompensa oamenii care chiar au dus compania înainte, legea poate fi o gură de oxigen.

Dacă o folosesc ca să cosmetizeze salarii mici și să mute taxele pe trasee mai ieftine, vom avea încă o invenție românească perfectă: o reformă cu față de beneficiu social și suflet de contabil isteț.

Pe scurt, legea nu trebuie nici demonizată, nici pupată pe frunte.

Trebuie privită exact cum este: un instrument bun în mâini corecte și o șmecherie fiscală de lux în mâini lacome.