Scandalul zilei: noua conducere ICR, oglinda unei majorități care confundă cultura cu prada

Theodor Paleologu a pus degetul exact pe bubă, chiar dacă a făcut-o în stilul lui tăios, fără pansament și fără sirop diplomatic. Noua conducere a Institutului Cultural Român nu este doar o rotație birocratică de cadre. Este încă un episod din lunga degradare a unei instituții care ar trebui să reprezinte cultura română în lume, nu să ofere locuri călduțe pentru ”personulități” remorcate de partide.

Theodor Paleologu spune pe așa, pe facebook:

„Noua conducere ICR, compusă din absolute nulități, este oglinda perfectă a infectei majorități PSD-AUR”.

De la Patapievici la împărțeala parlamentară

Paleologu leagă momentul actual de ruptura produsă în perioada Ponta, când Horia-Roman Patapievici a fost scos de la conducerea ICR, iar instituția a ajuns în subordinea Parlamentului.

Din acel moment, spune el, ICR a început să reflecte calitatea politică a celor care îl controlează.

Iar când Parlamentul produce majorități de conjunctură, trocuri, recompense și aranjamente pe sub masă, instituțiile aflate în subordinea lui ajung să semene perfect cu sursa: multă vorbărie despre interes național, puțină competență reală și o poftă nesfârșită de împărțit funcții.

Cine intră în noua formulă

Corina-Raluca Încroșnatu (sau Încrosnatu, mă rog), actual vicepreședinte ICR, a fost propusă de PSD pentru funcția de președinte și a trecut de votul Senatului.

Ea vine cu trecutul de la Fundația Europeană „Nicolae Titulescu”, condusă de Adrian Năstase, detaliu care alimentează suspiciunile privind o filieră politico-instituțională veche, deloc întâmplătoare.

Vicepreședinții vin din aceeași logică de împărțeală:

Adriana Gae, propusă de AUR, și Attila Weinberger, propus de UDMR.

În Consiliul de Conducere apare și Nicolae Voiculeț, naist cunoscut public și descris în presă prin apropierea de zona Călin Georgescu, conspiraționism și participare la proteste AUR.

Pe scurt, avem un ICR împărțit pe felii politice, ca o tavă de plăcintă la final de ședință.

De ce scandalul este legitim

Problema nu este că Parlamentul votează conducerea unei instituții. Problema este ce fel de oameni trimite acolo și ce mesaj transmite România prin ei.

ICR nu este o anexă de partid.

Nu este agenție de plasare pentru activiști, colaboratori sau personaje recuperate din diverse orbite ideologice.

Este instrument de diplomație culturală.

Prin el, România ar trebui să trimită în lume literatură, artă, idei, memorie, inteligență, modernitate și seriozitate.

Când în jurul conducerii apar acuzații de nulitate profesională, sinecurism, troc PSD-AUR și parfum de radicalism suveranist, instituția pierde exact ce avea mai important: credibilitatea.

Cultura română nu e cazarmă de partid

Exagerează Paleologu? Poate în ton.

Dar fondul rămâne greu de combătut: o instituție culturală nu poate fi tratată ca pradă parlamentară.

ICR ar trebui să fie vitrina fină a României, nu oglinda spartă a unei majorități care confundă cultura cu recompensa politică.

Iar dacă acesta este noul standard, atunci problema nu este doar la ICR.

Problema este că România trimite în lume exact boala de care pretinde că vrea să scape acasă.