Război între PSD vs. Bolojan: social-democrații cer guvern fără PNL după respingerea lui Tomac
Replică dură venită din partea PSD, după ce PNL a anunțat că nu va vota guvernul Tomac. Social-democrații îl acuză pe premierul demis că ține în loc întreaga țară doar pentru că nu mai are puterea în mâini. Formațiunea politică a lansat și un apel către foștii parteneri de coaliței: să treacă în opoziție, alături de AUR. PSD susține că un nou guvern poate fi format și fără PNL.
Mesajul tăios al social-democraților: „Toxic pentru români și România”
Reproșul lansat de PSD vine la pachet cu o ironie la adresa celor care, în urmă cu un an, cereau formațiunii politice să dea dovadă de „responsabilitate pro-europeană” pentru ca țara să nu ajungă pe mâna „extremiștilor”. Aceiași actori, spun social-democrații, nu mai par acum interesați nici de responsabilitate, nici de cine va conduce România.
În viziunea partidului, prioritatea nu sunt ambițiile unui singur om, ci un guvern capabil să scoată țara din ceea ce numesc „haosul economic și social” lăsat de Bolojan.
PSD merge până la capăt cu atacul și respinge ideea că Bolojan ar fi acceptat funcția de premier dintr-un gest de sacrificiu. Partidul vorbește despre o „încercare ridicolă de a rescrie realitatea”.
„Domnul Bolojan nu a făcut niciun act de sacrificiu ritualic. Nu este nimic eroic atunci când ești mânat doar de setea de putere (…) Poți pierde o funcție. Poți pierde o majoritate. Dar cel mai grav este ca setea de putere să îți întunece judecata și să ajungi toxic pentru români și România”, transmit social-democrații.
Aceștia adaugă că premierul demis ar inventa motive „pentru a se ține legat cu lanțurile de putere”.
PSD suține că se poate guvern și „fără PNL”
Dacă PNL a anunțat că nu va vota în Parlament, social-democrații susțin că un guvern poate fi format fără participarea lor. Partidul amintește că liberalii sunt la putere de șapte ani, fără să fi câștigat alegerile, și trage concluzia că a venit momentul ca PNL să treacă în opoziție, lângă AUR.
De cealaltă parte, Ilie Bolojan și-a explicat refuzul de a susține guvernul propus. Premierul demis a calificat propunerea drept „o formulă de paravan” menită să scutească PSD de răspunderea pentru situația actuală.
Bolojan a amintit contextul: în urmă cu peste o lună, o moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR a dus la căderea guvernului din care PSD făcea parte, iar de atunci și până la nominalizarea lui Eugen Tomac partidul nu a venit cu o soluție la criza politică. Premierul demis l-a vizat și pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, despre care a spus că „nu a revendicat poziția de premier”.
„Este anormal să nu-ți asumi răspunderea guvernării, dar să încerci, prin structura unui guvern de oameni, să asiguri protecția unor așezăminte în anumite ministere, drenarea de resurse de la alte ministere, deci este incorrect și este imoral din acest punct de vedere”, a declarat Bolojan.