Exod invers: românii părăsesc Spania, iar economia iberică se uită lung după ei

A fost o vreme în care românii din Spania erau priviți ca o problemă. Prea mulți, prea vizibili, prea prezenți în construcții, agricultură, servicii, îngrijire, curățenie, transporturi, muncile acelea grele fără de care economiile occidentale se blochează, dar despre care politicienii vorbesc, de obicei, cu nasul pe sus.

Acum, surpriză: aceeași Spanie descoperă că românii pleacă.

Și nu pleacă simbolic, nu pleacă în ritm de concediu prelungit, ci în masă.

El País și Institutul Național de Statistică din Spania au ajuns să vorbească despre un fenomen serios: comunitatea românească din Spania s-a redus cu aproape o treime față de vârful atins în 2012.

Datele sunt spectaculoase.

De la aproape 897.203 români, comunitatea a coborât la 609.270, potrivit ultimelor date definitive, de la 1 ianuarie 2025.

Scăderea este de 32%.

Iar tendința continuă: între începutul lui ianuarie 2025 și 1 aprilie 2026, aproape 29.600 de cetățeni români au părăsit Spania, conform datelor provizorii ale INE.

A doua comunitate străină, tot mai subțiată

Românii rămân, încă, a doua cea mai numeroasă comunitate străină din Spania, după marocani. Dar cuvântul important este „încă”.

Pentru că această comunitate, cândva solidă și stabilă, se subțiază vizibil.

Fenomenul nu este doar statistic. Este economic, social și simbolic.

Spania pierde oameni care au lucrat ani întregi în sectoare esențiale.

Pierde muncitori calificați și necalificați.

Pierde familii stabilite, oameni integrați, copii crescuți între două limbi, între două geografii, între două feluri de a numi acasă.

Iar asta lovește exact în locurile în care economia spaniolă are nevoie de brațe, experiență și continuitate.

Nu întâmplător, analiza El País vorbește despre o comunitate „pe cale să se epuizeze”.

Formularea este puternică și, într-un fel, aproape comică:

Când românii veneau, erau val.

Când românii pleacă, devin resursă strategică.

De ce pleacă românii din Spania

Cauzele sunt clare.

Pandemia a accelerat declinul economic al Spaniei, lovind puternic turismul, serviciile și locurile de muncă dependente de mobilitate. Pentru mulți români, Spania a devenit mai scumpă, mai nesigură și mai puțin atractivă.

Criza locuințelor a adăugat încă o presiune. Chiriile mari, accesul tot mai dificil la locuințe și costurile de trai au făcut ca viața în Spania să nu mai fie afacerea bună de altădată.

În paralel, România s-a schimbat.

Nu miraculos, nu peste noapte, nu ca în broșurile electorale cu autostradă desenată pe hârtie.

Dar salariile au crescut, beneficiile sociale au devenit mai consistente, iar pentru o parte dintre românii plecați, întoarcerea nu mai pare o înfrângere. Pare, dimpotrivă, o recuperare.

Sociologii explică și migrația secundară:

o parte dintre români nu se întorc în țară, ci pleacă spre nordul Europei, unde salariile, ajutoarele pentru copii, sprijinul pentru familie și accesul la locuințe pot fi mai atractive.

România, văzută altfel de propriii ei emigranți

Aici este partea interesantă.

Plecarea românilor din Spania spune ceva și despre România.

Timp de ani întregi, întoarcerea în țară a fost privită ca un eșec. „N-a mers afară, s-a întors.” Acum lucrurile sunt mai nuanțate.

Unii se întorc pentru familie.

Alții pentru copii.

Alții pentru că au muncit destul printre străini și vor să trăiască acasă măcar a doua jumătate a vieții.

Alții, pur și simplu, au făcut calculul rece și au descoperit că Spania nu mai oferă diferența decisivă.

Sigur, România nu trebuie idealizată.

Avem încă birocrație sufocantă, spitale obosite, școli chinuite, politicieni care confundă guvernarea cu improvizația de bodegă.

Dar faptul că zeci de mii de români revin sau iau în calcul revenirea arată că țara nu mai este doar locul din care se fuge.

Diaspora devine oglindă

Fenomenul acesta ar trebui privit atent.

Nu cu triumfalism prostesc, dar nici cu bocet automat.

Românii din Spania nu dispar.

Ei se reașază. Își schimbă rutele, prioritățile, calculele.

Pentru Spania, este o pierdere.

Pentru România, poate fi o șansă.

Dar numai dacă statul înțelege că întoarcerea acestor oameni nu trebuie tratată ca un accident fericit.

Oamenii care au trăit și muncit ani întregi în afară vin cu experiență, disciplină, așteptări și comparații. Nu mai pot fi păcăliți ușor cu vorbe calde și ghișee reci.

Când românii plecau, Spania câștiga.

Când românii se întorc, România ar trebui să fie suficient de lucidă ca să nu-i piardă a doua oară.