România și trecerea la euro: care sunt obstacolele

România vorbește de ani buni despre trecerea la euro, dar de fiecare dată când apare un nou raport de convergență, visul se îndepărtează cu încă o stație. Raportul de convergență 2026 al Băncii Centrale Europene arată, din nou, ceea ce știam deja: România nu este pregătită pentru moneda unică.

Euro nu înseamnă doar altă monedă în portofel

Nu pentru că ne-ar lipsi dorința declarativă. La declarații stăm bine, ca de obicei.

Problema este că euro nu se adoptă prin optimism, conferințe și calendare împinse dintr-un an în altul.

Euro cere disciplină economică, inflație ținută sub control, deficit bugetar mic, dobânzi suportabile, datorie publică gestionabilă, curs stabil și legislație compatibilă cu regulile europene.

ACTUALITATE

Se schimbă regulile pentru Bitcoin și alte criptomonede. Ce taxe trebuie să plătească investitorii din România

ACTUALITATE

Atenție, români! Puteți primi o locuință socială în 2026 dacă îndepliniți aceste condiții

Cu alte cuvinte, cere exact acele lucruri la care România se uită de obicei cu aerul omului care promite că se apucă de sală de luni.

Unde ne împiedicăm: inflația

Primul obstacol mare este inflația.

BCE arată că România nu îndeplinește criteriul stabilității prețurilor. Valoarea de referință este de 2,7%, iar România se află considerabil peste acest nivel, alături de Ungaria și Polonia.

Tradus pe înțelesul tuturor: prețurile cresc prea repede.

Iar o țară care intră în zona euro cu inflație mare poate produce dezechilibre serioase. Nu mai are propria monedă pe care să o ajusteze, nu mai poate folosi cursul ca amortizor, nu mai poate face politica monetară după nevoile proprii.

Euro este o monedă puternică, dar tocmai de aceea nu iartă improvizația.

Dacă intri nepregătit, nu devii automat Germania.

Riști să devii aceeași Românie dezordonată, dar fără unele instrumente de corecție.

Deficitul: boala veche a statului român

Al doilea obstacol este deficitul bugetar.

România depășește pragul european de 3% din PIB, iar procedura de deficit excesiv este în vigoare încă din 2020. Termenul de corectare a fost împins până în 2030.

Aici nu mai vorbim despre tehnicalități contabile.

Deficitul înseamnă că statul cheltuie mai mult decât încasează.

Iar când acest lucru devine obișnuință, nota de plată se duce în datorie, dobânzi mai mari, presiune pe buget și mai puțin spațiu pentru investiții reale.

Comisia Europeană estimează că deficitul României rămâne ridicat și în 2026, chiar dacă ar urma să scadă față de vârful din 2024.

Problema este că drumul spre 3% pare lung, greu și politic nepopular.

Consolidarea fiscală înseamnă tăieri, reforme, priorități, eliminarea risipei, colectare mai bună și, inevitabil, nervi în societate.

Adică lucruri pe care guvernele le amână până când nu mai pot.

Dobânzile mari spun ceva despre încredere

România are și dobânzi pe termen lung peste nivelul de referință al BCE: 6,7%, față de 5,1%. Asta înseamnă că statul se împrumută scump.

Dobânda mare este, în fond, un verdict al piețelor.

Când investitorii cer randamente mai ridicate, spun că văd riscuri. Riscuri fiscale, politice, inflaționiste, instituționale.

O țară care vrea euro trebuie să arate că poate fi previzibilă.

România, în schimb, are o pasiune veche pentru surprize:

cheltuieli crescute în ani electorali,

reforme începute și abandonate,

taxe modificate peste noapte,

promisiuni sociale fără finanțare clară.

Euro nu iubește improvizația fiscală. Iar România încă trăiește prea mult din improvizație.

Legislația și instituțiile: partea plictisitoare care contează enorm

BCE mai spune ceva important: legislația României nu este pe deplin compatibilă cu cerințele aderării la zona euro. Pare o chestiune tehnică, bună de lăsat experților. Nu este.

Adoptarea euro presupune o integrare profundă în arhitectura monetară europeană.

Banca centrală, regulile financiare, independența instituțiilor, raporturile cu BCE, toate trebuie să funcționeze impecabil.

Nu intri în zona euro cu instituții șubrede și cu reflexul politic de a împinge mâna în butoane când se complică lucrurile.

Raportul insistă și pe calitatea instituțiilor și guvernanței, mai ales în cazul României și Ungariei.

Aici doare. Pentru că moneda euro nu este doar economie. Este și încredere.

Iar încrederea se construiește cu instituții serioase, administrație competentă, reguli stabile și mai puțină șmecherie de partid.

Ce ar schimba euro în viața de zi cu zi

Trecerea la euro ar schimba fundamental România.

Ar elimina riscul valutar pentru firme și cetățeni, ar simplifica comerțul, ar reduce costurile de conversie, ar lega mai strâns economia românească de nucleul european și ar putea crește încrederea investitorilor.

Pentru oamenii obișnuiți, ar însemna prețuri exprimate direct în euro, rate mai ușor de comparat, salarii raportate la o monedă stabilă și mai puțină anxietate legată de curs.

Dar ar aduce și riscuri psihologice și sociale:

senzația de scumpire, rotunjiri de prețuri, comparații mai dure cu veniturile din Vest, presiune pe sectoarele mai puțin competitive.

Euro nu face minuni.

Nu mărește automat salariile.

Nu repară administrația.

Nu curăță bugetul.

Nu înlocuiește reformele.

Dimpotrivă, le cere înainte.

România vrea euro, dar nu vrea încă disciplina euro

Aici este miezul problemei.

România vrea beneficiile monedei euro, dar ezită în fața disciplinei care vine la pachet.

Vrem stabilitate, dar cheltuim nesustenabil.

Vrem dobânzi mai mici, dar producem deficit mare.

Vrem credibilitate, dar schimbăm regulile fiscal-bugetare după inspirația momentului.

Vrem să fim în nucleul european, dar administrăm statul ca pe o colecție de sertare politice.

Aderarea la euro nu este imposibilă. Dar nu este aproape.

Inițial, această prefacere crucială era proiectată pentru 2027.

Suntem aproape acolo, dar… nici gând.

Nu cât inflația rămâne ridicată, deficitul stă mult peste prag, dobânzile arată neîncredere, datoria se apropie de zone sensibile, iar instituțiile continuă să funcționeze cu motoare obosite.

Concluzia este simplă și tristă: euro rămâne un obiectiv corect, dar îndepărtat.

România nu trebuie să renunțe la el, ci să înceteze să-l trateze ca pe o fotografie frumoasă de pus în programul de guvernare.

Moneda euro nu este premiul pentru o țară care promite că se va schimba.

Este certificatul primit de o țară care chiar a început să se schimbe.

Într-o notă ironică, poate e bine să ne luăm gândul de la euro. Vin suveraniștii și trecem – frumos și pașnic – la rublă.