A murit Nicolae Cristache, unul dintre gazetarii care au traversat două lumi dificile ale presei românești

Scriitorul și jurnalistul Nicolae Cristache a murit miercuri, 15 iulie 2026, la vârsta de 86 de ani. Cu el dispare unul dintre oamenii de presă formați în redacțiile dure ale anilor ’70 și ’80 și aruncați, după 1989, în libertatea zgomotoasă, dezordonată și spectaculoasă a gazetăriei românești.

Un tun greu al anilor post Ceaușescu

Născut la 5 noiembrie 1939, la Brăila, Nicolae Cristache a fost secretar general de redacție la revista „Flacăra”, una dintre publicațiile cu cea mai mare influență și circulație din România comunistă.

Era o presă controlată, cu limite politice severe, dar și o școală profesională în care titlul, ritmul, informația și construcția paginii se învățau fără scurtături.

Din „Flacăra” în jungla presei libere

După 1989, Cristache a intrat direct în tumultul noii prese.

A fost redactor-șef la „Curierul Românesc” și „Expres”, apoi a condus publicații precum „Zig-Zag”, „Viitorul Românesc”, „Ora” și „Ochiul Soacrei”. A semnat editoriale în numeroase ziare și reviste, de la „Cronica Română” și „Jurnalul Național” până la „Ziua” și „Cotidianul”.

Anii ’90 au fost epoca în care presa românească avea tiraje uriașe, nerv, excese și o influență pe care internetul a pulverizat-o ulterior în milioane de fragmente.

Nicolae Cristache a aparținut generației pentru care editorialul putea deschide o dezbatere națională, iar numele unui gazetar cântărea aproape cât sigla publicației.

Gazetarul care a continuat în literatură

Activitatea sa a depășit cu mult presa cotidiană. Membru al Uniunii Scriitorilor, Cristache a publicat romane, teatru, eseuri și volume de publicistică.

Titluri precum „Recurs la morală”, „Condamnat la Cotroceni”, „Ziariștii”, „Balul nebunilor” sau „Elogiu ticăloșiei” păstrează chiar în denumire obsesiile sale: puterea, presa, politica și degradarea morală.

În ultimii ani se retrăsese la Cornu, alături de soția sa, jurnalista Talida Covaci, continuând să citească, să se documenteze și să scrie.

Nicolae Cristache lasă în urmă mai mult decât o bibliografie.

Lasă mărturia unei epoci în care gazetăria era meserie, autoritate și risc – iar ziaristul trebuia, înainte de toate, să știe să scrie.