IICCMER cere scoaterea bustului lui Adrian Păunescu din București. Poetul care l-a făcut „Cinstit și Bun Erou” pe Ceaușescu

Adrian Păunescu a fost un poet uriaș prin cantitate, uneori remarcabil prin talent și deseori fără egal în arta de a transforma limba română în material pentru lustruirea pantofilor prezidențiali.

IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) cere retragerea bustului său din Parcul Grădina Icoanei, unde poetul este omagiat din 2012.

Institutul invocă rolul său în propaganda comunistă și în promovarea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.

Bustul înseamnă omagiu

Discuția privește monumentul, nu cărțile.

Nimeni nu propune arderea poeziilor, interzicerea cântecelor Cenaclului Flacăra sau evacuarea lui Păunescu din istoria literaturii.

Un bust amplasat într-un parc public reprezintă însă o decorație civică permanentă. Orașul nu spune doar „acest om a existat”, ci și „acest om merită să fie onorat”.

Or, biografia publică a lui Păunescu conține suficientă marmeladă propagandistică pentru a îndulci un cincinal întreg.

Poetul și „Bunul Erou”

În februarie 1986, după o cuvântare a lui Ceaușescu, Păunescu îi trimitea dictatorului poezia „Vă mulțumesc”. Un fragment este suficient:

„Vă mulțumesc de toate, Cinstit și Bun Erou…” *

Textul continua în aceeași ”poziție” artistică, dificil de practicat fără genunchiere.

Fusese scris după interzicerea Cenaclului Flacăra, când poetul căzuse deja în dizgrație.

Tocmai de aceea scuza potrivit căreia odele erau taxa obligatorie pentru păstrarea cenaclului se clatină: cenaclul dispăruse, reverența continua.

Talentul nu spală propaganda

Păunescu a promovat artiști autentici, a adunat zeci de mii de tineri și a creat un fenomen cultural imposibil de șters.

A scris și poezie adevărată.

Toate acestea pot fi recunoscute fără transformarea lui într-un inocent rătăcit întâmplător prin comunism.

Cenaclul Flacăra oferea muzică, poezie și o formă controlată de libertate, apoi strecura în spectacol național-comunismul și venerarea Conducătorului.

Talentul făcea propaganda mai digerabilă. Tocmai acesta era serviciul.

Propunerea noastră decorativă

Bustul poate ajunge într-un muzeu al comunismului, însoțit de poeziile, odele, privilegiile și contradicțiile autorului. Acolo ar avea explicație, nu piedestal.

Iar dacă trebuie neapărat „decorat” post-mortem, îi putem acorda Ordinul „Cinstit și Bun Erou”, în grad de Mare Pupincurist.

Cu eșarfă roșie, soclu jos și întreaga operă propagandistică trecută pe plăcuță.

Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986

„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n 72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

Să vină Adevărul, să vină Primăvara.

Cam așa, stimați radioascultători. Așa era o foarte mare parte din Păunescu.