Se va plimba sau nu Legea Integrității 2.0 la CCR? Ce spune Tudorel Toader, fost membru al Curții, pe acest subiect?

Publicat: 05 aug. 2026, 07:05, de Alexandru Catalan, în ACTUALITATE , ? cititori
Exclusiv
Se va plimba sau nu Legea Integrității 2.0 la CCR? Ce spune Tudorel Toader, fost membru al Curții, pe acest subiect?
Senatorii PSD și cei ai AUR au rescris pentru moment ordinea majorității în camera superioară a Parlamentului României

Epopeea Legii Integrității va cunoaște noi capitole în România. Ea a fost deja supranumită Legea Integrității 2.0, întrucât deputații PSD, cu sprijinul celor de la AUR, au reintrodus un amendament special, respins în săptămâna premergătoare, cu ocazia primei sesiuni parlamentare speciale din această perioadă de vacanță.

Amendamentul în cauză l-ar viza pe actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, care în opinia unora prin aplicarea noii legi și-ar putea pierde inclusiv mandatul de edil al urbei de pe Bega.

Efectele juridice apar doar după promulgarea și publicarea Legii

PUTEREA a discutat pe seama acestui amendament cu Tudorel Toader, fost membru al Curții Constituționale a României.

Acesta a precizat din capul locului că nu poate face prea multe comentarii, întrucât „nu se poate vorbi despre efecte juridice până când nu avem de-a face cu o lege”.

El a precizat că e la curent cu subiectul și a lăsat să se înțeleagă că se așteaptă ca textul viitoarei legi să fie contestat la Curtea Constituțională, cât mai curând.

„Proiectul de lege va fi depus la secretariatul Camerei parlamentare care a avizat-o. Legea specifică că dacă totul a avut loc prin procedură normală, atunci cei care doresc s-o conteste la CCR au la dispoziție cinci zile. Dacă e vorba despre o procedură de urgență, atunci în joc sunt doar trei zile. În acest prim termen ea poate fi contestată de reprezentanții oricărui partid. Dacă procedura va fi respinsă de către Curte, atunci ea va merge spre promulgare, la președinte. Dar aici, la Cotroceni, președintele o poate contesta. Iar dacă acțiunea sa se va bucura de succes în rândul membrilor Curții Constituționale, atunci se va relua tot ciclul nașterii legii”, a precizat fostul membru al CCR care a îndeplinit cândva și funcția de ministru al Justiției.

În opinia sa, punctul vulnerabil al amendamentului ar fi cel legat de perioada de timp prevăzută, și anume termenul de trei ani aferenți interdicției de a mai candida pentru o poziție publică.

„Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de trei ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, indică respectiva modificare propusă de PSD și trecută la vot cu ajutorul senatorilor AUR.

Un al doilea amendament din lege o vizează pe partenera de viață a lui Nicușor Dan

De menționat că singurii care s-au opus introducerii amendamentului au fost cei de la USR, în timp ce liberalii s-au abținut de la vot.

Noua lege a inclus și un al doilea amendament, cel propus de reprezentanții AUR, referitor la obligativitatea ca și averile soților/soțiilor persoanelor publice să fie făcute publice, iar nu ținute la secret.

Acest amendament poartă deja supranumele Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui în exercițiu, care nu-i este însă acestuia în mod oficial soție.

Actuala lege urmează a fi dezbătută și în Camera Deputaților, dar nu se cunoaște încă calendarul viitoarelor discuții.

De remarcat că actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a fost penalizat cu o reducere salarială de zece procente pe următoarele șase luni, de către prefectul județului, în urma faptului că la 18 iunie a fost confirmat vinovat de către instanță într-un conflict de interese, semnalat de către Agenția Națională de Integritate.