S-a stins Omul Roșu. Nae Ungureanu, fundașul care a arat flancul stâng al fotbalului românesc

Nicolae „Nae” Ungureanu a murit vineri, 28 august, la numai 69 de ani. A fost unul dintre cei mai buni fundași stânga din istoria fotbalului românesc, titular al Craiovei Maxima, finalist al Cupei Campionilor cu Steaua și om de bază al naționalei calificate la Euro 1984.

Dincolo de cifre, rămâne imaginea unui fotbalist teribil de serios: puternic, neobosit și aproape imposibil de scos din echipă.

Ultimul meci al Craiovei

Nae Ungureanu și-a petrecut ultima seară făcând ceea ce făcuse aproape toată viața: urmărind Universitatea Craiova.

A văzut alături de fostul său coleg Nicolae Negrilă meciul pierdut de olteni cu Ararat-Armenia.

Eliminarea din Europa League, produsă după un gol primit în prelungiri, l-a supărat cumplit.

Cei doi s-au retras apoi în camere separate.

Vineri dimineață, Negrilă l-a găsit fără viață.

Nae Ungureanu avusese probleme cardiace, iar în 2021 suferise și un accident vascular cerebral.

Totuși, nimic din seara precedentă nu anunțase sfârșitul.

Avea grijă de el și de familie, a povestit Nicolae Negrilă.

Ultimul său meci a fost, așadar, tot al Craiovei. Aproape că nu se putea altfel.

Fundașul stânga de fier

Născut la Craiova, pe 11 octombrie 1956, Nicolae Ungureanu a început la CSȘ Craiova și Electroputere.

În 1977 a ajuns la Universitatea și n-a mai ieșit timp de un deceniu din istoria mare a clubului.

Nu era un fundaș spectaculos în sensul superficial al cuvântului.

Nu juca pentru reluări, reclame și compilații video.

Era mic de statură, puternic, foarte bătăios și extraordinar de disciplinat.

„A arat partea stângă a terenului”, spune una dintre cele mai exacte descrieri care i-au fost făcute.

Și chiar asta făcea: apăra, alerga, dubla, urca, centra și se întorcea. După care lua totul de la capăt.

Nu întâmplător a jucat toate partidele din campionatele 1979–1980 și 1980–1981, ambele câștigate de Universitatea Craiova.

Toate meciurile, două sezoane la rând.

O asemenea statistică nu vorbește numai despre valoare.

Vorbește despre sănătate, caracter, constanță și încrederea totală a antrenorilor.

Omul Roșu din Craiova Maxima

I se spunea „Roșu” sau „Omul Roșu”.

Porecla, atribuită lui Ștefan Kovács, venea de la chipul său care se aprindea la efort, completat de părul roșcat.

I se potrivea: Nae Ungureanu juca fiecare meci ca și cum cineva tocmai aruncase cărbuni în el.

A fost o piesă esențială din Craiova Maxima, echipa care a făcut din fotbalul românesc o prezență foarte respectată în Europa.

A câștigat cu Universitatea două campionate și trei Cupe ale României.

A participat la eliminarea lui Leeds United, prima echipă engleză scoasă din cupele europene de un club românesc.

A fost acolo în marile trasee continentale și a jucat titular în ambele manșe ale semifinalei Cupei UEFA din 1983 cu Benfica.

La Lisabona a fost 0-0. La Craiova, 1-1.

Portughezii au mers în finală datorită golului înscris în deplasare.

Pentru o generație întreagă, acel 20 aprilie 1983 a rămas ziua în care o echipă românească a ajuns la câțiva centimetri de o finală europeană.

Nae Ungureanu era în teren, la locul lui, pe stânga.

De la Craiova Maxima la marea Steaua

În 1987, la 30 de ani, a plecat la Steaua.

Ar fi putut intra liniștit în asfințitul unei cariere mari. În schimb, a mai deschis un capitol european.

În cinci ani petrecuți în Ghencea a strâns 136 de meciuri și zece goluri.

A câștigat campionatele din 1988 și 1989 și Cupa României.

A jucat semifinala Cupei Campionilor Europeni din 1988 și finala din 1989, pierdută în fața marelui AC Milan.

Puțini fotbaliști români pot spune că au fost titulari într-o semifinală de Cupa UEFA cu Universitatea Craiova și au ajuns apoi într-o finală de Cupa Campionilor cu Steaua. Nae Ungureanu aparține acelui grup minuscul.

Și-a încheiat cariera de primă ligă la Rapid, apoi a fost jucător-antrenor la Pandurii Târgu Jiu.

Au urmat anii de antrenorat, mai ales în fotbalul din Oltenia, și revenirea în familia Universității ca scouter, delegat și om al clubului.

Om de bază într-o națională adevărată

În evidențele Universității Craiova, Nae Ungureanu are 438 de meciuri în prima divizie, 29 de goluri și 71 de apariții în cupele europene.

Pentru națională a strâns 57 de selecții și a marcat o dată.

A fost om important în campania de calificare la Euro 1984.

A jucat inclusiv în victoria cu 1-0 împotriva Italiei, campioana mondială en titre, unul dintre cele mai mari meciuri ale României din acea perioadă.

La turneul final din Franța a fost din nou acolo, într-o echipă care îi avea pe Lung, Ștefănescu, Rednic, Iorgulescu, Bölöni, Klein, Balaci, Cămătaru și Coraș.

Marele său regret a rămas neconvocarea la Campionatul Mondial din 1990.

Juca încă la un nivel înalt, la Steaua, însă Emeric Ienei a ales altă formulă.

Nae n-a ascuns niciodată că l-a durut.

Un fotbalist din vremea când tricoul cântărea

Fotbalul românesc pierde încă un om din generația care ne-a învățat că echipele noastre pot intra pe teren cu Benfica, Bayern, Bordeaux, Leeds sau Milan fără să solicite mai întâi voie să respire.

Nae Ungureanu nu a fost vedeta boemă a Craiovei Maxima.

N-a fost Balaci, geniul care aprindea stadionul.

A fost omul fără de care geniul nu putea funcționa: fundașul care închidea flancul, repara greșeli și furniza echipei kilometri de siguranță.

Marile formații nu sunt construite numai din artiști.

Sunt construite și din oameni care nu lipsesc niciodată.

Suporterii îi pot aduce un ultim omagiu la stadionul „Ion Oblemenco”.

Va fi înmormântat duminică, la cimitirul Sineasca din Craiova, lângă Ilie Balaci.

Universitatea și Steaua și-au salutat deja fostul mare jucător.

S-a stins Omul Roșu.

Flancul stâng al Craiovei Maxima rămâne, de astăzi, oarecum descoperit.