Pe unde mai zboară Drona Românească: prototipul trebuia să apară în vara lui 2025

Ne-a fascinat proiectul încă din clipa anunțării. Ne-am și văzut lideri mondiali în producția dronelor multifuncționale: aparate cu inteligență artificială, detector de portofel, briceag, busolă și emițător automat de înjurături în 68 de limbi planetare și extraplanetare.

Au trecut doi ani. Încercăm să aflăm dacă Drona Românească mai zboară sau a rămas suspendată între două comunicate.

România nu duce lipsă de idei spectaculoase

Duce lipsă mai ales de etapa aceea neplăcută… în care ideea trebuie transformată în obiect, obiectul trebuie testat, testul trebuie trecut, iar produsul trebuie fabricat în mai mult de trei exemplare destinate expozițiilor.

„Drona Românească” părea să reprezinte excepția.

În 2024, două ministere, un institut aerospațial și mai multe companii de stat anunțau renașterea industriei aeronautice naționale.

Nu urma să facem orice dronă. Urma să construim un produs „integral și autentic” românesc.

Formula era atât de frumoasă, încât aproape că auzeam aparatul decolând.

Un proiect integral, autentic și foarte adjectivat

În august 2024, ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, și ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, au vizitat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS.

După vizită, cei doi au anunțat găsirea soluției pentru construirea unui prototip românesc, de la concepție și proiectare până la producție.

Viitoarea dronă urma să folosească echipamente optoelectronice proiectate în România și sisteme informatice inovatoare, create de cercetătorii noștri.

Proprietatea intelectuală trebuia să rămână în țară.

România nu mai construia o simplă dronă. Construia un ecosistem.

În noiembrie 2024 a fost semnat și protocolul oficial dintre Ministerul Cercetării, Ministerul Economiei și INCAS. Documentul promitea drumul complet, „de la concept până la transferul soluțiilor tehnologice în economia reală”.

Când politicienii români pronunță „ecosistem”, contribuabilul trebuie să-și verifice imediat portofelul.

Uneori ecosistemul începe cu un protocol și se termină cu o fotografie de grup lângă un roll-up.

Prototipul trebuia să apară în vara lui 2025

Calendarul inițial a fost ambițios.

În martie 2025, Bogdan Ivan anunța că prototipul urma să fie prezentat în vară. Până la sfârșitul aceluiași an trebuia să înceapă producția de serie a unor drone cu dublă utilizare, militară și civilă.

Aparatele urmau să fie folosite în apărare, agricultură și alte domenii. Se vorbea deja despre export.

Nici măcar nu văzuserăm prototipul, dar îi pregăteam pașaportul.

Termenul a trecut. Vara s-a încheiat. A trecut și anul 2025.

Suntem în august 2026 și nu am găsit prezentarea publică a prototipului promis de INCAS.

Nu avem o denumire oficială, specificații tehnice finale, imagini de la testele de zbor, o comandă fermă, brevetul românesc anunțat sau un calendar actualizat al producției.

Pe site-ul institutului nu apare vreo explicație publică privind întârzierea.

Drona 100% românească pare să fi intrat în hangarul metafizic al statului.

Nu putem demonstra că zboară, dar nimeni nu dorește să recunoască faptul că a aterizat înainte de decolare.

Zece concepte și niciun avion la poartă

În aprilie 2024, Bogdan Ivan susținea că România avea cel puțin zece concepte de drone în institutele sale de cercetare.

Unele ar fi avut autonomie de șase ore, altele dimensiuni reduse, iar câteva ar fi putut funcționa permanent prin sisteme sofisticate de conectare.

Abundența conceptelor nu a produs însă automat un produs industrial.

Aici se află una dintre marile confuzii întreținute de discursul oficial.

Un studiu nu este un prototip.

Un prototip nu este un produs omologat.

Un produs omologat nu înseamnă producție de serie.

Iar o linie de asamblare nu înseamnă neapărat tehnologie românească.

Între fiecare dintre aceste etape există bani, timp, testare, certificare, furnizori și comenzi ferme.

Noi am sărit direct de la întâlnirea miniștrilor la cucerirea pieței mondiale.

Între timp, a apărut a doua Dronă Românească

În paralel cu proiectul INCAS, compania Carfil Brașov, filială Romarm, a semnat în mai 2024 un acord de cooperare cu Periscope Aviation, divizia pentru drone a companiei americane Chartis Federal.

Acest proiect este diferit.

Nu vorbim despre o dronă creată integral de la zero în România, ci despre o familie de aparate realizate prin cooperare cu un partener american, transfer tehnologic și asamblare locală.

Ponderea componentelor produse la Carfil ar fi trebuit să crească treptat.

Este o cale perfect legitimă. Multe industrii serioase au început prin licențe și parteneriate.

Problema apare când toate proiectele sunt introduse în aceeași găleată propagandistică.

Toate sunt prezentate publicului sub eticheta triumfală „Drona Românească”.

Una era drona 100% autohtonă promisă de INCAS. Alta este familia Carfil–Periscope.

Între ele există o diferență industrială esențială.

Cuda și Sirin au ajuns la stadiul de prototip

Proiectul Carfil a produs măcar niște aparate identificabile.

Primele două modele promovate au fost Cuda și Sirin. Prototipurile au ajuns la Brașov și au fost testate în octombrie 2025.

Cuda este o dronă tactică destinată supravegherii și recunoașterii.

Producătorul susține că are un nivel ridicat de protecție împotriva bruiajului, caracteristică esențială în apropierea frontului ucrainean.

Conducerea Carfil anunța testarea aparatului în zona Deltei Dunării în martie-aprilie 2026, tocmai pentru verificarea comportamentului într-un mediu puternic afectat de bruiaj electronic.

Nu am găsit un raport public privind rezultatele acelui test.

Sirin este un aparat mai mare, cu rol de transport și posibilă utilizare ofensivă.

Potrivit informațiilor prezentate în 2025, poate transporta o sarcină de aproximativ 15 kilograme.

Cele două prototipuri au fost prezentate drept începutul producției românești de serie.

În toamna lui 2025 se mai vorbea însă despre fabricarea a numai zece exemplare din fiecare model, dacă nu puteau fi asigurate componente pentru câte 25.

De la 3.500 de drone anual ajunseserăm, preventiv, la zece plus zece.

Aviația românească are simțul măsurii. Mai ales când măsura promisiunii întâlnește măsura producției.

Spectre trebuia să fie vedeta letală

Cel mai spectaculos proiect al familiei Carfil se numește Spectre.

Aceasta a fost prezentată în 2025 drept prima dronă militară românească gândită din start pentru misiuni ofensive.

Este un aparat cu aripă fixă, lansat de pe șină, propulsat electric și capabil să zboare autonom cu ajutorul inteligenței artificiale.

Caracteristicile anunțate erau spectaculoase:

• autonomie de aproximativ 90 de minute;
• viteză de croazieră de 80 km/h;
• încărcătură utilă de 2,5 kilograme;
• capacitate de atac asupra țintelor terestre;
• posibilitatea vânării altor drone;
• accelerare până la aproximativ 300 km/h în faza finală a atacului.

În anumite situații, operatorul ar fi urmat să preia controlul pentru angajarea finală a țintei. Aparatul putea însă executa și autonom unele secvențe de misiune.

Era exact genul de dronă despre care ne place să vorbim: inteligentă, rapidă și capabilă să-i alerge pe ceilalți prin aer până le ies rulmenții prin urechi.

Numai că Spectre depindea de aprobările americane și de existența unei comenzi.

Transferul tehnologic trebuia aprobat, iar producția avea nevoie de un client real.

Încă din momentul prezentării, sursele apropiate proiectului avertizau că modelul putea să nu intre niciodată în producție.

Până astăzi nu am găsit confirmarea fabricării sale în serie.

Spectre rămâne, așadar, o fantomă cu numele ales corect.

Un întreg bestiar aerian

Portofoliul Carfil nu se oprește aici.

Compania prezintă Cuda, Sirin, Stingray, Kraken, Phoenix și Spectre.

Fiecare model ar urma să acopere o nevoie diferită: recunoaștere, supraveghere maritimă, comunicații, transport, operare la distanță și lovirea țintelor.

Phoenix ar putea transporta încărcături grele.

Stingray este destinat misiunilor maritime.

Kraken ar combina decolarea verticală cu comunicațiile și navigația pe distanțe mari în condiții de bruiaj.

Pe hârtie, România nu mai are o dronă. Are deja mitologia nordică și fauna oceanică ridicate la cer.

Lipsesc numai comenzile, cantitățile produse, clienții și confirmarea utilizării operaționale.

Detalii minore, desigur. Aproape administrative.

Cele 3.500 de drone pe an

În iunie 2025, ministrul Economiei anunța că fabrica din Brașov urma să producă anual până la 3.500 de drone civile și militare.

Cifra era impresionantă.

Însemna aproape zece aparate în fiecare zi a anului.

Inclusiv duminica, de Crăciun și în zilele în care contabilitatea descoperea că nu mai are toner.

Nu există astăzi date publice care să confirme apropierea de acest ritm.

Nu știm câte Cuda au fost efectiv fabricate, câte Sirin au ieșit din uzină, cine le-a comandat, ce valoare au contractele și câte aparate au fost recepționate de Armata Română.

Site-urile Carfil și Romarm prezintă modelele, dar catalogul nu este același lucru cu producția.

Și meniul unui restaurant poate cuprinde homar. Important este dacă se află ceva în bucătărie.

Avem un centru de pregătire

Există totuși și o realizare concretă: la Carfil a fost înființat un Centru de Excelență pentru pregătirea piloților de drone.

Centrul oferă cursuri militare și civile, inclusiv operare UAV, mentenanță, integrarea senzorilor, pilotaj FPV și utilizarea dronelor în agricultură sau activități industriale.

Militarii pot fi instruiți pentru recunoaștere, sprijinirea artileriei și contracararea sistemelor fără pilot.

Această componentă este importantă.

Un aparat fără operatori instruiți, specialiști în mentenanță și proceduri integrate rămâne un obiect scump depozitat într-o cutie.

Numai că un centru pentru piloți nu poate înlocui fabricația aparatelor pe care aceștia ar trebui să le piloteze.

Carfil are copaci și salarii întârziate

Radu Miruță spunea recent că, după anii de administrare politică, în unele fabrici românești de armament „avem copaci”, iar tencuiala a început să cadă.

Imaginea nu este departe de realitate.

La sfârșitul lunii august 2026, angajații Carfil au declanșat o grevă spontană din cauza întârzierii salariilor.

Compania care trebuia să producă mii de drone anual are dificultăți în plata oamenilor care ar trebui să le fabrice.

Nu poți construi autonomie strategică pe salarii venite când își amintesc ministerele.

Nu poți cere specialiștilor să producă inteligență artificială și să se hrănească între timp cu satisfacția participării la un proiect național.

Drona poate fi fără pilot. Fabrica nu poate fi fără angajați.

Încă un proiect cu Ucraina

Peste toate acestea a apărut o nouă direcție.

România negociază cu Ucraina producerea comună a unor drone militare, prin programul european SAFE.

Bucureștiul a rezervat aproximativ 200 de milioane de euro pentru proiect, iar discuțiile implică mai multe companii ucrainene. Contractul era anunțat inițial pentru primăvara lui 2026.

Cooperarea cu Ucraina este logică.

Ucrainenii au acumulat experiență uriașă în proiectarea, fabricarea și modificarea rapidă a dronelor în condiții reale de război.

Dar acest proiect nu trebuie confundat nici cu aparatul 100% românesc de la INCAS, nici cu familia Carfil–Periscope.

Trei proiecte diferite, aceeași etichetă triumfală

În momentul de față avem cel puțin trei povești:

• drona integral românească promisă de INCAS;
• familia de aparate Carfil–Periscope;
• viitoarea producție comună româno-ucraineană.

Toate sunt numite, după împrejurări, „Drona Românească”.

Ce avem, de fapt

Dacă înlăturăm artificiile, bilanțul arată astfel:

Avem competență aerospațială în institutele românești.

Avem firme private care dezvoltă aparate performante.

Avem un parteneriat industrial între Carfil și Periscope Aviation.

Avem prototipurile Cuda și Sirin, testate la Brașov.

Avem un portofoliu generos de modele și un centru de pregătire a operatorilor.

Lista lucrurilor pe care nu le avem este însă mult mai importantă.

Nu avem dovada publică a prototipului 100% românesc promis de INCAS.

Nu avem confirmarea unei producții de serie consistente la Carfil.

Nu avem rezultatele testării Cuda în mediul puternic bruiat din Delta Dunării.

Nu avem o comandă publică importantă pentru Spectre.

Nu avem cele 3.500 de drone pe an.

Și nu avem explicația oficială a întârzierilor.

Visul de aur al Armiei Române

Proiectul nu trebuie îngropat și nici ironizat până la anularea lucrurilor bune.

România are specialiști, institute, fabrici și acces la parteneri puternici.

România poate dezvolta o industrie serioasă a dronelor.

Dar pentru aceasta trebuie să înceteze să confunde anunțul cu realizarea.

Armata trebuie să formuleze cerințe clare și să plaseze comenzi.

Fabricile trebuie capitalizate și administrate profesionist.

Transferul tehnologic trebuie măsurat în componente produse aici, nu în fotografii cu steagurile celor două țări.

Prototipurile trebuie testate, corectate și comandate.

Iar ministerele trebuie să publice periodic stadiul proiectului: bani cheltuiți, etape îndeplinite, întârzieri și rezultate.

Lideri mondiali în drone imaginare

Altfel, vom continua să fim lideri mondiali în producerea dronelor multifuncționale imaginare:

• cu detector de portofel;
• briceag;
• desfăcător de conserve;
• inteligență artificială;
• emițător de înjurături în 68 de limbi planetare și extraplanetare.

Drona Românească nu este moartă.

Dar nici nu survolează încă industria mondială, așa cum ne-am grăbit s-o vedem.

Deocamdată, zboară cel mai bine între protocol, machetă, declarația ministrului și următorul termen de producție.

Este, până la proba contrarie, promisiunea românească perfectă: are aripi, dar nu găsim nicăieri pista de pe care a decolat.