Creierul uman are două „organe”. La unii politicieni, evoluția pare să fi lăsat lucrarea neterminată

Publicat: 21 sept. 2026, 21:33, de Radu Caranfil, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Creierul uman are două „organe”. La unii politicieni, evoluția pare să fi lăsat lucrarea neterminată

Creierul uman ar putea fi privit, din punct de vedere al dezvoltării și evoluției, ca rezultatul unirii a două sisteme nervoase distincte, arată un studiu realizat de cercetători de la Stanford Medicine.

Descoperirea schimbă o idee veche de zeci de ani:

aceea că toate componentele creierului provin, la începutul dezvoltării embrionare, din aceeași populație de celule progenitoare.

Nu chiar.

Două origini diferite

Cercetătorii au constatat că partea anterioară a creierului și cea posterioară provin din celule progenitoare diferite și ar avea istorii evolutive distincte.

550 de milioane de ani de evoluție separată

Cele două sisteme ar fi evoluat separat vreme de aproximativ 550 de milioane de ani, înainte de a ajunge să funcționeze împreună în ceea ce noi numim astăzi, foarte relaxat, „creier”.

Unul dintre sisteme este mai vechi și se ocupă de lucrurile fără de care nu apucăm să scriem poezii sau să calculăm TVA-ul:

respirația, bătăile inimii, somnul, controlul unor grupe musculare și alte funcții fundamentale.

Partea care ne ține în viață și partea care face poezie

Celălalt sistem este legat de ceea ce considerăm funcții cerebrale superioare:

raționament, limbaj, matematică, reflecție și, după cum observă chiar Stanford, capacitatea de a face poezie și de a ne întreba de unde venim.

Descoperirea nu e doar spectaculoasă

Miza medicală este importantă.

Oamenii de știință au avut până acum mari dificultăți în a produce în laborator neuroni specifici creierului posterior, tocmai pentru că încercau să-i obțină pornind de la celule asociate cu partea anterioară.

Noua cercetare arată de ce metoda nu funcționa.

Cercetătorii au reușit ceea ce înainte nu mergea

Pornind de la noua înțelegere a dezvoltării cerebrale, echipa a reușit să transforme celule stem pluripotente umane în motoneuroni funcționali specifici creierului posterior.

Aceștia din urmă au prezentat activitate electrică și caracteristici biologice similare neuronilor care controlează, printre altele, mușchii feței și deglutiția.

O pistă nouă pentru boli grave

Rezultatul poate deveni important pentru cercetarea unor boli neuromusculare și neurodegenerative, inclusiv atrofia musculară spinală și scleroza laterală amiotrofică.

Dacă cercetătorii pot reproduce mai fidel în laborator neuronii afectați de asemenea boli, pot înțelege mai bine mecanismele lor și pot testa eventuale terapii.

Nu înseamnă că avem, literalmente, „două creiere”

Cu alte cuvinte, descoperirea nu înseamnă pur și simplu că avem „două creiere”.

Înseamnă că ceea ce numim creier pare să fie rezultatul unei alianțe evolutive mult mai complicate decât credeam.

Știința mai are însă de lucru

Stanford ne spune, așadar, că pentru construirea unui creier uman complet au fost necesare două sisteme nervoase diferite, evoluate separat și apoi aduse împreună cu o eficiență remarcabilă.

Este o veste extraordinară pentru neurologie.

Pentru politica românească, însă, descoperirea deschide o întrebare suplimentară.

Dacă omul normal funcționează cu două asemenea sisteme, la mulți dintre politicienii români pare să lipsească periodic cel puțin unul dintre ele.

Iar după anumite declarații publice, există zile în care cercetarea ar trebui să verifice dacă nu cumva lipsesc amândouă.