A zis-o un om din CSM: Justiția română nu mai este doar în pericol. O parte din ea a devenit pericolul

Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a rostit cu voce tare ceea ce sistemul încearcă de ani întregi să îngroape sub comunicate despre independență: există două Românii și există două Justiții.

Una muncește, instrumentează dosare, ține ședințe, redactează hotărâri și încearcă să împiedice faptele antisociale.

Cealaltă caută relații, lux, influență, bani și privilegii.

Una se luptă cu infracțiunea.

Cealaltă se plimbă cu avionul privat și se întreabă de ce o privește lumea urât.

Nu vorbește un ziarist „ostil Justiției”

Nu vorbește un ziarist „ostil Justiției”. Nu vorbește un inculpat supărat.

Vorbește un procuror cu peste 25 de ani în sistem și membru al instituției care ar trebui să garanteze independența Justiției.

Iar diagnosticul său este devastator: „În acest moment, calitatea legilor din România este execrabilă.”

Nu este o declarație oarecare. Este procesul-verbal al unei catastrofe.

Două Justiții, nu doar două Românii

Claudiu Sandu afirmă că o parte dintre magistrați renunță la imparțialitate pentru relații și „condiții de lux”.

Vorbește despre apropierea unor oameni din sistem de persoane cu activități „nu tocmai conforme cu legea”, inclusiv persoane condamnate.

Formularea este prudentă. Realitatea descrisă este dincolo de alerta roșie.

Un magistrat nu trebuie doar să fie imparțial

Un magistrat nu trebuie doar să fie imparțial.

Trebuie să evite situațiile care creează aparența rezonabilă că nu mai este imparțial.

Când judecători sau procurori caută compania oamenilor influenți, acceptă favoruri ori intră în cercuri de lux inaccesibile salariului obișnuit, problema nu mai este una mondenă.

Nu discutăm despre cine cu cine a băut șampanie. Discutăm despre cine poate telefona cui înaintea unei decizii.

Favorul de astăzi poate deveni obligația de mâine

Justiția nu se compromite numai printr-un plic găsit la flagrant.

Se compromite și prin rețele de familiaritate, recunoștință și apartenență.

Favorul de astăzi poate deveni obligația de mâine, iar fotografia din avionul privat poate explica tăcerea din dosarul potrivit.

Avionul privat este doar fotografia problemei

Scandalul zborurilor private nu este miezul bolii. Este radiografia ei colorată.

Avionul dubios ne arată o lume în care persoane foarte puternice din stat și din afara lui ajung să împartă nu doar mijloace de transport, ci și un spațiu al privilegiului.

O lume în care granița dintre magistrat, politician, om de afaceri și personaj controversat devine suficient de elastică pentru a încăpea toți în aceeași cabină.

Situația avertizată devine problemă de imagine

Când asemenea relații sunt dezvăluite, Sistemul nu se întreabă mai întâi dacă independența și imparțialitatea au fost afectate.

Se întreabă cine a publicat fotografia și ce interes are.

Aceasta este una dintre marile deformări ale Justiției române: avertismentul este tratat ca agresiune, iar situația avertizată – ca problemă de imagine.

CSM apără independența. Uneori, mai ales de întrebări

În iunie 2026, CSM a sesizat Comisia Europeană reclamând o presupusă „campanie susținută și coordonată” de discreditare a puterii judecătorești.

Documentul de 76 de pagini a inventariat declarații politice, demersuri civice și articole de presă, inclusiv critici la adresa conducerii sistemului și a Liei Savonea.

Este legitim ca CSM să apere magistrații de amenințări, presiuni și campanii reale de intimidare.

Numai că independența Justiției nu înseamnă imunitate față de critică.

Ancheta jurnalistică nu hărțuiește magistratul

Un articol care documentează o anomalie nu atacă Justiția.

O întrebare despre o relație compromițătoare nu hărțuiește magistratul.

Solicitarea unei motivări publice nu reprezintă presiune asupra instanței.

Când CSM pune la grămadă amenințarea, critica, ancheta jurnalistică și neîncrederea publică, instituția nu mai apără independența magistratului. Apără confortul conducerii.

Justiția trebuie apărată de politicieni, de interlopi și de moguli. Dar trebuie apărată și de propria aristocrație administrativă.

SIIJ a fost desființată și s-a întors pe ușa din spate

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost desființată formal.

În locul ei a apărut mecanismul procurorilor special desemnați să ancheteze magistrați – ceea ce presa și criticii sistemului numesc, justificat, SIIJ 2.

Problema nu este numai denumirea structurii.

Problema este concentrarea puterii de a ancheta magistrați într-un mecanism vulnerabil la control ierarhic, selecții opace și folosire disciplinară.

Cazul de la Craiova arată de ce alarma nu este teoretică

O judecătoare a pus în discuția părților sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări privind compatibilitatea SIIJ 2 cu dreptul european și sancționarea judecătorilor care apelează la CJUE.

Procurorul de ședință a cerut timp pentru concluzii scrise.

Înainte ca instanța să poată decide asupra sesizării, procurorul general Cristina Chiriac a cerut personal strămutarea dosarului, invocând lipsa de imparțialitate a judecătoarei.

Înalta Curte a devansat termenul și a mutat cauza de la Craiova la București, anulând actele întocmite până atunci. Decizia a fost luată cu majoritate, o judecătoare formulând opinie separată.

Judecătorul întreabă Europa, sistemul îi mută dosarul

Aici nu mai discutăm despre o eroare de redactare ori despre un termen administrativ.

Sesizarea CJUE este unul dintre instrumentele prin care un judecător național poate verifica dacă legea internă respectă dreptul Uniunii.

Judecătorul care întreabă Europa nu comite un act de ostilitate față de România. Își exercită funcția.

Aveți voie să fiți independenți, dar nu chiar până acolo

Când însăși intenția de a adresa întrebări preliminare devine argument pentru presupusa lipsă de imparțialitate, mesajul transmis celorlalți magistrați este limpede:

Aveți voie să fiți independenți, dar nu chiar până acolo încât să întrebați dacă sistemul care vă poate ancheta respectă dreptul european.

Formal, dosarul a fost strămutat.

În realitate, întrebarea a fost interceptată înainte să ajungă la Luxemburg.

Aceasta este anatomia intimidării instituționale: nimeni nu interzice întrebarea; se mută dosarul din care putea fi adresată.

Magistrații incomozi primesc lecții despre disciplină

În ultimele luni, avertismentele s-au acumulat:

proceduri disciplinare, suspendări, reacții corporatiste și intervenții rapide împotriva magistraților percepuți drept incomozi.

Fiecare caz are particularitățile sale și trebuie judecat pe probe.

Dar repetarea produce un efect de sistem.

Un magistrat tânăr nu trebuie sancționat direct pentru a înțelege mesajul.

Este suficient să vadă ce pățesc ceilalți.

Independența rămâne înscrisă în lege și dispare din comportament

Dacă vorbești despre problemele interne, riști să fii prezentat drept destabilizator.

Dacă întrebi CJUE, imparțialitatea ta devine discutabilă.

Dacă presa documentează relații, privilegiile se transformă în „viață privată”.

Dacă cetățenii critică, CSM descoperă o campanie coordonată împotriva Justiției.

În acest climat, independența rămâne înscrisă în lege și începe să dispară din comportament.

Pentru privilegii există întotdeauna o lege interpretabilă

Justiția română suferă de lipsă de personal, sedii improprii, dosare sufocante și proceduri prost scrise.

Magistrații care muncesc realmente resimt toate aceste probleme.

Dar vârful Sistemului vorbește cel mai apăsat atunci când sunt amenințate veniturile, pensiile, sporurile și statutul privilegiat.

Salariul mare nu este certificatul integrității

În martie 2026, conducerea Înaltei Curți a dispus majorări salariale care au reaprins discuția despre capacitatea Justiției de a-și extinde singură avantajele financiare prin interpretări și decizii administrative.

În paralel, orice tentativă politică de modificare a pensiilor speciale este prezentată ca atac mortal asupra independenței.

Să fie limpede:

magistrații trebuie plătiți bine și protejați de presiunea economică. Dar salariul mare este o condiție de integritate, nu certificatul ei automat.

Justiția nu este independentă fiindcă primește un coeficient mare. Este independentă fiindcă nu se înclină în fața nimănui.

Mai mulți oameni pentru același sistem

CSM a cerut și sute de posturi suplimentare de asistenți ai judecătorilor.

Nevoia poate fi reală. Instanțele au nevoie de personal competent, iar durata proceselor nu poate fi redusă numai prin discursuri.

Dar orice solicitare de resurse trebuie însoțită de răspundere, indicatori și reformă administrativă.

Unele cauze se mișcă fulgerător, altele îmbătrânesc

Nu poți cere permanent mai mulți bani și mai mulți oameni fără să explici

de ce

dosarele se prescriu,

de ce motivările întârzie,

de ce practica este neunitară

și

de ce unele cauze se mișcă fulgerător, în vreme ce altele îmbătrânesc până devin imposibil de judecat.

Un sistem care cere personal fără să accepte evaluarea riscă să transforme reforma într-o extindere de organigramă.

După asistenți nu trebuie să urmeze scutierii, paharnicii și gustătorii de merdenele. Trebuie să urmeze hotărâri mai rapide, mai clare și mai predictibile.

„Legile sunt execrabile” nu poate fi alibiul universal

Claudiu Sandu are dreptate:

multe legi sunt prost scrise, contradictorii, modificate compulsiv și croite pentru interese de moment. Parlamentul și clasa politică poartă răspunderea principală.

Dar sistemul judiciar nu este un spectator nevinovat.

Dezastrul are mai mulți autori

CSM avizează proiecte, formulează propuneri și participă la arhitectura legislativă.

Înalta Curte pronunță hotărâri care uniformizează practica.

Curtea Constituțională taie, rescrie indirect și reconfigurează efectele normelor.

Asociațiile magistraților au acces direct la decidenți și o forță de negociere pe care puține categorii profesionale o pot visa.

De aceea, propoziția „politicienii au făcut legile” este adevărată, dar insuficientă.

Și extrem de tendențioasă.

Legile execrabile sunt scrise politic, avizate instituțional, interpretate judiciar și, uneori, exploatate corporatist.

Dezastrul are mai mulți autori, chiar dacă numai Parlamentul votează forma finală.

Politica este peste tot. Inclusiv acolo unde se jură că nu intră

Claudiu Sandu mai spune un lucru esențial:

„Politica este peste tot”.

Influențează administrația, viața cotidiană și Justiția.

Asta nu înseamnă că fiecare judecător primește ordine de la partid.

Înseamnă ceva mai subtil și mai periculos:

carierele, numirile, promovările, conducerile instituțiilor și marile orientări legislative sunt modelate într-un ecosistem în care politica și magistratura se întâlnesc permanent.

Fiecare denunță „atacul” celuilalt

Uneori se ceartă public și negociază discret.

Alteori își oferă reciproc protecție.

Politicianul păstrează privilegiile, iar vârful sistemului păstrează aparența de neutralitate.

Fiecare denunță „atacul” celuilalt, dar mecanismul continuă să funcționeze.

Când apar întâlniri controversate, explicațiile sunt cerute selectiv.

Unele contacte sunt tratate ca scandal național, altele ca dialog instituțional. Standardul se schimbă după persoană, tabără și utilitate.

Nu mai avem separația puterilor. Avem, prea des, negocierea privilegiilor între puteri.

Problema nu este că „toți sunt corupți”

Ar fi o nedreptate și o prostie să spunem că toți magistrații sunt corupți.

Tocmai existența oamenilor precum Claudiu Sandu, care vorbesc din interior, demonstrează contrariul.

Mii de judecători și procurori muncesc corect, adesea în condiții proaste, fără avioane private, conexiuni politice sau funcții înalte.

Ei sunt prima victimă a capturării corporatiste.

Magistrații obișnuiți devin scut uman

Când vârful sistemului își confundă interesele cu independența Justiției, magistratul obișnuit devine scut uman.

Orice critică la adresa conducerii este prezentată ca atac la adresa tuturor judecătorilor și procurorilor.

Aceasta este șmecheria:

privilegiile câtorva sunt apărate cu prestigiul profesional al celor mulți.

Nu mai visăm la dreptate. Visăm la privilegiul nostru

Cea mai grea propoziție rostită de Claudiu Sandu nu privește legile, politica sau avioanele:

„Noi nu mai ne concepem viața după principii sănătoase, gen demnitate, onoare, adevăr, dreptate, ci visăm doar la privilegii.”

Aici se află miezul.

Justiția a fost construită pentru a limita privilegiul

Justiția a fost construită pentru a limita privilegiul, nu pentru a-l administra în beneficiul propriei caste.

Magistratul nu este superior cetățeanului. Are o funcție mai grea, o răspundere mai mare și tocmai de aceea beneficiază de protecții speciale.

Când protecția devine impunitate, salariul devine rang, iar independența devine refuz al oricărei explicații, statul de drept se întoarce pe dos.

Încrederea nu se emite prin hotărâre a CSM

Cetățeanului i se cere să respecte hotărârea, să aibă încredere și să nu generalizeze. Este corect. Dar încrederea nu se emite prin hotărâre a CSM.

Încrederea se câștigă prin transparență, căi reale de atac, repartizare aleatorie autentică, motivări publice, termene rezonabile și presă liberă să verifice.

Reforma nu poate fi lăsată numai în mâna celor care beneficiază de absența ei

Claudiu Sandu trimite responsabilitatea către societate și Parlament:

alegătorii trebuie să trimită oameni responsabili care vor stat de drept, nu stat al privilegiaților.

Are dreptate.

Dar reforma nu poate fi externalizată integral către alegător.

CSM trebuie să curețe sistemul, nu doar să-i apere reputația

CSM trebuie să curețe sistemul, nu doar să-i apere reputația.

Inspecția Judiciară trebuie să verifice abaterile, nu să disciplineze curajul.

Înalta Curte trebuie să ofere standard, nu suspiciunea unei fortărețe.

Ministerul Public trebuie să explice dosarele sensibile, nu să transforme controlul ierarhic într-o perdea.

Parlamentul trebuie să scrie legi inteligibile și stabile.

Președintele trebuie să apere statul de drept din prima zi, nu după ce toate taberele au terminat de negociat.

Iar magistrații onești trebuie să înceteze să tacă de teama că orice critică „face rău imaginii Justiției”.

Imaginea nu este distrusă de cel care arată fisura

Imaginea nu este distrusă de cel care arată fisura. Este distrusă de cel care o acoperă până cade clădirea.

Justiția nu este nebună. Este împărțită

Justiția română nu poate fi redusă la caricatura unei instituții complet corupte.

Diagnosticul corect este mai grav:

este un sistem împărțit între profesioniști care încearcă să aplice legea și o aristocrație care încearcă să-și conserve puterea.

Avem dosare mutate înainte ca întrebările să ajungă la CJUE.

Avem magistrați incomozi puși sub lupă.

Avem privilegii prezentate drept garanții constituționale.

Avem legi execrabile, relații greu de explicat și instituții care confundă critica documentată cu atacul asupra independenței.

Acum avem și confirmarea unui membru CSM că există două Justiții.

Nu criticii au fabricat neîncrederea

Nu presa a inventat ruptura.

Nu cetățenii au fabricat neîncrederea.

Nu criticii au urcat magistrații în avioane private și nici nu au scris legile execrabile.

Ei doar au observat.

Adevăratul atac asupra Justiției nu vine de la oamenii care cer explicații.

Vine din interior, de la cei care vor independență fără control, autoritate fără răspundere și privilegii fără rușine.