Putin a semănat vânt. Sankt Petersburg culege furtună. Războiul pe care Rusia îl credea departe a ajuns acasă

Ucraina a lovit masiv Sankt Petersburgul, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei și locul natal al lui Vladimir Putin. Terminale petroliere, infrastructură energetică și instalații tehnologice au fost vizate de dronele unei țări pe care Kremlinul credea că o poate îngenunchea în câteva zile.

După mai bine de patru ani și jumătate de război, Rusia începe să descopere (în modul cel mai trist) că invadarea unui vecin poate avea consecințe inclusiv asupra propriului teritoriu.

Iar această descoperire este pe cât de dureroasă, pe atât de previzibilă.

Un oraș magnific, prins în războiul propriului conducător

Sankt Petersburg este o bijuterie a civilizației europene.

Apărare

Războiul fără infanterist începe în Ucraina. Fedorov construiește coșmarul lui Putin

Război Ucraina

Ucraina a lovit Rusia exact unde o doare. Moscova, umilită, ia din nou în calcul negocierile

Orașul lui Petru cel Mare, al Ermitajului, al palatelor imperiale, al canalelor și al unei extraordinare tradiții culturale.

Un loc în care arhitectura, istoria și literatura au produs ceva ce niciun regim politic nu poate revendica exclusiv: patrimoniu universal.

Este dureros să vezi imaginile exploziilor și incendiilor dintr-un asemenea oraș.

Dar Sankt Petersburg este și orașul natal al lui Vladimir Putin.

Al omului care a decis că Rusia trebuie să-și recapete măreția prin cuceriri teritoriale, că istoria se poate întoarce cu tancul și că milioane de ucraineni trebuie să accepte, eventual sub bombardamente, apartenența la o lume din care au ales să plece.

Ironia istoriei este nemiloasă. Orașul din care provine autorul acestui război începe să-i suporte consecințele.

Nu este o victorie morală faptul că mor civili sau că locuințele sunt avariate.

Dar este o consecință strategică a unui război de agresiune care nu poate fi purtat la nesfârșit numai pe teritoriul victimei.

Noaptea în care războiul a lovit infrastructura Sankt Petersburgului

În noaptea de 17 spre 18 octombrie, dronele ucrainene au atacat Sankt Petersburg și regiunea Leningrad.

Potrivit autorităților ruse, apărarea antiaeriană a interceptat peste 120 de aparate fără pilot.

Au fost raportate incendii la terminalul petrolier din port și la alte instalații industriale.

Printre obiectivele vizate se numără un centru de date al VKontakte, depozite de combustibili și infrastructură electrică.

Guvernatorul orașului, Aleksandr Beglov, a raportat un mort, cinci răniți și avarii la clădiri rezidențiale. Amploarea exactă a distrugerilor nu a fost încă verificată independent.

Terminalul petrolier are o capacitate anuală de manipulare de aproximativ 12,5 milioane de tone.

Nu este o țintă aleasă întâmplător.

Infrastructura energetică și exporturile de combustibili reprezintă părți esențiale ale economiei rusești și ale capacității sale de a finanța războiul.

Atacurile asupra centrelor de date și rețelelor electrice ridică, la rândul lor, problema vulnerabilității unor sisteme pe care Rusia le considera relativ ferite de operațiunile ucrainene.

Războiul de 72 de ore a ajuns în al cincilea an

Aceasta este, probabil, cea mai mare umilință strategică a Kremlinului.

Rusia a pornit la război convinsă de propria superioritate. Ucraina trebuia zdrobită rapid, conducerea ei înlocuită, iar restul lumii pus în fața faptului împlinit.

Cucerirea Kievului în 72 de ore a devenit simbolul acestei aroganțe, chiar dacă termenul nu a reprezentat un calendar oficial demonstrat al operațiunii rusești.

Realitatea a demolat însă toate presupunerile inițiale.

Ucraina nu s-a prăbușit.

Armata sa nu a dispărut.

Statul nu s-a predat.

Iar populația, căreia Moscova îi rezervase rolul de spectator al propriei supuneri, a demonstrat că identitatea națională nu se stabilește prin decret imperial.

Mai mult, țara pe care Rusia voia să o scoată din istorie a ajuns să dezvolte capacități militare prin care lovește obiective strategice la sute de kilometri în interiorul teritoriului rus.

Kremlinul voia să demonstreze că Ucraina nu poate exista independent de Rusia.

A reușit să demonstreze că Rusia nu mai poate purta liniștită un război împotriva Ucrainei.

Putin descoperă costul real al propriei agresiuni

Există o schimbare fundamentală în logica acestui război.

Multă vreme, Rusia a încercat să impună o distribuție convenabilă a suferinței: ucrainenii să trăiască fără electricitate, să-și vadă orașele distruse, să-și îngroape morții și să suporte permanent amenințarea bombardamentelor. În același timp, marile centre urbane rusești urmau să-și continue viața aproape normal.

Războiul trebuia să fie devastator pentru Ucraina, dar suportabil pentru Rusia.

Dronele ucrainene modifică această ecuație.

Fiecare rafinărie atacată, fiecare terminal petrolier scos temporar din funcțiune, fiecare sistem energetic avariat obligă Rusia să consume resurse pentru protejarea propriului teritoriu.

Și mai există o consecință:

Kremlinul trebuie să apere simultan frontul din Ucraina și infrastructura economică a unei țări uriașe.

Este o problemă pe care superioritatea numerică nu o rezolvă automat.

Adevărata înfrângere a lui Putin este că Ucraina a refuzat să dispară

Putin a construit justificarea războiului pe o falsificare istorică: ideea că Ucraina nu este, în fond, o națiune cu dreptul de a-și decide propriul destin.

A confundat apropierea culturală cu dreptul de proprietate, istoria comună cu subordonarea politică și superioritatea militară cu legitimitatea.

Ucrainenii au răspuns cu o încăpățânare pe care propaganda imperială nu a reușit niciodată să o explice: nu vor să fie ruși.

Nu vor să se întoarcă în Uniunea Sovietică imaginară a lui Putin.

Nu vor să primească ordine de la Moscova.

Nu vor să-și negocieze existența națională doar pentru ca dictatorul de la Kremlin să-și poată contempla liniștit măreția.

Iar această rezistență a transformat războiul dintr-o operațiune de cucerire într-un conflict de uzură pe care Rusia însăși îl resimte tot mai profund.

Sankt Petersburg merită pace. Dar și Ucraina o merita în februarie 2022

Trebuie păstrată o distincție esențială: populația civilă rusă nu devine o țintă legitimă doar fiindcă trăiește într-un stat agresor. Legalitatea fiecărei lovituri depinde de caracterul militar al obiectivului, de proporționalitate și de măsurile luate pentru protejarea civililor.

Dar nici suferința civililor ruși nu poate fi folosită pentru a șterge responsabilitatea celui care a declanșat războiul.

Sankt Petersburg nu merită să ardă. După cum nici Kievul, Harkovul, Odesa sau Mariupolul nu meritau să fie bombardate.

Diferența fundamentală este că Ucraina nu a invadat Rusia în februarie 2022. Nu a încercat să-i desființeze statul și nu i-a cerut populației să renunțe la propria identitate.

Rusia a făcut toate acestea.

Iar astăzi, când dronele ucrainene ajung până în orașul natal al lui Putin, Kremlinul se confruntă cu un adevăr pe care ar fi trebuit să-l înțeleagă înainte să pornească invazia.

Poți decide când începi un război. Nu poți decide, de unul singur, unde se va purta, cât va dura și cine îi va suporta consecințele.

Putin a vrut să readucă Ucraina în trecutul imperial al Rusiei.

În schimb, a adus războiul în prezentul Rusiei.

Și, după patru ani și jumătate de agresiune, furtuna pe care a semănat-o începe să bată tot mai puternic și spre propriile ferestre.