Ornitorincul românesc. O minune a evoluției politice care depune ouă, dă din aripi și nu zboară niciodată

Zoologia românească are motive serioase să solicite recunoașterea unei noi specii: Ornithorhynchus politicus valachicus, cunoscut popular drept ornitorincul românesc.

Este un animal politic extraordinar, alcătuit din fragmente incompatibile ale altor viețuitoare, capabil să supraviețuiască în orice ecosistem electoral și să se reproducă nestingherit în instituțiile statului.

Are cioc pentru declarații, gheare pentru funcții, coadă pentru echilibru și aripi imaginare pentru promisiuni.

Singurul lucru pe care nu-l poate face este să zboare.

Ce este ornitorincul românesc?

Ornitorincul obișnuit este un mamifer australian care depune ouă, are cioc asemănător raței, coadă de castor și picioare adaptate înotului. Masculul posedă chiar și pinteni veninoși.

La descoperirea sa, naturaliștilor europeni le-a fost greu să creadă că o asemenea alcătuire este posibilă.

Dacă ar fi descoperit întâi ornitorincul românesc, probabil ar fi renunțat definitiv la zoologie.

Exemplarul autohton are cap de liberal, trup de social-democrat, reflexe de suveranist și coadă de tehnocrat. Uneori, configurația se schimbă peste noapte, fără modificări anatomice vizibile.

Este simultan reformist și conservator, european și naționalist, capitalist la venituri și socialist la subvenții.

Susține statul minimal, cu condiția ca toate rudele sale să aibă loc în administrația maximală.

Spre deosebire de animalul australian, această specie nu reprezintă rezultatul unei evoluții naturale, ci al unor negocieri îndelungate.

Habitatul: băltoaca în care toate speciile conviețuiesc

Ornitorincul românesc preferă apele tulburi.

Poate fi întâlnit în Parlament, ministere, consilii de administrație, agenții guvernamentale și, în perioada împerecherii politice, în studiourile de televiziune.

Trăiește excelent în coaliții, inclusiv în cele despre care a declarat anterior că reprezintă o amenințare mortală pentru țară.

Are extraordinara capacitate de a considera dușman natural, luni, un exemplar cu care miercuri negociază distribuirea resurselor, iar vineri își exprimă solidaritatea deplină.

În condiții de opoziție, devine agresiv și zgomotos. Odată ajuns la guvernare, descoperă complexitatea situației, constrângerile bugetare și necesitatea dialogului.

Acest proces, numit în literatura de specialitate metamorfoză bugetară, poate avea loc în numai câteva ore.

Alimentația: omnivor cu preferințe instituționale

Ornitorincul românesc mănâncă aproape orice.

În stare sălbatică, preferă promisiuni electorale, doctrine, principii și programe de guvernare.

În captivitatea confortabilă a funcției publice, trece la o dietă mai consistentă: indemnizații, sporuri, diurne, contracte, sinecuri și bugete discreționare.

Este una dintre puținele specii care poate consuma austeritate fără să slăbească.

Atunci când populația este îndemnată să strângă cureaua, ornitorincul își lărgește habitatul administrativ, explicând că sacrificiile trebuie împărțite echitabil.

Există și exemplare capabile să digere simultan două doctrine contradictorii.

De pildă, dimineața condamnă intervenția statului în economie, iar după-amiaza solicită ajutor guvernamental pentru o companie apropiată.

Digestia nu pare afectată.

Reproducerea: depune ouă, dar clocește funcții

Biologia ornitorincului românesc este fascinantă.

Deși pretinde că se reproduce prin meritocrație, observațiile din teren sugerează o metodă mult mai veche: înrudirea.

Femela depune ouă administrative, din care ies consilieri, directori adjuncți, secretari de stat și membri ai consiliilor de administrație.

Puii sunt complet dezvoltați profesional încă de la eclozare. Deși nu au lucrat niciodată în domeniul respectiv, pot conduce imediat o instituție publică.

În primele săptămâni de viață, deprind trei reflexe fundamentale: semnătura, delegarea responsabilității și identificarea traseului către compartimentul de resurse umane.

Un fenomen remarcabil îl reprezintă migrația puilor între instituții.

Atunci când un minister devine neprimitor, exemplarele tinere se transferă către agenții, autorități autonome sau societăți cu capital de stat.

Niciun pui nu este lăsat în urmă.

Mecanismul de apărare: veninul și indignarea

Ornitorincul australian poate injecta venin prin pintenii de la membrele posterioare.

Ornitorincul românesc dispune de un mecanism mult mai sofisticat: declarația publică.

Când este amenințat cu verificarea activității, produce imediat o substanță verbală iritantă, compusă din indignare, patriotism și acuzații de persecuție politică.

Dacă pericolul persistă, elimină în atmosferă cantități impresionante de principii democratice.

Acestea sunt complet inofensive pentru organismul emitent, dar pot provoca amețeli severe contribuabililor.

În situații extreme, ornitorincul își schimbă partidul, culoarea, doctrina și chiar opinia despre propriul trecut.

Este o performanță de adaptare rar întâlnită în regnul animal.

De ce ne fascinează?

Aici începe partea cu adevărat interesantă a studiului.

Ornitorincul românesc nu este numai un produs al clasei politice. Este și rezultatul unei relații complicate cu publicul său.

Îl privim fascinați tocmai pentru că sfidează toate regulile clasificării.

Suntem obișnuiți să credem că un liberal are anumite convingeri, un socialist altele, iar un conservator unele diferite de ale amândurora.

Ornitorincul ne eliberează de asemenea prejudecăți.

Ne demonstrează că poți susține orice, cu condiția să nu fii obligat să rămâi consecvent.

Mai mult, ne oferă un spectacol permanent. Când pare că am descoperit ultima sa contradicție, apare alta, mai spectaculoasă.

Este animalul perfect pentru o societate care consumă politica asemenea unui serial interminabil: nu mai contează prea mult povestea, important este ce trădare apare în episodul următor.

Iar ornitorincul nu dezamăgește niciodată.

De ce nu zboară?

Aceasta este întrebarea fundamentală.

Ornitorincul românesc vorbește permanent despre înălțare.

Despre progres, dezvoltare, modernizare, salturi economice, reforme istorice și viitorul luminos.

Periodic, își desface membrele superioare, se urcă pe câte o tribună și anunță că România este pregătită să-și ia zborul.

Numai că ornitorincul nu are aripi.

Are, în schimb, un aparat extraordinar de imitație a zborului: conferințe de presă, strategii, comisii, memorandumuri, grupuri de lucru și planuri multianuale.

Fiecare asemenea instrument produce senzația unei mișcări ascendente.

În realitate, animalul rămâne perfect nemișcat, cu picioarele înfipte în aceeași băltoacă.

Și există o explicație mai profundă.

Ornitorincul românesc nu poate zbura fiindcă evoluția sa nu a urmărit niciodată zborul. A urmărit supraviețuirea.

A învățat să înoate în toate apele politice, să se camufleze în orice doctrină și să se hrănească din orice buget.

Zborul ar presupune însă direcție, efort, desprindere de mediul familiar și, mai ales, riscul prăbușirii.

Or, de ce ar accepta asemenea riscuri o specie care trăiește atât de bine la nivelul mlaștinii?

Problema nu este că avem ornitorinci. Problema este că le cerem să fie vulturi

Natura australiană a creat un animal ciudat, dar perfect adaptat mediului său.

Natura politică românească a produs ceva asemănător.

Ornitorincul nostru este adaptat impecabil unui ecosistem în care doctrina poate fi negociată, răspunderea poate fi pasată, iar supraviețuirea individuală valorează mai mult decât rezultatul colectiv.

În acest mediu, inconsecvența nu constituie un handicap evolutiv. Dimpotrivă, poate deveni un avantaj.

Adevărata întrebare nu este de ce ornitorincul românesc arată atât de ciudat.

Întrebarea este de ce sistemul nostru politic continuă să favorizeze reproducerea lui.

Fiindcă, până la urmă, nu animalul trebuie să-și ceară scuze că nu este vultur.

Problema începe atunci când îl numim rege al cerului, îi plătim lecții de aviație și așteptăm să ne transporte spre un viitor luminos.

Iar el, mulțumit de sine, mai depune un ou.