Hotelul din România în care se învârte camera, nu capul turistului. Două nopți costă cât o vacanță întreagă la băi

Publicat: 09 nov. 2026, 12:54, de Radu Caranfil, în Turism , ? cititori
Hotelul din România în care se învârte camera, nu capul turistului. Două nopți costă cât o vacanță întreagă la băi
proiect turistic fabulos la Sadu

Te trezești dimineața și ai chef să privești munții. Apeși un buton și camera se întoarce spre munți. La prânz preferi pădurea? Mai apeși o dată. Seara vrei să admiri apusul fără să părăsești patul? Se rezolvă.

În județul Sibiu se construiește un hotel cum România n-a mai văzut

Dezvoltatorii susțin că experiența va reprezenta o premieră mondială.

Numai că spectacolul vine cu tarife pe măsură: până la 3.500 de euro pentru trei nopți.

Un hotel în care întreaga cameră se rotește la 360 de grade

Proiectul se numește NCLAV și este amplasat în comuna Sadu, pe Valea Plaiului, într-o zonă împădurită, străbătută de un râu de munte.

Camerele sunt construite pe structuri speciale, care permit rotirea lor completă, la 360 de grade. Nu se mișcă numai patul sau ferestrele, ci întreaga unitate de cazare.

În prima etapă sunt prevăzute cinci apartamente independente, amplasate pe aproximativ patru hectare de teren, astfel încât turiștii să beneficieze de intimitate și de priveliști schimbătoare.

Hotelul va fi destinat exclusiv adulților.

Dacă nu vine ceața, o producem noi

Dezvoltatorii promit experiențe care depășesc confortul hotelier obișnuit:

Iluminat și sunet personalizate, spa privat, cinematograf în aer liber și chiar sisteme capabile să producă artificial ceață în pădure.

Ideea este ca turistul să poată controla inclusiv atmosfera din jurul său.

Practic, dacă natura nu se ridică la înălțimea așteptărilor, intervine tehnologia.

Cât costă să învârți camera după bunul plac

Cel mai accesibil pachet costă 1.200 de euro pentru două persoane și două nopți. Include micul dejun, accesul la spa privat, cinema în aer liber și seri organizate în jurul focului.

Pentru 2.400 de euro, turiștii beneficiază de trei nopți, trei cine, o seară romantică și două ore de masaj.

Pachetul de lux absolut ajunge la 3.500 de euro pentru trei nopți, cu prânzuri, cine și cinci ore de masaj și relaxare.

Excursiile cu elicopterul, drumețiile organizate și plimbările cu biciclete electrice se plătesc separat.

Zece milioane de euro și 15 investitori

Inițiatorul proiectului este arhitectul Ruben Perju, care a atras alți 14 investitori.

Prima etapă necesită aproximativ trei milioane de euro.

Investiția totală ar putea depăși zece milioane, complexul urmând să ajungă, după toate cele trei etape, la 25 de unități de cazare, restaurant și spa.

Perju spune că obiectivul său nu este să ofere cea mai scumpă cazare din Sibiu, ci să creeze o destinație pentru care turiștii străini să aleagă România.

Peste 4.200 de doritori, înainte de inaugurare

Potrivit dezvoltatorului, peste 4.200 de persoane s-au înscris deja pe lista privată de așteptare. Unele au achitat câte 200 de euro pentru prioritate la rezervări.

Primele sejururi sunt programate pentru iulie 2027, iar rezervările ar urma să înceapă în a doua jumătate a lunii noiembrie 2026.

Lucrările sunt încă în desfășurare, după ce calendarul inițial a suferit întârzieri.

Proiectul are toate ingredientele unui succes internațional: originalitate, tehnologie, peisaj spectaculos și o clientelă cu bani.

Dacă va reuși, România ar putea câștiga o destinație turistică remarcabilă.

Și, cine știe, poate vom ajunge să trăim și paradoxul suprem al turismului de lux: să plătești 1.200 de euro pentru două nopți în mijlocul naturii și să ai nevoie de un buton ca să te bucuri de ea.

Și ursul? Dar lupul? Pe ei i-a întrebat cineva?

Rămâne, totuși, o problemă delicată, pe care prezentarea spectaculosului proiect nu pare să o lămurească:

Ce părere au locatarii mai vechi ai pădurii despre noua investiție?

Ursul, de pildă, care se trezește într-o dimineață și constată că o construcție cu pereți de sticlă se învârte după soare, în timp ce printre copaci începe să se reverse o ceață perfect artificială.

Lupul, care încearcă să înțeleagă de ce oamenii au nevoie de instalații speciale pentru a obține un fenomen meteorologic pe care el îl cunoaște de când era pui.

Sau căprioara, care descoperă că poiana ei preferată a devenit un cinematograf în aer liber.

Desigur, nu știm dacă asemenea animale frecventează efectiv terenul respectiv.

Dar proiectul ridică o întrebare cât se poate de serioasă: ce efecte vor avea iluminatul, zgomotul, circulația turiștilor și ceața artificială asupra faunei locale?

Fiindcă ar fi păcat ca, în numele unei experiențe exclusive de întoarcere la natură, natura însăși să fie nevoită să-și caute cazare în altă parte.

Și, spre deosebire de turiști, ursul nici măcar nu primește cinci ore de masaj incluse în pachet.