Într-un context regional marcat, pe de o parte, de o mobilizare comunitară la nivelul UE pentru relansarea economiei și, pe de altă parte, de întâlnirile la cel mai înalt nivel vizând reafirmarea angajamentului pentru securitatea euroatlantică, comunitatea economică franco-română a organizat un nou Forum bilateral la Constanța, pentru a adresa, alături de 50 de experți din sectorul public și privat, tematici strategice vizând dezvoltarea hubului regional, a portului maritim și a sectoarelor economice stimulate de activitatea portuară și fluvială.
„Este o plăcere și o onoare pentru mine să deschid Forumul Economic franco-român din 2021 la Constanța, primul eveniment public major organizat de la începutul crizei sanitare, ca parte a relației noastre bilaterale. Acest forum, lansat cu ocazia Sezonului Franța-România din 2018-2019, face acum parte din parteneriatul strategic dintre cele două țări. Reunit de două ori de la crearea sa, forumul este organizat anual de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, alternând între București și un oraș românesc din regiune, pentru a pune în valoare regiunile economice și a crea legături pe întreg teritoriul României.” – Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România
„Acest eveniment se înscrie în continuitatea a două forumuri realizate în cadrul Sezonului Franța-România (din 2018 – 2019) și își propune să facă bilanțul situației comunității noastre economice franco-române la ieșirea din criză, dar și bilanțul contribuției sale la economia și societatea celor două țări. Ne propunem, de asemenea, să discutăm despre noi parteneriate posibile și să înțelegem mai bine oportunitățile naționale pe care ni le oferă cele trei priorități strategice ale UE : transformarea digitală, tranziția verde și reziliența europeană, declinate în PNRR.” – François Coste, Președinte CCIFER
Forumul economic a abordat tematici precum atractivitatea și oportunitățile regionale pentru investitorii francezi, Constanța – poartă regională de acces, Marea Neagră – platformă economică regională, oportunități în industrie și tranziție verde, comunitate durabilă pentru realizarea potențialului turistic și economic.
Forumul s-a deschis cu un mesaj din partea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis și s-a derulat cu prezența ES Ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer, a ES Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, a Ministrului delegat responsabil pentru industrie, Ministerul Economiei, Finanțelor și Relansării din Franța, Agnès Pannier-Runacher, a lui Mihai Daraban, Președintele CCIR, a lui François Coste, Președinte CCIFER și a lui Eric Stab, Președinte CCEF.
„Pentru România, 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, țara noastră aflându-se, alături de Franța, în topul creșterii economice estimate în Uniunea Europeană. Pandemia a pus, însă, o uriașă presiune pe bugetele publice, prin cheltuieli extraordinare și măsuri de sprijin pentru mediul privat. În gestionarea acestor efecte, la acest moment redevin primordiale responsabilitatea și perseverența în efortul de consolidare fiscală și de revenire la sustenabilitate. Vrem ca România să exploateze pe deplin oportunitățile la care avem acces, prin valorificarea unui volum de fonduri europene fără precedent. Implicarea în diverse formate de cooperare și atragerea de investiții străine, corelate cu o viitoare strategie națională de creștere a exporturilor sunt doar câteva exemple ale modului în care statul poate sprijini în continuare mediul de afaceri. Franța este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai României. (…) Cooperarea economică bilaterală are perspective clare de dezvoltare, care merită valorificate mai bine în viitor. România merge deja în direcția stabilității și a predictibilității în viața economică. Și trebuie să continuăm prin politici adecvate de creștere a competitivității pentru mediul de afaceri.” – Președintele României, domnul Klaus Iohannis.
„Franța și România sunt parteneri de lungă durată, cu puternice legături istorice și culturale, precum și cu o relație economică densă. Parteneriatul economic franco-român a fost actualizat la Paris în octombrie anul trecut, cu un accent pus pe aprofundarea cooperării bilaterale în sectoarele viitorului, cum ar fi infrastructura, energia, inovația și agricultura, pentru a promova creșterea și ocuparea forței de muncă. Acest parteneriat se caracterizează prin schimburi comerciale semnificative între cele două țări : Franța este al treilea client al României. (…) Criza a evidențiat, de asemenea, vulnerabilitățile modelului european și necesitatea ca Uniunea Europeană să finalizeze tranzițiile digitale și ecologice ale industriei sale și să-și consolideze reziliența. (…) Este esențial să facem acest lucru prin tehnologii cheie, cum ar fi hidrogenul cu emisii reduse de carbon, cloud, bateriile electrice și semiconductorii. Franța și România sunt parteneri în acest domeniu și lucrează în special la rolul energiei nucleare în decarbonizarea economiei. Această cooperare trebuie să continue. (…) Parteneriatul nostru de politică industrială europeană trebuie să continue, de asemenea, prin proiecte importante de interes european comun, PIIEC-urile cu hidrogen cu conținut scăzut de carbon, Cloud-ul, micro-electronică și sănătate.” – Agnès Pannier-Runacher, ministru delegat responsabil pentru industrie, Ministerul Economiei, Finanțelor și Relansării din Franța.
Mihai Daraban, Președintele CCIR, a subliniat deschiderea mediului de afaceri local de a participa, împreună cu companiile franceze, la proiecte internaționale și de a valorifica experiența lor atât în marile proiecte industriale din Constanța, cât și în țară : „Pot să spun cu fermitate că partenerii francezi reprezintă un motor pentru economia românească. Dacă ar fi să mă refer la industira prelucrătoare, investitorii francezi se situează pe primul loc.”.
Forumul s-a încheiat cu intervenția Excelenței Sale, Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu: „Nimeni nu avea bănuiala că în 2021 vom fi traversat o pandemie în care aproape patru milioane de oameni și-au pierdut viața, care ne-a pus la grea încercare sistemele de sănătate, ne-a afectat puternic economiile și societățile și ne-a pus să reflectăm serios la ceea ce suntem, la ce vrem să fim, la fragilitatea noastră individuală și la forța noastră atunci când suntem împreună. Această pandemie ne-a arătat că suntem puternici atunci când vrem să fim. (…) Din fericire, Europa a fost solidară. Solidaritatea noastră a arătat și încă își va arăta roadele, iar sănătatea va deveni din ce în ce mai mult și un subiect de preocupare europeană, nu numai națională. (…) Solidaritatea a funcționat din nou anul trecut când, la inițiativa Franței și a Germaniei, Comisia Europeană a propus cel mai mare plan de redresare economică lansat vreodată de Uniunea Europeană. Avemun un plan de relansare și reziliență pentru că suntem împreună. Nu s-a făcut diferența între țările bogate și țările sărace (…) suntem toți în aceeași barcă și vom putea participa împreună la reclădirea Europei după pandemie.”
Franța, al treilea mare investitor francez din România, este prezentă cu 3600 de companii, reunind peste 125.000 de locuri de muncă directe. Companiile franceze regăsesc în România un factor de creștere pe o piață nesaturată, precum și un factor de competitivitate global, prin competențe, proximitate culturală și geografică și ancorarea europeană puternică. În schimb, acestea aduc în țară capital și know-how, contribuind la extinderea economiei românești atât pe plan național, cât și internațional.
Parteneriatul economic franco-român face parte dintr-o relație istorică și cultivă oportunități de colaborare între cele două țări pe sectoare strategice: auto, aeronautică, energetică etc. Acest parteneriat este cu atât mai important în contextul rezilienței europene, care implică consolidarea capacității industriale și logistice a întreprinderilor europene, precum și o poziționare competitivă a produselor europene la nivel mondial.