Șoarece filmat în timp ce mânca o ciocolată pe raftul unui supermarket (video)

Publicat: 04 iul. 2021, 09:57, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Șoarece filmat în timp ce mânca o ciocolată pe raftul unui supermarket (video)

După șoarecele fotografiat pe rafturile unui magazin Mega Image din Sectorul 1, o nouă rozătoare a fost surprinsă de cumpărători. De această dată la Auchan Cluj, în Iulius Mall Cluj, de un client, care făcea cumpărăturile cu familia.

Fiica mea mi-a atras atenția ca pe raft este un șoricel, care mânca ciocolata. Am sesizat vânzătoarea, dar nu a părut interesată”, le-a declarat clujeanul celor de la stiridecluj.ro.

Reprezentanții complexului susțin că e vorba de un incident regretabil și izolat.

Regretăm acest eveniment cu totul neașteptat și izolat și vă asigurăm că am luat imediat toate măsurile pentru a elimina orice risc pentru consumatori și pentru a elucida cauzele pentru care a apărut”, precizează reprezentanții Auchan

Conform acestora, s-a dispus igienizarea și deratizarea întregului magazin precum și casarea mărfurilor pentru care există cea mai mica suspiciune că au intrat în contact.

Ultima deratizare ar avut loc miercuri, 30 iunie, cu doar trei zile înaintea incidentului.