Hunedoara: Deputatul Vetuța Stănescu, aleasă în funcție de președinte al filialei județene PNL

Publicat: 16 iul. 2021, 13:52, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Hunedoara: Deputatul Vetuța Stănescu, aleasă în funcție de președinte al filialei județene PNL
Vetuta Stanescu si Siegfrid Muresan

Deputatul Vetuţa Stănescu a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al filialei judeţene PNL Hunedoara, ea menţionând că prioritatea mandatului său va fi ca liberalii să câştige judeţul Hunedoara la viitoarele alegeri.

Prioritatea zero a PNL este aceea de a câştiga judeţul Hunedoara şi de a-l transforma într-un judeţ al progresului, într-un judeţ în care dezvoltăm, în care nu spunem minciuni, în care investim şi aducem investitori, în care ne păstrăm tinerii acasă. Aceasta este prioritatea PNL şi a mea în calitate de preşedinte ales cu majoritatea sufragiilor„, a spus Vetuţa Stănescu.

Întrebată despre faptul că a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara, Vetuţa Stănescu a menţionat că acest lucru arată susţinerea pe care o are în cadrul filialei din partea preşedinţilor de organizaţii, a primarilor şi aleşilor locali ai partidului.

În ceea ce priveşte alegerile pentru viitorul preşedinte al PNL, ea a precizat că decizia referitoare la susţinerea unei anumite moţiuni o va lua conducerea filialei judeţene a PNL.