Potrivit IGPF, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un trafic crescut în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare în ţară. În acest sens, au fost dispuse măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru fluidizarea traficului de persoane şi mijloace de transport, prin suplimentarea personalul Poliţiei de Frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, precum şi deschiderea suplimentară a arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
De asemenea, reprezentanţii ITPF Oradea, Sighetu Marmaţiei şi Giurgiu sunt în contact permanent cu autorităţile de frontieră din Ungaria şi Bulgaria, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate, arată sursa citată.
Astfel, sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 190.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 44.000 mijloace de transport (dintre care 9.500 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 87.000 persoane cu 20.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 103.000 persoane cu 23.100 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 58.700 de persoane şi 21.000 de mijloace de transport (4.200 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 37.500 de persoane cu 11.600 mijloace de transport.
Cele mai tranzitate puncte la graniţa cu Ungaria sunt Nădlac II (în prezent se lucrează pe 9 artere pe sensul de ieşire), Borş (se lucrează pe 4 artere pe sensul de ieşire) şi Petea (se lucrează pe 6 artere pe sensul de ieşire).
La graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 9 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la frontiera cu Ungaria sunt operaţionale 12.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat: