Zgomotul cauzat de traficul rutier și cel feroviar crește riscul de demență

Publicat: 10 sept. 2021, 08:30, de Laura Macovei, în Sănătate , ? cititori
Zgomotul cauzat de traficul rutier și cel feroviar crește riscul de demență

Expunerea la zgomotul provocat de traficul rutier și de cel feroviar este asociat cu creșterea riscului de demență, conform celui mai mare studiu de acest gen, informează The Guardian.

Cercetările au asociat în mod constant acest tip de zgomot cu diverse afecțiuni, precum bolile de inimă, diabetul și obezitatea, însă studiile referitoare la legătura cu riscul de demență erau rare și de mici dimensiuni, cu concluzii prea puțin consistente.

De această dată, un studiu „impresionant” care a implicat două milioane de adulți și care s-a derulat de-a lungul a peste un deceniu, a arătat că persoanele care trăiesc în zone cu zgomot provocat de mijloacele de transport se confruntă cu un risc mai mare de demență, fiind predispuși în special la boala Alzheimer.

Cercetătorii au analizat legătura dintre expunerea pe termen lung la zgomot de trafic rutier și feroviar, pe de o parte, și riscul de demență în rândul a două milioane de adulți cu vârste mai mari de 60 de ani, pe de altă parte. Studiul a fost efectuat în Danemarca, între anii 2004 și 2017.

Cercetarea a concluzionat că 1.216 din cele 8.475 de cazuri de demență înregistrate în Danemarca în 2017 ar putea fi puse pe seama zgomotului de transport.

Diagnoza la un număr estimat de 963 de pacienți a fost atribuită zgomotului de trafic rutier, iar la 253 de pacienți zgomotului de trafic feroviar”, potrivit studiului.

Demența reprezintă una dintre cele mai grave probleme de sănătate la nivel mondial și se estimează că numărul persoanelor care suferă de această afecțiune va ajunge la 130 de milioane până în anul 2050.