Doi polițiști au strigat după o femeie pe stradă: „Eşti prea mare. Dă-te pe partea ailaltă!” / Cum au fost sancționați agenții

Publicat: 24 sept. 2021, 15:15, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Doi polițiști au strigat după o femeie pe stradă: „Eşti prea mare. Dă-te pe partea ailaltă!” / Cum au fost sancționați agenții

Doi polițiști  sunt cercetați disciplinar după ce au strigat după o femeie pe stradă. Aceștia i-au adresat femeii cuvintele: „Eşti prea mare. Dă-te pe partea ailaltă!”

Incidentul a avut loc în stațiunea Covasna. S-a luat decizia ca aceștia să fie cercetați după ce pe internet a fost distribuită o filmare în care ofițerii au avut un comportament necorespunzător față de o femeie.

Filmarea, realizată dintr-o autospecială, surprinde momentul în care unul dintre poliţişti scoate capul pe geamul portierei din dreapta şoferului şi îi cere unei femei care circula pe trotuar să traverseze pe partea cealaltă a drumului, pentru că obturează radarul.

„Treci pe partea ailaltă. Aşa, da, că nu mai văd aici. (…) Eşti prea mare, nu mai vede radarul de tine, dă-te pe partea ailaltă”, îi spune poliţistul, în timp ce colegul său râde, completându-l într-un limbaj inadecvat.

După ce imaginile au fost făcute publice, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna a început o cercetare prealabilă, după această procedură disciplinară urmând să fie luate măsuri conform Statutului Poliţistului, scrie Agerpres.