La acel moment, la morgă se aflau 35 de pacienți decedați din cauza COVID-19. Pentru ridicarea trupurilor, au venit mai multe rude, care s-au trezit într-o situație bizară. Pentru că morga nu mai avea loc, 6 trupuri au fost puse în TIR-ul frigorific adus în curtea spitalului, relatează Digi24. Ceilalți 29 de morți se aflau la morgă.
Rudele au fost nevoite să aștepte până se identifica unde a fost depus fiecare dintre cei dragi lor, care s-au dus.
La Craiova nu mai există niciun loc liber în secțiile de terapie intensivă, de peste o lună. Numărul persoanelor confirmate cu COVID-19 continuă să crească. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 400 de persoane.
„La momentul actual, județul Dolj este peste 7/1.000. Nu mai avem locuri disponibile în spitale. Am solicitat Direcției Sănătății Publice, managerilor din spitale să găsim soluții. Și am găsit câteva, dar soluțiile noastre sunt aproape epuizate. Așteptăm Spitalul Militar să-l transformăm și pe el în spital Covid, dar din lipsă de Terapie Intensivă o să avem câteva locuri la Terapie Acută.
Am zis să avem această conferință de presă pentru a transmite un mesaj populației acestui județ pentru a se gândi foarte bine și pentru a se decide într-un timp cât mai scurt să se vaccineze. Este singura posibilitate care ne stă la îndemână pentru a se imuniza deoarece cealaltă situație este să trecem prin boală și dacă trecem prin boală, o parte dintre noi trebuie să ajungem la spital și nu știu dacă mai găsim locuri disponibile.
Asta este ideea, să vină să se vaccineze”, a spus prefectul județului, Nicușor Roșca, în urmă cu două zile.