A murit actorul Thury Ștefan, care a jucat în „Nea Mărin miliardar”

Publicat: 05 apr. 2023, 09:27, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
A murit actorul Thury Ștefan, care a jucat în

A murit Thury Ștefan, cunoscut pentru rolul său din „Nea Mărin miliardar”. În vârstă de 81 de ani, cunoscutul actor și balerin Thury Ștefan a încetat din viață pe 4 aprilie.

estea cea tristă a fost dată pe rețelele de socializare de către apropiații săi, astfel că în aceste momente, lumea cinematografică din România trece prin momente cumplite.

R.I.P. Maestre Thury Ștefan!, a fost mesajul transmis pe social media.

În ultimii ani, Thury Ștefan s-a retras din lumina reflectoarelor și a ales viața la Câmpulung, județul Argeș, unde a început să practice metaloplastia. A făcut tot felul de icoane sau lucrări în metal, printre care și portretul lui Tudor Mușatescu, realizat în mărime naturală, adică o lucrare de 1,75 metri înălțime.

De asemenea, a avut numeroase vernisaje, iar operele sale au ajuns în expoziții din toată țara, dar și în străinătate.

Ştefan Thury a făcut furori pe scenele românești din postura de cel mai bun imitator român al legendarului Charlie Chaplin.

Nu știu de unde mi-a venit nici pasiunea, nici ideea de a încerca să-l imit pe Chaplin. Cred că de undeva din interior. Știu doar că cei apropiați m-au încurajat să continui, fiindcă aveam, spuneau ei, multe șanse de reușită. Anii au trecut și m-am reîntâlnit cu dragul meu Charlot în emisiunile regizorului Alexandru Bocăneț. Atunci am știut că pot să fac asta și am pus enorm de mult suflet în toată povestea asta!‘, a declarat Ștefan Thury pentru Impact.ro., în urmă cu mai mult timp.