A murit președintele Parlamentului European

Publicat: 11 ian. 2022, 06:53, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
A murit președintele Parlamentului European

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit marți dimineață, fără a se anunța deocamdată cauza morții. Conform New York Times, era internat în Italia din cauza unor probleme legate de sistemul său imunitar.

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a murit marți în Italia, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia și biroul parlamentului din Washington. Avea 65 de ani.

Biroul a spus într-o postare pe Twitter că a murit în orașul italian Aviano.

În timpul unei sesiuni plenare a Parlamentului în septembrie a fost internat cu o pneumonie severă, de care se vindecase.

Sassoli a fost internat din nou în spital pe 26 decembrie, deoarece sistemul său imunitar nu funcționa normal, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Sassoli, Roberto Cuillo, luni pe rețelele de socializare.

Sassoli a condus Parlamentul European, care aprobă sau respinge legislația, stabilește bugete și supraveghează o multitudine de instituții din Uniunea Europeană.