A născut Daniela Crudu! Prima poză cu fetița ei, Daiana Maria

Daniela Crudu a născut și a postat pe Facebook prima fotografie cu fetița ei, Daiana Maria, dar și cu doctorița care a ajutat-o să o aducă pe lume. La 33 de ani, fosta asistentă TV a devenit mamă pentru prima oară și este în culmea fericirii.

Pe toată perioada sarcinii, Daniela Crudu și-a arătat burtica și nu s-a jenat din cauza faptului că a acumulat câteva kilograme, susținând astfel femeile care se simt rușinate de corpul lor când râmân gravide. Bruneta le-a încurajat tot timpul pe viitoarele mămici să-și accepte și iubească formele, fără nici o rușine, pentru că urmează să aducă pe lume o nouă viață, iar asta este cea mai mare bucurie, spunea ea.

„Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea”, spunea Daniela Crudu acum câteva luni.

”Mă simt bine, totul decurge foarte bine, totul e foarte ok. Acum nu îmi mai doresc să mă expun foarte mult, să vorbesc, vreau să-mi văd de treaba mea. Pot în continuare să-mi văd de activitatea mea, sunt foarte nerăbdătoare să o strâng în brațe, abia aștept”, mai spunea ea.

Iată că ziua cea mare a sosit și Daniela Crudu și-a strâns la piept fetița. Pe contul său de Facebook, bruneta a strâns mii de aprecieri și mesaje de felicitări la fotografiile postate.

Doamna Doctor Vilcan Cristiana cea cu mâinile de aur. Să vă dea Dumnezeu sănătate!„, a scris Daniela Crudu pe contul său de socializare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...