A treia doză de vaccin se va face „categoric” din toamnă, anunță Cseke Attila. „Vaccinuri sunt destule în România”

Publicat: 21 sept. 2021, 20:30, de Mihaela Verdes, în Sănătate , ? cititori
A treia doză de vaccin se va face „categoric” din toamnă, anunță Cseke Attila. „Vaccinuri sunt destule în România”

Ministrul interimar al Sănătății susține introducerea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID19. Cseke Attila spune că procesul de imunizare va începe din această toamnă și îi vizează în special pe lucrătorii din sistemul medical și pe românii cu boli cronice. Oricine dorește să-și facă doza a treia de vaccin în toamnă, va putea face acest lucru, a adăugat ministrul.

În primul rând pentru cei care lucrează în domeniul medical, dar oricine dorește voluntar să se vaccineze cu cea de-a treia doză. Vedem că foarte multe țări europene au făcut deja acest lucru.

Cred că este o măsură care protejează în plus persoanele care s-au vaccinat până acum”, a spus Cseke Attila, la Digi24.

A treia doză de vaccin anti-Covid19, din această toamnă

Vaccinările au început la sfârșitul anului trecut, deci o a treia doză asigură un sistem de protecție în plus.

Trebuie să avem acest sistem de protecție pentru toți cei care lucrează în sistemul medical, au contact cu pacienții, respectiv pentru cei care au boli asociate și persoanele în vârstă și oricine altcineva care dorește acest lucru.

S-a mers pe acest principiu absolut corect al voluntarului. Atunci și la cea de-a treia doză acest principiu trebuie aplicat. Introducerea celei de-a treia doze este necesară”, a adăugat el.

„Vaccinuri sunt destule, va exista o procedură”

Întrebat când va începe administrarea celei de-a treia doze, ministrul a răspuns: „categoric din această toamnă”.

Va exista o procedură, o ordine, o posibilitate de a se vaccina cu doza a treia. Vaccinuri sunt destule în România, putem să folosim, nu avem nicio problemă legată de stocul de vaccinuri”, a adăugat Cseke Attila.