Accident cu surprize: șoferul era beat și evadase din arest la domiciliu

Publicat: 16 sept. 2022, 18:44, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident cu surprize: șoferul era beat și evadase din arest la domiciliu
Arest

S-a întâmplat într-o comună din Giurgiu, unde ”ghinionistul” evadat s-a oprit cu mașina într-un copac.

Polițiștii giurgiuveni erau sesizați miercuri dimineață că la intrarea în localitatea Vieru, un autoturism a intrat într-un copac.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Giurgiu, care au identificat la volanul autoturismului, un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Giurgiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieșit faptul că bărbatul în cauză figura cu măsura privativă de libertate a arestului la domiciliu, în perioada 13 iulie-12 octombrie a.c.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, la data de 15 septembrie a.c., bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar astăzi, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de evadare și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice – anunță Poliția Giurgiu.