Adrian Daminescu are cancer la plămâni. Cum se simte cântărețul: „Boala te învinge dacă crezi în ea”

Publicat: 12 iun. 2023, 12:08, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Adrian Daminescu are cancer la plămâni. Cum se simte cântărețul:

De doi ani, Adrian Daminescu luptă cu cancerul la plămâni. Dincolo de diagnosticul crunt pe care l-a primit, Adrian Daminescu a decis să-și trăiască viața, indiferent de situație.

„La pescuit am reînceput să ies după o pauză de mai bine de doi ani, căci starea de sănătate nu mi-a permis. Acum, că totul este în regulă, încep din nou activitățile întrerupte în vara anului 2021, adică și activități recreative, dar și cele artistice. În plus, am pus bazele Asociației pentru Dezvoltarea Culturală și Socială a României „Columna’ și vreau să mă implic foarte mult îndeosebi pe partea de activități sociale a acestei asociații. Așa că, am de lucru, nu mă plâng’, a declarat Adrian Daminescu, potrivit playtech.

Adrian Daminescu a fost tot timpul sprijinit de soția sa în această cumpănă uriașă.

Anul acesta, Adrian și Daniela Daminescu împlinesc 18 ani de când sunt împreună.

„Anul acesta, pe 4 septembrie, împlinim 18 ani (facem majoratul!), de când suntem împreună, dar ziua căsătoriei noastre este pe 24 iunie. Iar pe 25 iunie este ziua de naștere a Danei. Despre cum ne-am cunoscut, e simplu: fratele Danei m-a invitat la un grătar, la sora lui, la curte, apoi, peste un timp, am mai primit o invitație și apoi așa au decurs lucrurile, nimic programat de noi, cineva însă a lucrat și bine a făcut, mulțumesc Bunului Dumnezeu.

Iar azi, 8 iunie, Cezar, fiul nostru (nr. băiatul Danielei din prima căsnicie), împlinește 39 de ani! Se află în Brazilia, călătorește împreună cu Alina, soția lui, încă din martie 2020. Au un canal de călătorii, sunt vloggeri. Așadar, luna iunie, la noi în familie, este plină de sărbători și de sărbătoriți!’, a mai spus artistul.

Adrian Daminescu a transmis și un mesaj pentru cei care suferă de aceeași boală ca și el.

„Să le dea Dumnezeu putere și să nu creadă în boală, în nenorociri. Vindecarea și chiar și boala vin de la cap. Toți tâmpiții ăștia te otrăvesc cu pozele și cu ce scrie pe pachetul de țigări. Eu și acum fumez, asta simt să fac. Boala te învinge dacă crezi în ea’, declara Adrian Daminescu la începutul anului.