Aeroportul Internațional Iași, cu un nou terminal până la sfârșitul lui martie

Publicat: 04 mart. 2024, 09:01, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Aeroportul Internațional Iași, cu un nou terminal până la sfârșitul lui martie
foto: Biblioteca Județeană ”Gh, Asachi” Iași

Aeroportul Internațional Iași va avea un nou terminal – T4 -, care va fi functional până la sfârșitul lunii martie, a anunțat directorul aeroportului.

”Proiectele noastre converg spre Aeroportul Internațional Iași pentru că este, astăzi, principala noastră autrostradă aeriană. Da, este principala noastră autostradă și către lumea civilizată, și către dezvolare”, susține Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Pragul psihologic

Pentru acest an, conducerea Aeroportului Internațional Iași vizează să ajungă la aproximativ 2,5 milioane de pasageri.

De asemenea, conducerea companiei Wizz-Air a anunțat schimbări în privința flotei de la Iași, iar compania germană „EuroWings” a declarat că zborurile lor vor fi operabile din primăvara acestui an.

”În evoluția din primele două luni ale anului, deja cred că suntem undeva la 45% avans față de primele două luni ale anului trecut. Suntem optimiști, dar trebuie să ținem cont că Wizz-ul și-a schimbat flota de la Iași, de la avioane care aveau 230 de locuri, la avioane care au 180 de locuri. M-aș bucura ca anul acesta să trecem de 2.500.000 de pasageri. E un prag psihologic, dar cred că ne îndreptăm cu pași repezi către borna de 3 milione de pasageri pe an, iar cu noul terminal T4 sperăm să atragem și alte companii aeriene, să avem noi destinații. Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte, dar, evident, 2024 și 2025, vor aduce multe noutăți la Aeroportul Iași”, a transmis directorul aeroportului.

În prezent, potrivit conducerii aeroportului, sunt asigurate fluxurile de pasageri cu destinații Schengen și non-Schengen.