Afacerea fostului latifundiar Adrian Porumboiu care are succes și astăzi

Publicat: 29 ian. 2023, 09:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Afacerea fostului latifundiar Adrian Porumboiu care are succes și astăzi

În urmă cu nouă ani, fostul latifundiar Adrian Porumboiu, era cel mai important producător de grâu din România și deținea un adevărat imperiu în sectorul agro-alimentar, cu mai multe unități de producție despre care nu se mai știe nimic. A mai supraviețuit totuși ceva, o afacere care se bucură de succes și în ziua de astăzi și în care familia Porumboiu a investit foarte mult în ultimii ani.

În vremurile de glorie, imperiul lui Adrian Porumboiu însemna 54.000 de hectare de teren agricol, silozuri cu o capacitate de 300.000 de tone, precum și fabrici de ulei şi biodiesel. La acestea se adăugau ferme de animale, trei mori, nouă fabrici de pâine, o fabrică de procesare a laptelui şi o rețea de magazine proprii cu peste 300 de unități, afacerile totale ale grupului Racova ridicându-se undeva la 200 de milioane de euro.

Recent, Adrian Porumboiu, omul care a pierdut o afacere de top în agricultură în circumstanțe care și astăzi, după ce au trecut ceva ani, par greu de deslușit, își anunța revenirea în business fără să spună exact despre ce este vorba.

Citeste si Fostul latifundiar Adrian Porumboiu revine în afaceri

Nu putem însă să nu remarcăm o afacere care merge destul de bine și în care sunt implicați mai mulți membri ai familiei. Este vorba de Mopan Suceava, companie constituită pe structura vechii Întreprinderi de Morărit și Panificație și una din unitățile importante ale grupului fondat de fostul arbitru, în care Octavian Porumboiu (fiul lui Adrian Porumboiu) deține un pachet de 35% din acțiuni, Viorica Porumboiu  (soția) – 30% și Etcheverria Porumboiu Arantxa (nora, născută în Franța)- 30%.

Mopan deține acum 6 fabrici de pâine în județul Suceava și 3 în județul Vaslui, două secții de patiserie – cofetărie, o fabrică de biscuiți – napolitane și o rețea de peste 80 de magazine proprii în județul Suceava.

În ultimii ani, compania a realizat investiții importante în producție pentru extinderea activității. În 2021, oficialii societății vorbeau de investiții de 10 milioane de euro în ”capacități de producție și pentru diversificarea producției”.

Concret, era vorba de o nouă fabrică la Suceava, cu cofinanţare din fonduri europene de peste 2 milioane lei, specializată în poduse de patiserie, dar și de chiflărie – franzelărie.   

Tot atunci a fost deschisă o patiserie la Gura Humorului, fiind anunțate alte 8 pentru viitor. Un alt obiectiv anunțat era și dechiderea a 10 magazine în județul Vaslui.

Expansiunea business-ului Mopan s-a reflectat și în cifra de afaceri: 97,7 milioane de lei, în 2021, în creştere cu peste 13% faţă de anul precedent, precum și un pro­fit net de 12,5 milioane lei la un număr de 626 angajați.

Produsele Mopan la Saptamana Verde de la Berlin