Află care CASCADĂ a fost introdusă în circuitul turistic local şi naţional

Publicat: 08 aug. 2020, 22:52, de Eliza Popa, în Travel , ? cititori
Află care CASCADĂ a fost introdusă în circuitul turistic local şi naţional

Cascadele din România reprezintă, nu numai pentru cunoscători, frumusețe și binefacere a naturii. Iată că o anumită cascadă de la noi tocmai a căpătat noi “însușiri”.

Respectiv, Cascada Măgura din Munţii Rodnei a fost introdusă în circuitul turistic local şi naţional, potrivit Centrul de Informare şi Promovare Turistică „Moisei Turistic” (CIPTMT). Obiectivul turistic descoperit recent a fost amenajat pentru a oferi condiţii optime turiştilor care aleg să viziteze zona Moisei.

Multe obiective turistice

„Au fost puse băncuţe, au fost făcute şi instalate pavilioane, pentru a mânca cât mai aproape de natură, coşuri pentru depozitarea gunoiului menajer. Turiştii au acces cu autoturismul proprietate personală”, au precizat reprezentanţii CIPTMT, conform agerpres.ro. Moiseiul, aflat la aproape 140 km de Baia Mare, are multe obiective turistice recunoscute naţional şi internaţional: rezervaţia naturală Izvorul Bătrâna (0,5 ha), Parcul Naţional Munţii Rodnei cu vârful “Pietrosul” (2303m), Monumentul Eroilor sau Mănăstirea Moisei (1600).

În ceea ce priveşte cascadele, în Maramureş se regăsesc numeroase astfel de bijuterii naturale: Cascada Cailor (cea mai înaltă din România, căderea de apă este de 90 metri), Cascada Puzdrele ( aflată la 1520 m altitudine), Cascada Şipot ș.a.