Agrometeorologii spun că încă nu e cazul să ne temem că îngheață pomii

Publicat: 18 feb. 2024, 22:01, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Agricultura , ? cititori
Agrometeorologii spun că încă nu e cazul să ne temem că îngheață pomii

Temperaturile mai crescute decât cele normale pentru această perioadă stârnesc îngrijorări în rândul pomicultorilor și viticultorilor. Ei se tem că vor pierde mare parte din recolta de fructe din acest an. Specialiștii ANM spun că, deocamdată, nu sunt probleme.

Mai mulți agricultori din Mehedinți au declarat la un post de televiziune că, în plantațiile lor, mugurii de rod au început să crească și chiar să crape. Dacă pomii apucă să înflorească și apoi temperaturile scad sub limita înghețului, atunci este mai mult decât probabil ca recolta de fructe să fie grav afectată.

Pe de altă parte, Administrația Națională de Meteorologie informează în prognoza agrometeorologică pentru perioada 17 – 23 februarie că temperaturile medii diurne la nivelul întregii țări se vor situa între -1 și 11°C. Aceasta înseamnă că vor fi cu 1 până la 7°C peste temperatura specifică acestei date. Minimele nu vor scădea sub -5°C, și aceasta doar în estul Transilvaniei, unde vor fi condiții de producere a înghețului la suprafața solului.

Conform aceleiași surse, speciile pomicole și viticole își vor continua repausul biologic în cea mai mare parte a plantațiilor. Local, pe terenurile cu expoziție sudică, va fi posibilă declanșarea fazei de umflare a mugurilor de rod, în special la speciile timpurii de sâmburoase.          

În acest context este recomandată desfășurarea normală a activităților specifice sezonului, respectiv aplicarea de îngrășăminte organice și tratamente fitosanitare, precum și efectuarea tăierilor de rodire și regenerare.