Ajunge cașcavalul la 100 lei/kg? Ce spune Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că preţul unui kilogram de caşcaval în niciun caz nu va ajunge la 100 de lei, din cauza scumpirilor din ultima perioadă, așa cum s-a vehiculat în piață.

În opinia ministrului, sunt trei motive care nu justifică un astfel de preț, mai ales că prețurile s-au „stabilizat”, iar piața este urmărită cu atenție de autorități.

„Nu va ajunge la un asemenea preţ. Nu sunt elemente obiective care se determine un asemenea nivel, ştiindu-se trei lucruri. În primul rând, se ştie că preţul la producţia marfă s-a stabilizat. În al doilea rând, se cunoaşte faptul că au fost intervenţiile acestea privind plafonarea preţurilor la energie, care sunt elemente constitutive ale costului de producţie şi sunt inevitabile în realizarea produsului respectiv. Şi în al treilea rând, există şi un control, zic atent, al pieţei şi se poate constata comportamentul acesta mai liniştit, mai ponderat, pentru că, din nefericire, unii înţeleseseră că este momentul câştigului rapid şi fără multe greutăţi. Iată că lângă mine am doi colegi pe care îi cunoaşteţi prin acţiunile pe care le-au lansat la nivelul ţării – preşedintele ANPC (Horia Constantinescu, n.r.) şi vicepreşedintele ANSVSA (Ioan Oleleu n.r.) care sunt tot timpul cu ochii pe piaţă şi intervin în baza legii acolo unde deficienţele apar şi le elimină cu măsuri pe care le au la îndemâna dumnealor, şi pe care ei le gestionează, zic, cu interes pentru ţară”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Şeful MADR a adăugat că în privinţa scumpirilor la alimente există „preocupări consistente” la nivelul Ministerului Agriculturii şi în Guvernul României.

Ministrul Agriculturii a participat joi la un eveniment de gastronomie sustenabilă, dedicat celebrării Zilei Internaţionale de Conştientizare Asupra Risipei şi Deşeurilor Alimentare.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...