Ajutor de 500 lei pentru curent, gaze, căldură și lemne. Cine primește banii

Publicat: 15 nov. 2022, 09:10, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Ajutor de 500 lei pentru curent, gaze, căldură și lemne. Cine primește banii

Fiecăre familie cu venituri reduse ar putea să beneficieze de un ajutor în valoare de 500 de lei pe card, bani cu ajutorul cărora vor putea fi plătite la alegere facturile la energie electrică, gaze, căldură sau lemnele de foc. Sumele ar urma să ajungă la destinatari în ianuarie 2023.

Guvernul ia în calcul să acorde câte 100 de lei/lună pentru fiecare „punct de consum”, adică pentru fiecare gospodărie, pe perioada noiembrie 2022 – martie 2023, iar toți banii să fie acordați o singură dată, întreaga sumă urmând să fie virată pe un card, a declarat, luni, ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, la Antena 3.

De aceste ajutoare ar putea să beneficieze familiile în care care membrii au venituri sub 2.000 de lei, conform unor surse din Guvern. Mai trebuie, însă, să fie luată o decizie în acest sens în coaliție.

Săptămâna viitoare, în Parlament Ordonanţa 119, care va reglementa piaţa energiei, va avea un raport preliminar. Pentru obținerea avizelor, este nevoie ca ea să fie discutată în comisiile de specialitate.

Actul normativ trebuie să prevadă și care sunt categoriile care vor primi ajutoare – familiile cu trei copii, persoanele care au nevoie de aparate medicale, școlile, spitalele, bisericile şi instituţiile de utilitate publică, potrivit RomaniaTv.

Citește și Ce produse alimentare se pot cumpăra cu tichetele sociale de 250 lei