Al treilea cel mai bogat om al planetei stă cu chirie într-o casă modulară de 250 dolari pe lună

Publicat: 30 iun. 2021, 06:00, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
Al treilea cel mai bogat om al planetei stă cu chirie într-o casă modulară de 250 dolari pe lună
Elon Musk

Elon Musk, care a împlinit recent 50 de ani, al treilea cel mai bogat om din lume, și-a vândut, recent, proprietățile imobiliare și locuiește cu chirie într-o casă modulară, în incinta companiei sale de explorare spațială SpaceX. Casa a fost transportată acolo cu un camion, potrivit Yahoo News.

Locuința modulară are puțin peste 100 de metri pătrați, iar Musk a declarat-o ca fiind domiciliul stabil, în Texas. Modelul mini pe care l-a ales se vinde cu 49.500 de dolari sau se închiriază cu 250 de dolari pe lună. Poate fi construită într-o zi.

Musk a încasat 114 milioane de dolari pe proprietățile sale și a declarat că nu va mai deține niciodată o casă. Acesta are cotat cu o avere de 161 de miliarde de dolari, poziția a treia în lume după Jeff Bezos și proprietarul Louis Vuitton, Bernard Arnault.

Casa închiriată de Musk

„Casa mea principală este una de aproximativ 50.000 de dolari, în Boca Chica/Starbase, pe care am închiriat-o. Dar este minunată” a scris Musk pe twitter. În același mesaj a mai precizat că deține o singură casă în zona Bay Area, pe care o folosește pentru evenimente, dar pe care ar fi dispus să o vândă unei familii numeroase, ca să fie folosită.

În luna iulie, SpaceX, compania lui Musk, va avea prima misiune pe orbită pentru Starship, racheta construită să ducă oameni pe planeta Marte.