Alegeri legislative în Japonia: Coaliția la putere își păstrează majoritatea

Coaliţia aflată la putere în Japonia îşi va păstra majoritatea în parlament, pierzând însă câteva zeci de locuri, indică sondajele realizate la ieşirea de la urne (exit-poll) difuzate de media locale după închiderea birourilor de vot în cadrul alegerilor legislative de duminică, transmit AFP şi Kyodo.

„Cred că am obţinut o încredere foarte preţioasă” din partea alegătorilor, a declarat duminică seara premierul nipon Fumio Kishida, recunoscând totodată un recul al partidului său, PLD (Partidul Liberal-Democrat, dreapta conservatoare), care guvernează în coaliţie cu Komeito (centru-dreapta).

Împreună, cele două ar urma să obţină cel puţin 261 de locuri, faţă de 305 în prezent, din totalul de 465 din Camera reprezentanţilor (inferioară), conform canalului de televiziune publică NHK.

Deşi şi-a atins obiectivul de a obţine o majoritate absolută de cel puţin 233 de mandate pentru coaliţia sa, rezultatul scrutinul de duminică va fi, dacă se confirmă, un avertisment serios pentru Kishida şi formaţiunea sa, care de la revenirea sa la frâiele Japoniei, în 2012, a controlat singur cel puţin 60% din Camera inferioară a legislativului, notează AFP.

Lui Kishida îi va fi greu să susţină că şi-a asigurat o susţinere puternică pentru politicile sale în ce priveşte COVID-19, economia şi securitatea naţională, menţionează Kyodo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Mersul trenurilor. CFR anunţă o avarie în zona Regionalei Iaşi /...

CFR anunţă o avarie în zona Regionalei Iaşi, trenurile IR 1833 (Iaşi - Cluj) si IR 1832 (Cluj - Galaţi) urmând a tranzita zona...
recunoaștere facială

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi Rekognition

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi software-ul său de recunoaştere facială Rekognition, o tehnologie controversată din cauza riscurilor de discriminare, relatează AFP. Gigantul...